x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun ""Psihiatria - armă de represiune politică

""Psihiatria - armă de represiune politică

de Jurnalul National    |    19 Oct 2007   •   00:00

Mii de opozanţi ai regimului comunist erau internaţi in spitalele de psihiatrie, unde sănătoşi fiind, erau 'ajutaţi' să innebunească, au povestit, joi seară, participanţii la dezbaterea 'Psihiatria ca armă de represiune politică folosită de regimul comunist şi reflectarea acestui fenomen in exil', organizată de Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Romănesc

Psihiatria a inceput să fie folosită ca mijloc de asuprire politică odată cu pătrunderea tancurile sovietice, fiind o 'marfă de import de la fraţii de la răsărit', a afirmat preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Romănesc, Dinu Zamfirescu.

'Dacă pe timpul lui Gheorghiu Dej existau oprimări săngeroase, psihiatria, ca mijloc de oprimare politică, a luat amploare sub regimul Nicolae Ceauşescu, care a lansat metoda printr-un discurs din 1968, in care a afirmat că toţi cei care se indoiesc de forţele socialismului sunt nebuni ce trebuie să imbrace cămaşa de forţă', a precizat el.

Prin urmare, 'cămaşa de forţă' a inceput să fie folosită, pe larg, in Spitalele de psihiatrie de la Voila, Poiana Mare, Cuta sau Tărgu Ocna, a spus Zamfirescu.

'Această formă de teroare nu a fost aplicată exclusiv de Ceauşescu şi apropiaţii săi, dar a beneficiat şi de ajutorul neprecupeţit al unor medici care internau oameni sănătoşi, iar după 'tratament' ieşeau handicapaţi mintal', a afirmat Zamfirescu.

Psihiatrul Ion Vianu a explicat aplicarea metodei, precizănd că expertizele medicilor consemnau că 'bolnavii' erau 'agitaţi' şi considerau că sunt internaţi 'in mod arbitrar'. Comisia de medici aprecia că pacienţii 'au un instinct de apărare exagerat' şi recomandau 'luarea de măsuri de securitate'.

Invitat la dezbatere, Vianu a afirmat că măsurile psihiatrice făceau parte dintr-un 'plan gradual'. La inceput, persoanele care 'cărteau' impotriva regimului erau chemate pentru explicaţii la colectivul de muncă, pe urmă la organizaţia de partid, iar dacă aceste intălniri nu-i ''cuminţeau pe oponenţi'', mulţi ajungeau la psihiatrie. Internarea putea să fie pe termen scurt sau pentru mai mult timp şi să implice şi 'tratament'. Ultima etapă de opresiune era exilul, urmat de bătaie sau alte violenţe.

Participanţii la dezbatere au afirmat că securiştii făceau lecţii cu medici psihiatri care le predau 'metode de interogare', invăţăndu-i cănd să-şi interogheze victimele, in ce manieră să formuleze intrebările şi de căte ori să intrebe.

La aplicarea metodei conlucrau Ministerul Sănătăţii, Mnisterul de Interne şi cel de Justiţie.

La dezbatere a fost invitat şi un dizident - Vasile Paraschiv - care a relatat că a fost internat, de trei ori, in spitalele de psihiatrie, la secţia de bolnavi cronici violenţi, pentru o scrisoare pe care o trimisese la postul de radio Europa Liberă.
'
Timp de 45 de zile mi se dădeau căte 7-8 pastile pe zi. Dacă aş fi inghiţit tot ce mi se dădea, azi nu mai eram aici', a spus Paraschiv.

El a afirmat că a găsit scrisoarea pentru care a fost pedepsit, precum şi 'concluziile' comisiei care l-a examinat, in dosarul său de la CNSAS.

Totodată, Dragoş Marcu, cercetător al CNSAS, a atras atenţia că in Raportul pentru condamnarea crimelor comunismului, elaborat de comisia Tismăneanu, nu există menţiuni referitoare la abuzurile psihiatrice.

ROMPRES

×
Subiecte în articol: magazin