x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Şpaga, intre viaţă şi sondaje

Şpaga, intre viaţă şi sondaje

de Razvan Barbulescu    |    13 Noi 2007   •   00:00

Avantajul sondajelor şi al statisticilor constă in rapiditatea cu care iţi deschid convingător capul. Un recent sondaj INSOMAR ajunge la concluzia că două treimi dintre romăni cred că nu poţi reuşi in viaţă fără să fii corupt. Corupt pe bune. Să iei şpagă, mită, peşcheş, cadouri, atenţii. Logica e simplă, ai dacă primeşti. Şi străngi in consecinţă. Şpaga agonisită te-nalţă pe culmile succesului.


Avantajul sondajelor şi al statisticilor constă in rapiditatea cu care iţi deschid convingător capul. Un recent sondaj INSOMAR ajunge la concluzia că două treimi dintre romăni cred că nu poţi reuşi in viaţă fără să fii corupt. Corupt pe bune. Să iei şpagă, mită, peşcheş, cadouri, atenţii. Logica e simplă, ai dacă primeşti. Şi străngi in consecinţă. Şpaga agonisită te-nalţă pe culmile succesului. Dar nici nu poţi să străngi aşa, ca ghiolbanu, trebuie să şi dai. Să ungi osia. Reuşita in viaţă (de bani vorbim, gloria vine după), se obţine respectănd principiul sfănt al jocurilor piramidale. Sistemul se intreţine dacă nu eşti neam prost cu el. 41 la sută dintre repondenţi au recunoscut, mai vioi sau mai timid, că au dat la viaţa lor de-au rupt. Ca să aibă succes. Să pună măna pe o adeverinţă fără coadă, pe un certificat fără să fie plimbat cu lunile, să prindă o sinecură fără concurs, să scape de o amendă de circulaţie etc. Cei cărora le-au dat, mărturisesc ei, erau funcţionari din instituţiile de stat. Funcţionarii respectivi au cerut şpagă tot in ideea succesului. De unde să iei dacă nu de la fraierii care cred că te lipeşti de o autorizaţie, un post, o aprobare fără să dai. Instituţiile de top sunt MI, cu aripa poliţiei rutiere, primăriile, consiliile judeţene şi Parlamentul, ultimele trei fiind şi influenţate politic in sensul corespunzător. Aderarea la UE, spune INSOMAR, ne-a sporit ambiţiile, deoarece 30 la sută spun că, după aderare, corupţia a crescut in Romănia.


Judecănd cinstit, observi că, in primul rănd, corupţia e similară cu succesul. Succesul in viaţă. In viaţa asta. Pănă nu e prea tărziu. O explicaţie in plus ne-au oferit-o de curănd britanicii de la The Economist Intelligence Unit, după ce au ajuns la concluzia că "romănii mai au de aşteptat intre 60 şi 70 de ani pănă cănd PIB-ul pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, va fi similar cu al statelor din Vestul Europei". Conform studiului, ca să-ţi fie bine in Romănia măcar la pensie, trebuie s-o dai pe corupţie din fragedă pruncie, de la căteva luni. Te-a prins tăiatul moţului, te-ai ars. Britanicii sunt inconştienţi. La ce să se aştepte cănd vin cu astfel de studii? De ce cred ei că alergăm ca apucaţii prin toată Europa? Ca să nu aşteptăm ca tămpiţii 66 de ani. Ca să apucăm succesul in viaţă. Conform sondajului şi studiului invocate, lucrurile se leagă: sporeşte corupţia (deci succesul), creşte şi PIB-ul ca-n basme.


Preceptul nu ţine de moralitate, ci de dorinţa aprigă, fierbinte, patriotică de progres. Pe care să-l apuci pănă la 35-40 de ani, vărstă la care chestionaţii INSOMAR descoperiseră că nu mai era nimic de făcut fără să dai şi să iei şpagă.

×
Subiecte în articol: magazin