x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun (Răută)cizme: România paralelă

(Răută)cizme: România paralelă

de Sebastian S. Eduard    |    05 Dec 2008   •   00:00

Cu toţii am fost bruscaţi duminică seară, de la ora 21:00, de inflaţia de posturi tv ce se pregăteau să transmită sondaje ale unor institute, "live"-uri de la sediile partidelor etc.



Un lucru normal, care se întâmplă din patru în patru ani şi care – cea mai bună dovadă este audienţa înregistrată – interesează publicul.
Sau nu!
Pentru că, în mod evident, treaba asta nu a interesat pe toată lumea. (În consecinţă logică nici nu trebuia, date fiind proporţiile prezenţei la vot.) Au fost persoane, nu multe, până în 800.000, care au preferat să urmărească pe Naţional TV un clasic bollywoodian, "O floare şi doi grădinari" (nici o aluzie electorală), în loc să vadă cine a fost mai Tăriceanu dintre Geoană  şi Stolojan. Alte câteva sute de mii bune (300.000-400.000) au urmărit cu sufletul la gură "Schimb de mame" (Prima TV) sau "Fata lu’ tata" (Kanal D).
În fine, nu mai enumerăm filmele de  pe Acasă TV, TVR 2 sau Romantica, pentru că aţi prins ideea. Să nu vă mai prind că spuneţi că viaţa bate filmul. Asta se întâmplă peste Ocean. La noi, viaţa bate doar câmpii.

×
Subiecte în articol: parerea mea