x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pasionată de fotografie

Pasionată de fotografie

de Cristiana Stamatescu    |    14 Noi 2008   •   00:00

Andreea Mantea vede lumea prin obiectiv



De când e trimis special al emisiunii "Din dragoste", frumoasa Andreea Mantea călătoreşte enorm şi cunoaşte foarte mulţi oameni, aşa că a simţit nevoia să se documenteze în legătură cu toată această perioadă şi s-a apucat de fotografie. Vedeta Antenei 1 recunoaşte că, de când şi-a descoperit noua pasiune, simte că descoperă din nou lumea: "Este un exerciţiu pe care l-am început de puţină vreme, în zilele lungi petrecute pe drum, în oraşe şi locuri noi, pe care le văd pentru prima dată şi pe care sunt tentată să le păstrez apoi... într-un album. Aşa că fac zeci, sute de fotografii oriunde aş merge".

MIC ŞI ROŞU. Ca să-şi satisfacă pasiunea nestăvilită pentru poze cât mai bune, care să reflecte exact lucrurile care o impresionează, Andreea şi-a achiziţionat recent un aparat de fotografiat Panasonic Lumix DMC-G1, pe care a reuşit să pună mâna chiar la evenimentul de lansare a acestui aparat în România: "M-am hotărât să-mi iau un G1 roşu, culoare pe care eu n-am mai văzut-o la alte aparate, şi recunosc că ăsta a fost primul lucru care m-a atras la această cameră. Apoi, stând de vorbă cu specialiştii firmei respective şi după ce am făcut câteva poze cu el, mi-am dat seama că e ocazie foarte bună să încep şi eu să fac poze ca un profesionist, dar fără să car după mine peste tot un aparat mare, de 10 kg, ci unul micuţ şi draguţ", a povestit încântată Andreea Mantea.

×
Subiecte în articol: vedete