14:24 • Doi ani de studii au fost suficienţi pentru ca Poliţia Română să se poată mîndri cu o performanţă unicat la nivel mondial. Conform lui Gheorghe Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, „ sîntem singura instituţie din lume capabilă să stabilească vechimea unei amprente digitale, în funcţie de aceasta descoperindu-se şi grupa sangvină a celui care a lăsat-o, micşorându-se, astfel, cercul de suspecţi în cazul comiterii unei infracţiuni”.
Doi ani de studii au fost suficienţi pentru ca Poliţia Română să se poată mîndri cu o performanţă unicat la nivel mondial. Conform lui Gheorghe Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, „ sîntem singura instituţie din lume capabilă să stabilească vechimea unei amprente digitale, în funcţie de aceasta descoperindu-se şi grupa sangvină a celui care a lăsat-o, micşorându-se, astfel, cercul de suspecţi în cazul comiterii unei infracţiuni”.
CERCETARE. Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Gheorghe Popa, susţine că studiile au fost efectuate pe elevi de la şcoala de poliţie Câmpina, pe o perioadă de doi ani. Popa arată că studiul a avut ca obiective determinarea şi cuantificarea evoluţiei procesului de îmbătrînire a amprentelor papilare din punctul de vedere a grosimii crestelor papilare, grosimii şanţurilor papilare, numărului de elemente tactiloscopice şi macroscopice, numărului de pori, numărului de celule epiteliale, şi din punctul de vedere a cuantificării ADN-ului. Astfel, a fost realizat un etalon pe baza căruia se poate stabili vechimea amprentelor papilare şi apartenenţa acestora la o grupa sangvina. În cadrul studiului au fost utilizate peste 800 de amprente. Şeful IGPR a mai precizat că amprentele papilare îmbătrînesc în funcţie de apartenenţa la grupa sangvină, astfel că urmele lăsate de infractori a căror grupa sangvina este B si AB se pierd mai repede decît cele lăsate de infractorii cu 0 si A : "Din rezultatele obţinute, se poate afirma că este posibilă interpretarea amprentelor papilare din punct de vedere temporal şi plasarea în timp a creării acestora, precum şi atribuirea din punct de vedere teoretic şi orientativ a unei grupe sangvine. Aplicabilitatea studiului constă în obţinerea de informaţii utile în procesul de investigare a infracţiunilor, respectiv la crearea unui cerc restrîns de suspecţi, prin atribuirea unei grupe sangvine amprentelor ridicate de la locul faptei”. Studiul, realizat de o echipă de judiciarişti şi biochimişti din cadrul IGP, condusă de Gheorghe Popa, a fost apreciat de poliţiştii din intreaga lume cu ocazia Congresului International de Criminalistică, ce a avut loc la începutul lunii iunie, la sediul INTERPOl din Lyon Franţa.