x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun PE GLOB - Nou val de reduceri ale dobânzilor-cheie

PE GLOB - Nou val de reduceri ale dobânzilor-cheie

06 Noi 2008   •   00:00

Mai multe bănci centrale din lume au redus joi dobânzile-cheie în încercarea de a da un imbold pieţelor prin stimularea creditării şi pentru a linişti investitorii de pe burse.



Banca Centrală Europeană (BCE) a dat tonul cu o reducere de 0,5 puncte procentuale, până la 3,25%. BCE este la a doua reducere a dobânzii în interval de o lună, după o reducere de urgenţă, cu 0,5 puncte procentuale, efectuată la 8 octombrie, în cadrul unei măsuri concertate a mai multor bănci centrale.

Măsura este un răspuns la încetinirea creşterii economice. Şi Banca Angliei a coborât dobânda-cheie cu 1,5 puncte procentuale, în vreme ce Banca Centrală a Elveţiei a coborât dobânda cu 0,5 puncte. "Perspectivele economiei mondiale s-au deteriorat mai puternic decât ne aşteptam, ceea ce va avea un impact asupra creşterii economiei elveţiene în următoarele trimestre. Creşterea ar putea fi negativă în 2009", a precizat Banca Centrală a Elveţiei.

Pe lângă cele trei mari bănci centrale, şi în Cehia a fost redusă dobânda-cheie, cu 0,75 puncte, până la 2,75%. Valul de măsuri a fost acompaniat de Lituania, unde banca centrală a redus rata rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale pentru prima dată în ultimii şase ani, de la 6% la 4%, pentru a spori lichiditatea de bani din piaţă. Decizia va elibera 372 de milioane de dolari pentru a iriga economia cu noi împrumuturi.

De asemenea, băncile din Ungaria vor avea acces la fonduri de 2,3 miliarde de euro din linia de credit de 20 de miliarde de euro pusă la dispoziţie de FMI, UE şi Banca Mondială. Banca centrală maghiară negociază acum un acord cu băncile comerciale pentru a îmbunătăţi condiţiile clienţilor strânşi cu uşa. Astfel, băncile maghiare ar urma să prelungească durata de rambursare a unui împrumut, la cererea debitorului, şi să perceapă rate lunare fixe. De asemenea, clienţii care se tem de devalorizarea forintului vor putea transforma fără costuri creditele din monedă străină în monedă naţională.

Măsurile n-au reuşit să stăvilească panica investitorilor de pe bursele occidentale. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze a pierdut 5,4%, bursa franceză a coborât şi ea, indicele CAC 40 afişând un minus de 5,55%. Cel mai mult a avut de suferit Bursa de la Frankfurt, unde indicele DAX 30 a plonjat 6,45%. În SUA, NASDAQ a picat 2,5%, iar Dow Jones era pe roşu cu 2,25% la aceeaşi oră. Bursa de Valori Bucureşti a încheiat cu un plus de 0,56%.

×
Subiecte în articol: bancă lumea