Stenodrama culturii

Tov. Nicolae Cauşescu: Tovarăşi,
Am convocat această şedinţă cu acivul scriitorilor, pentru a discuta despre activitatea pe car trebuie s-o desfăşoare Uniunea Sciitorilor în legăură cu măsurile elaborate de Comitetul Executiv pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice49, avînd în vedre şi faptul că trebuie să aibă loc în curînd şi Conferinţa Naţională a Scriitorilor50, şi este necesar ca pregătirea şi desfăşurarea acestei Conferinţe să contribuie la îmbunătăţirea activităţii Uniunii Scriitorilor, să ducă la creşterea rolului acestei Uniuni în munca educativă de formare a omului nou în ţara noastră. Desigur, vorbind de Uniunea Scriitorilor în fond, de a da opere mai bune, mă legate de problemele vieţii noaste sociale şi alte probleme care sînt legate de activitatea Uniunii Scriitorilor.
Cred că nu ar avea încă rost să ne ocupăm acuma de probleele mle, să zic aşa, econoico-finaiciare, (pe) care le-am discutat în primăvară. Ştiu că ele sînt într-un stadiu mai avansat, au fost discuţii, s-a ajuns la un şir de propuneri care în cursul lunii octombrie vor trebui să fie soluţionate. Desigur, va trebui să vedem ce soluţie se va găsi, aceea care va fi cea mai corespunzătoare, pentru că, după cîte ştiu, şi la scriitori părerile sînt împărţite şi cu cît sînt consultaţi mai muţi scriitori cu atît sînt păreri mai multe; aşa că va trebui şiaici, pînă la urmă, să găsim o soluţie care să ţşină seama şi de exprienţa din alte ţări şi de condiţiunile concrete dinţara noastră. Dar aş propune să nu ne ocupăm acuma de aceste probleme, urmând ca să fie analiate împreună cu conducerea Uniunii Scriitorilor într-o şedinţă specială şi definitivă, inclusiv legea (dreptului) de autor, în aşa fel ca pînă la Conferinţă problema aceasta să fie definitiv soluţionată.
Pun această problemă pentru ca să ne concentrăm în discuţiile de astăzi asupra problemelor de fond privind activitatea scriitorilor şi orientarea activităţii literare diin România.
Iată, pe scurt, tovarăşi, care este scopul acestei şedinţe, şi cu aceasta să trecem propriu-zis la discuţii: să fie o discuţie liberă, nu ca la Uniunea Scriitorilor. Nu sînt înscrişi pînă acuma la cuvînt, deci se poate înscrie oricine. Singurul care a cerut cuvîntul în prealabil este tovarăşul Zaharia Sancu, în caliate de preşedinte, restul oriciine doreşte să ia cuvîntul opoate face. Ştiu că s-a anunţat şedinţa de mai demult, sper însă că nu v-aţi întocmit textele de acasă, puteţi să vorbiţi liber, ca să putem înţelege şi noi.


Tov. Zaharia Stancu: Stimate tovarăşe secretar general,
Ţin să vă mulţumesc în numele tuturor scriitorilor pentru atenţia şi pentru grija cu cre ne ajutaţi în munca noastră şi în viaţa noastră. Am fost foarte emoţionat cînd aţi vizitat Casa scriitorilor de la mare, foarte mulţumiţi că aşi văzut rînduri de scriitori cum s-au bucuat de o vacanţă plăcută, casă care s-a ridicat prin grija personală a dumneavoastră şi am fost foarte bucuroşi acum două luni, cînd dmneavoastră aşi ridicat în discuţie hotărîrile luate şi indicaţiile date cu acel prilej.
N-aş vrea să vorbesc mult, aş dori numai să vă comunic că majoritatea scriitorilor au primit cu un foarte viu interes documentele de partid şi în măsura în care a fost posibil am şinut socoteală şi am îmbunătăţit munca la Uniunea Scriitorilor. S-a putut uşor observa că revistee apărute şi-au îmbunătăţit conţinutul, între timp; sîntem informaţi că editurile noastre şi-au revizuit programele, îmbunătăţindu-le, înlăturînd acele lucrări care nu meritau să fie tipărite şi căutînd să tipărească numai lucruri corspunzătoare indicaţiilor date de partid51.
Ţin însă să vă spun că s-au iscat şi unele nedumeriri în legătură cu aceste documente. Vrau să vă spun că aproape toţi ziariştii şi scriitorii străini care m-au vizitatl Uniunea Scriitorilor în ultimele două luni au pus întrebarea pentru ce această întoarcere la trecut. A trebuit să cheltuim o mare parte dini timpul nostru explicîndu-le că nu e vorba de o întoarcere la trecut, ci e vorba de o hotărîre care ne ajută să mergem înainte şi să ibtutim în munca noastrş să dăm cărţi mai bune, mai frumoase, mai interesante decît acelea pe care le-am scris şi le-am puboicat pînă astăzi.
Această nedumerire, după cît am putut să-mi dau seama ar fi foarte potrivit dacă în şedinţa de azi s-ar înlătura orice nedumerire şi s-ar da indicaţii în sensul ca să pricepem mai bine care este miezul adevărat al acestor hotărîri exprimate în documentele partidului.
Tovarăşii scriitori au primit cu un viu interes, spuneam, aceste documente, şi fără îndoială ele vor contribui şi ne vor fi de un mare ajutor, înmunca noastră. Ce s-a întîmplat? S-au întîmplat cîteva lucruri mărunte, după părerea mea, însă cărora li s-a dat o semnificaţie şi anume: oamenii sînt bucuroşi de conţinutul documentelor, sînt însă temători în ceea ce priveşte aplicarea lor. S-a întîplat că au fost oprite cîteva articole, s-a întîmplat că unele cărţi au fost scoase din planurile editoriale şi oamenii, unii au înţeles că e vorba de instituirea, în munca noastră, a scriitorilor, a unei situaţii care a fsot în trecut, care mie mi se pare destul de depărtată - 1948, 1950, chiar după 1950. Noi am scris articole în presa lietrară şi în presa cotidiană, în "Scînteia", în care am căutat să înlăturăm aceste păreri care, după părerea noastră, sînt greşite. Nu se poate confunda conţinutul documentelor cu greşelile, erorile, temerile unor oameni din aparat, care sînt puşi să lucreze cu scriitorii.
Noi am dri succes noului Consiliu creat dintr-un Decret al Consiliului de Stat de acum cîteva zile52, am ura succes şi am dori ca acest Consiliu, care va lucra cu scriitorii, să fie, aceşti oameni care vor lucra cu noi, bine aleşi, să cunoască problemele de viaţă şi de literatură pe care noi le vom dezbate în cărţile noastre, să aibă multă înţelegere, dar şi fermitate în acelaşi timp, faţă de ceea ce vor prezenta scriitorii.
Aceasta este singura temere pe care, după cîte cunosc eu, o au scriitorii. Îmbrăţişăm cu multă dragoste indicaţiile date şi dorim să se lucreze în aşa fel, încît aceste indicaţii să fie împlinite de noi cu ajutorul foarte preţios al celor puşi să muncească cu noi. Cred ca scriitorii de faţă, măcar cîţiva dintre ei, vor completa spusele mele.
Vă mulţumesc încă o dată pentru această întîlnire care ne va fi tuturor foarte utilă.


Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă sînt tovarăşi care au mers la adunările generale ale organizaţiilor de partid şi ale oamenilor muncii din înteprinderi, la activele de partid din judeţele în care s-au desfăşurat zilele aacestea? Se pare că nu sînt? Sînt? puţini? Dar sînt. Cred că era bine dacă secţia noastră de propagandă ar fi luat măsuri ca toţi sriitorii să fi participat la aceste adunări şi atunci deja le-ar fi fost lămurite problemele şi n-ar mai fi aşteptat întîlnirea de astăzi. Dar, avînd în vedere că vor continua aceste adunări, trebuie ca la activele de partid din judeţele respective, şi avînd în vedere că în Bucureşti sînt mulţi scriitori, să participe toţi scriitorii , chiar şi nemembrii de partid. Activul de aprtid este mai larg aşa.
Dar aceasta este o problemă organizaorică.
Cine doreşte să ia cuvântul?
Dacă nu sînt doritori care să ia cuvîntul, atunci putem încheia şedinţa?


Tov. Aurel Mihale: Mulţumesc pentru invitaţia la această şedinţă, petru că am prilejul să-mi spun direct unele păreri. Cred că puţini oameni au avut o satisfacţie mai mare decît mine personal la apariţia acestor documente pe care am să le arăt53.
După părerea mea personală, cred că este destul de clar conţinutul şi orientarea acestui document, mai clar decît explicitarea şi motivarea acestui plan de măsuri, decît în expunerea dumneavoastră, nu cred că ar fi putut să fie.Mie mi se par extrem de clare, extrem de precise şi rămîne să vedem ce avem de făcut pe această linie. În mod sigur spun că majoritatea- dacă nu unanimitatea-, cel puţin din cîte cunosc, a scriitorilor, au salutat cu satisfacţie aceste măsuri, cu aceste nedumeriri sau îndoieli pe are tovarăşul Stancu le-a amintit aici.
După părerea mea, planul şi expunerea dau penru multă vreme subsanţă şi orientare activităţii nu numai ideologice-politice, cultural-artistice, dr cu deosebire şi activităţii noastre a scriitorilor. Cred că trebuie să vedem în acest plan de măsuri un adevărat program de perspectivă de lungă durată pe care se va axa munca noastră, care vor mobiliza – planul şi expunerea – toate forţele noaste pentru realizarea acestor cărţi, care să contribuie într-adevăr la îmbunătăţirea activităţii cultural-educative, la educaţia comuniştilor.
Mi se pare că tocmai petru că acest plan şi această expunere dau o conceopţie unitară, un sistem întreg de măsuri care va orienta în viitor întrega activitate ideologico-politică, el va trebui studiat şi analiat, în sfîrşit, de noi în adîncime, în profunzime, în esenţa lui, pentru a puta da acele cărţi, acele opere pe care le simţim datori să le dăm.
Personal m-aş fi aşteptat, după apariţia planului şi a expunerii, ca, din punct de vedere teoretic, filozofii noştri să dezvolte mai mult acele teze novatoare, cuprinse în acest plan, teoretice şidin puntcul de vedere al aplicării lor, pentru că am impresia că şi de aici survin unele nedumeriri. Sînt lucruri cu otul noi, dar care caracterizează felul în care conducerea de partid abordează constucţia societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi în care formarea omului nou este privită ca o dezvoltare nu numai teoretică, dar şi a măsurilor practice de înfăptuire a acestui lucru în viior. În cadrul acestora, literatura are unul din rolurile cele mai importante, tocmai prin forţa de înrîurire, de formare a conştiinţelor socialiste, de educaţie comunistă.
Mi-a fost foarte clar şi cred că în acesta poate ar trebui să stea principala noastră înţelegere a acestor măsuri: că numai un om cu o conştiinţă socialistă înainttă poate construi societatea pe care noi, ca comunişti, o dorim. În acest sens, este foarte clar că, la formarea acestui om, noi sriitorii, operele noatre, trebuie să aibă un rol extrem de important. Este adevărata ce spunea tovarăşul Stancu, că există aceste nedumeriri în legătură cu o teamă de trecut. Mie mi se pare că nu există nici un motiv, ci, dimpotrivă, pentru a avea asemenea nedumeriri. De ce? Planul însuşi, pi mai ales Expunerea, arată foarte clar: nu est voprba de a se întoarce la nici un trecut, ci dimpotrivă: Planul şi Expunerea deschid o cale largă, cea mai largă cale care ne-a fost deschisă pînă acum, spre viitor, spre a ne mobiliza toţi împreună de a face faţă acestor sarcini de formareea omului nou, de dezvoltarea a societăţii noastre multilateral dezvoltate, înţelegîndu-se inclusiv formarea unei spritualităţi noi, a omului nou socialist. De aceea, eu îmi exprim personal altă nedumerire: de ce atîta teamă de trecut şi de ce prea puţin efort al îndreptării privirilor noastre spre viitor, spre aplicarea acestor măsuri?
De ce atîta teamă de un trecut foarte apropiat, pe care vrem să-l lichidăm, şi sînt convins că toţi vrem acest lucru, şi nu facem un efort suplimentar de a găsi acele măsuri, de a face acele propuneri concrete, de a lua acele iniţiative încît noi înţşine, căci vrem acest lucru, sînt absolut convins că toţi scriitorii vor acest lucru, să realizăm acele opere, acele cărţi cu care să servim partidul nostu Comunit, cu care să servim poporul nostru, cu care să servim consruirea noii societăţi? Am impresia, personal, că mai mult trebuie să ne mobilizăm spre această deschidere spre viitor, că mai mult trebuie să ne reconsiderăm personal şi în obştea scriitoricească ceea ce am făcut bun pînă acum, ceea ce a rămas să facem mai bun şi mai binie în viitor.

Aş avea multe de spus înlegtură cu aceasta, însă am să mă opresc la cîteva constatări asupra situaţiei actuale în domeniul literaturii, a frontului literar, constatări la care am ajuns de la o analiză concretă, foarte îndelungată, a Planului de măsuri şi a Expunerii. Părerea mea este că s-au obţinut bune rezultate în această perioadă, în special pe această linie a înţelegerii majore a specificului fenomenului literar, a posiblităţii ca fiecare individualitate creatoare, fiecare stil să se poată manifesta. Au apărut şi multe cărţi valoroase, aş aminti cu deosebire acelea cu care am întâmpint aniversarea partidului. Acest lucru este un bun cîştigat şi nu este bine să trecem pest el, dar, în acelaşi timp, cred că nu trebuie să ne oprim prea mult asupra acestui lucru şi să ne punem problemele pe care le avem de rezolvt din situaţia existentă în literatură (...)
Nu este vorba de nici o aplicare de corespondenţă mecanică între literatură şi viaţă, între literatură şi aceste realizări, ci tocmai de transfigurarea artistică a acestor realizări, de oglindirea în operele noastre a acelor oameni care au înfăptuit aceste realizări. NU este vorba de a vedea în mod absolut direct, mecanic, cum s-a construit Galaţiul, siderurgia, cum s-a putut construi sistemul de la Porţile de Fier, cum s-a construit Argeşul, hidrocentrala, cum se fac atîtea construcţii, ce se întîmplă în uzinele noastre, ce se întîmplă pe ogoarele noastre, în cooperativele noastre, ce sed întîmplă cu tineretul, ce se întîmplă cu intelectualitatea. Toate aceste lucruri trebuiau să-şi găsească cît de cît oglindirea în operele noastre. Şi-au gădit, însă nu întrutotul aşa şi la nivelul la cre ar fi fost posibil şi la care este necesar.
Am să vin cu o prpunere.
O altă constatare care ne-a fosrt impusă de analiza acestor documente este aceea a unui decalaj, a unei necorespindenţe existente înte condiţiile create activităţii literar-artistice şi rezultatelro obţinute, Cunosc de foarte multă vreme condiţşiile de activitate, de muncă creatoare a scriitorilor noştri. Niciodată nu au fost aceste condiţii mai bune ca în aceşti ani. Începînd de la înţelegerea majoră, specifică, a fenomenului literar pînă la asigurarea unor condiţii materiale cît maibune, cît a fost posibil, şi, aşa cum a spus tovarăşul Stancu, care ne-au ulţumit şi ne-au satisfăcut şi a adus în numele nostru recunoştinţa respectivă conducerii de partid, dar nu cred că am obţinut şi acele rezulate pe măsura condiţiilor create. Şi mă gîndesc, în primul rînd, la înţelegerea esenţială a actului, a fenomenului literar, de către conducerea de partid, a fellui cumne-a ajutat ande an de a înţelege mai adînc şi în exenţă sarcinile noastre. Cred că sîntem încă datori faţă de aceste condiţii create.
O altă constatare pe care am făcut-o şi care este foarte subiectivă şi penrtu mine este puţin mai dureroasă tocmai din această subiectivitate, este că frontul nostru literar are foarte multe forţe, foarte multe talente. Foarte mulţi scriitori de mare talent din toate generaţiile sînt prinşi în acest front şi că pot şi au posibilitatea să scrie, să creeze, cărţi mai bne, mai multe, mai aproape de cerinţe, cu un nivel mai ridicat, mai aproape de tot ceea ce dorim împreună cu toţii.
Care sînt cauzele care au dus la aceste insuficiente realizări şi mai ales care trebuie să ne mobilizeze pentruviitor? Nu încerc să analizez sau să dau nişte cauze generale, eu voi da nişte exemple absolut concrete în cea ce mă priveşte i care nu sînt numaicu cărţile mele sau cu activitatea mea creatoare ci cu a unui înteg grup de scriitori. În principal, mi se pare că cea mai importantă cauz este aceea a neaplicării întrutotul a liniei politice a partidfului, a indicaţiei dumneavoastră. Eu nu spun că este o cauză subiectivă sau că au existat impedimente în acest lucru, dar că noi nu am reuşit să aplicăm întrutotul aceste sarcini ale noastre, ca scriitori comunişti, şi că trebuie să nemobilizăm în continuare pe această linie. N-aş vrea să vă reţin pea mult, eu aveam notate nişte lucruri, dar aş vra să dau cîteva exemple: în aceşti ani am scris cronică de război, am încercat să realizez o epopee a insurecţiei, a războiului antifascist, a participării ţării noastre la acest r1ăzboi, a felului în care partidul şi poporulnostru au realizat aceste mari înfăptuiri istorice. Am încheiat această carte54, a apărut, nu s-a scris mai nimic despre ea. După o muncă de 10 ani. Aceasta a fost situaţia. Ea a fost tradusă, între timp, complet sau în culegeri, sau în antologii, sau îns erii separate de povestiri în 5-6 limbi. Deci mi-am pus problema în acest timp de a contribui, pe măsura puterilor mele, cu cărţi cu această tematică patriotică la educaţia patriotică, de a scoate în evidenţă realizările poporului nostru, ale partidului nostu în această perioadă.
După aceasta mi-am propus, dat(e) fiind constatările personale din această perioadă, să mă opresc mai mult asupra idealului comunit, care trebuie să insufle generaţiile de astăzi, oamenii muncii în această epocă a construcţiei socialist. Şi am preluat o temă a mea mai veche, am început o nouă documentare la Uzinele "23 Augut", la Comiteutl de partid, la Insititutul de Istorie a Partidului şi m-am oprit asupra momentului preluării puterii politice, adică (a) acelui moment de avînt, al luptei revoluţionare a clasei muncitoare conduse de partidul nostru din ianuarie-februarie-martie 1945. A apărut şi acest roman55, nu s-a scris despre el; în "România literară" a apărut o notă ca fiind depăşit. Depăţit de ce? Tema, desigur, pentru tovarăşii respectivi care au scris. Pentru mine însă nu, dimpotrivă, era o temă care abia îi venea rîndul şi s-a dovedit aşa. Cam acelaşi lucru am păţit şi cu alte cărţi cu aceeaşi tematică revoluţionar-partiotică. Cam acelaşi lucru am păţit şi cu articolele pe care vroiam să le scriu pe această linie. M-am propus, în această perioadă, tocmai plecănd de la ceste constatări, să sciu o serie de articole, cu tematica patriotismului socialist în lieratură, cu tematică aceasta a dezvoltării stilului literar de pe o bază ideologică comună unitară, aceea a partidului, a clasei muncitoare, cu necesitatea legării mai strânse a literaturii de viaţă, în ce tebuie să constea, în probleme de conţinut şi nu de formă, dinamismul literaturii noastre şi aşa mai departe. Am încercat primul articol să-l public pe vremea aceea la "România literară", fără succes. A apărut la "Scînteia" la începututl lui ianuarie 1959. Al doilea articol însă a stat la "Scînteia" din ianuarie în mai, tocmai articoul care punea această problema, a situării integrale a scriitorilor, a tutuor stilurilor, pe poziţiile de luptă ale concepţiei partidului nostru. Numai la intervenţia Comitetului Central a fost publicat. Celelalte articole nu l-em mai scris. Mai mult, anul trecut, în mai, cînd cu inundaţiile, mi-am exprimat dorinţa să plec pe teren şi să văd acest lucru ca să scriu. Asta am făcut-o sera, a doua zi dimineaţa mi-am exprimat dorinţa unei reviste militre, care avea legături directe. A doua zi dimineaţa am primit telefon: dacă doriţi, într-adevăr, la ora 10.00, să ne suim în avionul care ne aşteaptă pe aeroport. Un avion care făcea curse speciale pe această linie. Am fost acolo: am stat două zile la Baia Mare, tovarăşii de la Judeţeană56 au văzut ce se putea da şi pe urmă am plecat a satu Mare şi am văzut ceea ce n-aş vrea să mai văd niciodată. Mi-am notat toate aceste lucruri. Am stat o săptămână numai la Satu Mare.
Am scris la ziarul din Satu Mare şi am trimis de acolo un articol pentru "Scînteia", printr-un colonel care făcea legătura respectivă. Mi s-a spus că nu a fost comandat. "Scînteia" nu apăruse încă cu nici un articol despre inundaţii decît ştirile respective. Nu-i nimic. M-am întors. Aveam 10 materiale pregătite, 4 articole, 5 reportaje, şi aşa mai departe. Dau telefon la "Scînteia" şispun: am peste 100 de pagini despre cutare. Nu începuse încă campania respectivă în "Scînteia",cu materialele respective şipest o sută de fotografii de la Satu Mare, vă stau la dispoziţie cu dragă inimă. Nimic. Am dat telefon şi am vorbit la "România lierară" cu redactorul-şef: nu avem nevoie de asemenea articole. În aceste condiţii, cînd eu scriu cărţi cu temă revoluţionar-politică, cînd fac tot ce am putut să fac şi mi se refuză această activitate, atunci daţi-mi voie să cred că nu s-au aplicat întrutotul tocmai aceste măsuri, tocmai acele indicaţii, tocmai politica literară a partiduluinostru. Nu am dezarmat. Cine mă cunoaşte, ştie bine că stau ferm pe picioarele mele şi nu mă poate nimeni schimba. Am ridicat această problemă de repetate ori în organizaţia de partid fără nici un răspuns, fără nici un efect. Le-am ridicat în secţia respectivă a Comitetului Central şi în legătură cu presa literară, şi în legătură cu editurle, şi în legătură cu aceste constatări cre s-au dovedit juste asupra fenomenului literar, şi în legătură cu necesitatea mobilizării comuniştilor pentru a pune în aplicare linia partidului şi aşa mai departe. Dacă aş face numai istoricul acestor ridicări e cuvînt ale mele ar fi, după părerea mea, suficiente: am ajuns, din cauză lipsei de audienţă, pînă la secretarul general al Partidului şi vă mulţumesc încă o dată pentru faptul că m-aţi primit şi că am expus atunci aceste probleme de ordin general. Pentru ca, după acest prilej fericit, abia după aceea, să nu mi se publice cărţile, să fie scoase din plan, şi nici articolele respective. În aceste condiţii, deci, am lucrat unii dintre scriitorii comunişti.
Propuneri: cred că este absolut necesar ca pe baza acestui plan de măsuri să existe un plan foarte concret al Uniunii Scriitorilor al organizaţiei noastre de partid, cu aplicări imediate, dar şi cu unplan de largă perspectivă, şi planul de măsuri, dar mai ales specificul activităţii noastre ne obligă, implică un plan de perspectivă mult mai larg, mult mai responsbil, cu o bătăie de mulţi ani viitori cu care să putem antrena ca Uniunea Scriitorilor, ca organizaţie de partid, ca comunişti, tot frontul şi toată obştea scriitoricească care încă o dată revine (?!) este foarte deschisă acestui plan de măsuri. Este foarte doritoare să fie antrenată, să scrie acele cărţi, or’ fi unul, altul, căruia nu-iconvine din anumite lucruri, dar aceasta nu contează pentru toţi cei care mai ales vrem să facem acest lucru.
În al doilea rînd, închegării frontului nostru literar în sensul mobilizării tuturor forţelor scriitoriceşti şi îndeplinirii efortului principal, a sarcinilor care ne revin, adică a scrie cărţi. Orice activitate a noastră, a Uniunii, a organizaţiei de partid, trebuie să aibă acest scop. Toţi cei, şi csîntem mulţi care vrem, şivor să scrie asemenea cărţi, să servească partidul pelinia Planului de masuri şi a Expunerii să aibă asigurate condiţiile respective de realizare. Pentru că neîngăduinţa faşă de un anumit stil, indiferenţa faţă de anumite scrieri, de anumite stiluri literare, de anumite individualităţi creatoare, aşa cum am dovedit şi care nu este numai a mea personală şi care, pînă la urmă, s-a deovedit indiferenţa faţă de oi anumită tematică, faţă de o anumită poziţie politică, faţă de anumie idealuri estetice din operele noastre. Aşa cum, la o şedinţă de partid, observa, dacă nu mă înşel, tovarăşul Badrus sau tovarăşul Andriţoiu, că, pînă la urmă, această indiferenţă a luat aspectul indiferenţei faţă de oamenii mai fermi pe poziţiile partidului, faţă de literatura mai angajată, mai militantă pentru idealurile partidului.
O altă propunere (este poate cea mai importantă) - îmbunătăţirea legăturilor noastre cu vaţa oamenilor muncii, recunoaşterea realităţilor de astăzi, a universului spiritual de astăzi, a conştiinţelor socialiste de astăzi ale oamenilor muncii, ale tineretului, ale întregului popor care luptă, muncesc,cum ştim că muncesc, pentru realizarea măreţelor planuri de edificare a noii societăţi.
În acest sens, am o propunere care depinde de felul cum ea este aplicată, dar, în esenţă, cred că este justă: de ce să ne călcăm pe picioare aici în Bucureşti? Şi chiar stînd în Bucureşti? De ce să nu fim repartizaţi, pentru că mulţi, foarte mulţi scriitori sînt şi în căutare de lucru? Nu revin asupra acestei probleme din cauza motivării pe cre aţi arătat-o la început. De ce să nu fim repartizaţi? Cu asentimentul nostru şi la dorinţa şi la cererea noastră, a tuturor? Pe lîngă sindicate, pe lîngă U.T.C., p lîngă cooperativele de producţie? Oriunde, în institutele de cercetări şi pe şţantiere, la mari(le) construcţii din această ţară care se fac, oriunde vrea, fără nici o obligativitate organizatorică administrativă, dar să facă acolo şi o muncă utilă, să fie asigurat şi un minim de viaţă, dar, în acelaţi timp, să facă o documentare scriitoricească asupra cărţilor care vor fi scrise. Am impresia că, în principal, aceasta ne-a lipsit în aceşti ani, pentru că este imposibil ca scriitor, participînd saufiind de faţă la asemenea evenimente mari, la asemenea şantier, la asemnea construcţii, să nu te mişte, să nu-ţi mănînce degetele dă pui mîna pe creion şi să poţi să scrii despre ele. Este absolut imposibil. Cred că s-ar putea astfel antrena şi uşura şi condiţiile de viaţă ale multor scriitori şi mă gândesc nu numai la tineri, şi le găsesc foarte multe dorinţe şi foarte multe preocupări (?!). Marile uzine, tote organizaţiile obşteşti, tot ce poate fi posibil, ziarele respective, fără o strictă, cum să spun, încorsetare a activităţii (de) organizare şi creînd posibilitatea aceasta de documentare la faţa locului, de antrenare directă acolo, se poate face cu ajutorul Uniunii Scriitorilor şi ferindu-ne de o aplicare mecanică, pentru că asta ar produce contrar ceea ce dorim, şi la dorinţa fiecăruia.
Cred că est absolut necesar(ă) îmbunătăţirea activităţii revitelor literare. Este adevărat ce spune tovarăşul Stancu. În ultimul timp, aceste revite s-au îmbunătăţit şi trebuie să salutăm acest lucru la modul el ami cinstit posibil, dar nu ete suficient, după părerea mea. Ajunsesem, într-un timp, la şedinţa organizaţiei de partid, dacă îmi amintesc, dacă nu-mi amintesc prea bine îmi retrag (?!), tovarăşul Stancu spunea odată că nu mai puteam nici măcar să scriem pe reviste sus "Proletari din tote ţările uniţi-vă!". Cred că trebuie să mergem pe un efort de conţinut şi pe o orientare politică a revirtelor.
Mai mult, aş vrea să spun că nu cred că în Bucureşti cele două reviste principale sau trei, care sînt, ne dau posibilitatea tuturor de manifstare. Poate că şi din această cauză nu am reuşit să scrim. Poate că este prea mare revista "România literară" – 32 de pagini -, poate că din cauza aceasta ar fi multe materiale care ar fi în imposibilitatea de a le face să apară. Să facem mai mică această evistă, de 24 de pagini, cu încă 8 pagini de acolo şi cu încă alte 8 să facem o nouă revistă, să dăm posibilitatea şi altor scriitori să-şi spună cuvîntul despre literatură, despre opere, despre fenomenul social, să ia atitudine militantă pe linia măsurilor pentru realizarea acestui lucru.
Cred că trebuie îndreptăţită activitatea Uniunii Scriitorilor., Uniunea Scriitorilor a făcut în această vreme foarte multe lucruri, însă, (insuficiente) faţă de Planul aceste de măsuri... (...)
Cred că trebuie îmbunătăţită şi folosirea ajutoarelor şi mijloacelor materiale care stau la dispoziţia Uniunii Scriitorilor. S-au făcut foarte multe lucruri bune pe această linie. Tovarăşul Stancu a amintit aici cîteva. În fiecare din aceşti ani am realizat aceste lucruri. La ce mă refe, însă, în această îmbunătăţire? Sînt oameni care au luat cu împrumut de la Fond57 pre mari sume, fără acoperirea producţiei literare respective. Unii au propus chiar desfiinţarea Fondului. Nu. Sînt absolut împotrivă; am simţit nevoia şi eu în această perioadă. Dimpotrivă, trebuie folosit mai bine, mai eficient mijloacele materiale care ne stau la dispoziţie şi care sînt cu mult mai amri decît în statut. Mai mult, nu numai mai eficient, dar, aş spune, şi mai specific, adică depinde cine şi ce, pentru ce cărţi şi în ce scop se foloseşte (d) aceste mijloace. Nu e tot una dacă le acordăm în numele statului socialist şi nu numai fondului literar, şi editurile, şi sttul, pentru că depinde, pînă la urmă, în sine (...) cui sînt aceste mijloace, această pîrgie materială de sprijinir şi de stimulare a creaţiei literare? În mod specific trebuiesc acordate acestea, cine, cui şi pentru ce cărţi şi ce rol, şi ce valoare au în consensul acestor ămsuri, în consensul politicii noastre. Trebuie ajutaţi ami mult tinerii scriitori foarte telantaţi, cît reuşesc eu să citesc, pe o linie, cum să spun, efectiv de întajutorare a creaţiei, dar şi de formare ca scriitori comunişti şi inclusiv din punctul de vedere al folosirii acestor mijloace. Poate că această propunere a mea, cu posibilitatea de a fi mai strîns legate de viaţă şi găsirea în acest sens a unui loc de muncă, ete o soluţie în măsura în care ea este acceptată de fiecare. Credcă nu are rost să impunem nişte soluţii.
Cred că trebuie îmbunătăţită chiar structura organizatorică. Organe de conducere, în care să fie prezenţi într-adevăr reprezentanţii tuturor scriitorilor. Şi încă o propunere în legătură cu structura organizatorică. Noi am renunţat la un lucru care, gândidnu-mă mai bine, oate ca greşesc, dr mai bine să greşesc să spun decît să nu spun: problema secţiilor de creaţie. Noi aveam în cadrul Uniunii secţii de creaşie, adică ateliere ale noastre: secţia de proză, de poezie, de critică etc., (în) care ne adunam cel puţin trimestrial şi discutam ce sarcini avem, ce face fiecare, ne analizam operele; sigur că nu ne convenea cînd ne spunea cineva că e cartea proastă, că lipseşte cutare şi aşa mai departe, dar spunea şi dădea de gîndit şi îmi spunea un coleg de al meu pricepu în ale meseriei şi nu spunea un cronicar sa un recenzent care citise cartea răsfoind şi aşa mai departe. Nu cred că am făcut bine că am renunţat, dimpotrivă,cred că era – cum să spun – cele mai specifice organisme interne ale Uniunii, cre puteau avea şi un rol de îmbunătăţire a democraţiei interne a Uniunii, de sprijinrie tocmai a realizării acestor organisme. Cred că puem, dimportivă, reînfiinţa şi întări organizaţiile de patid, grupele de partid pe care le-am desfiinţat odată cu ele, pentru a susţine aceste lucruri.
O ultimă propunere – ste îmbunătăţirea activităţii organizaţiei de partid. La toate cele ce am spus îşi are şi partea sa pozitivă şi partea sa de neajunsuri şi organizaţia noastră de partid,. Am ridicat şi eu şi alţi colegi în organizaţia de bază de multe ori aceste probleme, dar nu şi-au găsit rezolvarea.
Lipsa de eficienţă a caracterizat în special activitatea organizaţiei noastre în aceşti ani. Mai mult, pentru ca rolul ei să crească, propun ca ea să aibă un rol mult mai însemnat în însuşi (sic!) structura organizatorică a Uniunii Scriitorilor, de aceea propun ca secretarul Comitetului. Ar ava în mod firesc şi concret posibilitatea să spună cuvîntul comuniştilor, să vină cu propuneri şi să lupte, de acolo de unde se frământă problemele, prin organizaţia de partid. La mobilizarea tuturor comuniştilor, la îmbunătăţirea muncii noastre. Închei, luîndu-mi angajamentul de a milita mai departe pe această linie, însufleţit de marile idealuri ale planului şi ale expunerii, în cărţile mele şi în activitatea mea obştească.


Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu aş ruga pe tovarăşi să aibă în vedere că vrem să terminăm atăzi şi anume cel tîrziu la ora 4.00, poate că trebuie chiar pe la 3.30, pentru că la ora 4.00 deja am primirea unor ambasadori. Deci, rog să vă concentraţi.


Tov. Mircea Radu Iocoban: Cred că sînt unul dinte cei ami tineri din această sală şi-mi iertaţi emoţia care mă încearcă acum. Nu m-am pregătit în mod special să iau cuvîntul, nu am ştiut că va fi o dfiscuţie atît de liberă încît să pot să iau cuvîntul şi de aceea, poate, voi fi puţin dezorganizat în cele ce spun, dar vreau să mă refer la nişte chestiuni de principiu şi nu la unele revendicări sau la ceva mai mult sau mai puţin minore. Adeziunea totală a scriitorilor, de toate vîrstele şidin toată ţara, la documentele consfătuirii de lucru la cre am avut cinstea să particip este cît se poate de clară. Ea rezultă din articolele pe care le-au scris cu toţii înpresa cotidiană în reviste lierare, din cuvîntările pe care le-am şinut cu prilejul adunărilor de partid, la cre eu cred că cei mai mulţi de aici au participat. Noinu vedem în aceste măsuri nişte lucruri absolut noi, înţelegem că ele, şi le simţim, derivă din documentele Congresului al IX-lea, din documentele Congresului al X_lea. Dacă îmi permiteţi, aş putea să afirm că ele vin de undeva de mult mai departe. Ama vut surpriza plăcută să aflu, în ziarul "Timpul" din 1880,un articol al lui Eminescu, în care este adresat un îndemn aproape în aceleaşi cuvinte cu care s-a adresat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a scrie despre şi pentru popor. Îmi pare rău că nu am acum citatul al mine, l-am prezentat în Conferinţa Organizaţiei municipale Iaşi.
Nu cred că trebuie să vedem în aceste măsuri o întoarcere la trecut; însăşi spirala revoluţiei noastre exclude posibilitatea revenirii la funcţiile pe care le-am depăşit cîndva şi dacă este vorba de o întoarcere, eu unul o înţeleg ca o întoarcere a scriitorului la adevăratele sale unelte şi la adevăratele sensuri ale literaturii. Literatură care trebuie să aibă şi izvor, dr şi deltă în sensibilitatea omului contemporan. La Iaşi, a existat dintotdeauna un anume echilibru, verificat de secole, care ne-a ferit şi pe noi de unele exagerări flagrante. Nu este un titlu de glorie să spun că nici o carte a vreunui scriitor ieşean nu a fost retrasă niciodată din circuitul de literatură al editurii din Iaşi. Aceasta nu înseamnă că noi nu am fi putut face mult mai multe pentru legarea nemijlocită a literaturii de viaţă, dar aş vrea să vă informez, stimate tovarăşe secretar general, că viaţa de partid la organizaţia de bază a Asociaţiei Scriitorilor Iaşi – m-aşbucura să nu fie în alte părţi aşa -, dar la Iaşi aşa este, ca şi inexistentă. Esrte o organizaţie de partid, vă rog să-mi scuzaţi termenul, aproape fantomă. Ea cuprinde oaeni din diverse instituţii, care, ca să scape de anumite sarcini pe care le-au avut în organizaţie de bază a instituţiei respective, s-au transferat la organizaţia Asociaţiei Scriitorilor, unde şedinţele sînt formale, nu avem, la ora actuală, secretar; secretarul s-a mutat în altă insttuţie. Cred că aceste aspecte ale vieţii noastre de partid trebuie să stea numeidecît în atenţia noastră, a tuturor, şi să căutăm căile cele mai bune pentru a îndrepta organizaţia de partid din Asociaţia Scriitorilor, să-i confere adevăratul rol care i se cuvine şipe care îl merită, şi pe care trebuie să-l aibă în orientarea creaţiei noastre literare.
Aş vrea să vă spun că exisdtă o oarecare mîhnire a scriitorilor din provincie, deoarece există o osituaţie oarecum specială a scriitorilor din privincie, care nu provine din atitudinea Uniunii Scriitorilor faţă de aceşti scriitori sau a organizaţiei de partid faţă de noi; sîntem înconjuraţi cu toată stima şi cu toată preţuiirea, ci din faptul că de foarte multă vreme – şi eu simt nevoia să vă spun acest lucru – noi, în provincie, nu putem spune multe lucruri care se pot spune în presa din Capitală. Ştiu că se va mai aduce în discuţie, în cursul acestei întîlniroi, rapoprturile dintre scriitori şi Direcţia Presei58. Este o instituţie pe care o consider utilă în momentul respectiv – n-aş putea spune că o agreez -, da rsînt convins e utilittea ei. În acelaţşi timp, nu pot să confund instituţia cu unii oameni care lucrează la ea, oameni care aplică din 1944 pînă acum principiul "ce se taie nu se fluieră". Stimez foarte mult scrisul tovarăşului Baranga, dar să ştiţi că scriu şi eu teatru şi, dacă aş încerca să public o piesă de Iacoban în care să critic lucrurile pe carele critică tovarăşul Baranga, ar fi imposibil. Or, nu există un adevăr al lui Baranga, şi un adevăr al lui Iacoban. Este un adevăr singur pe care-l relevează învăţătura marxist-leninită şi în numele căruia milităm cu toţii. Recent mi s-a scos din revista "Cronica" două pagini dintr-un fragment dintr-o piesă pe motiv că criticam nişte birocraţi şi mi s-a spus: aceştia sînt nişte funcţionari ai unei instituţii de sta, ca atare matale ataci baze;e statului român. Este culmea aberaţiei, şi scriind o literatură călduţă, cre nu pune probleme şi care, vorba aceia, nu se fluieră, eu cred că nu ne îndeplinim îndatorirea dse comunişti, pentu că partidul nu ne învaţă, şi nu folosim nimănui cu asemenea literatură călduţă, impersonală, care să nu pună probleme şi care să nu dea bătaie de cap nimănui. Eu îmi exprim nădejdea că noul Consiliu al Culturii şi al Educaţiei Socialiste va avea în vedere şi situaţia în care se află vizavi de aceste organisme, scriitorii dini provincie şi va găsi calea prin care noi să avem dreptul şi posibilitatea să spunem aceleaşi lucruri pe care le spun şi confraţii noştri din Capitală.
Stimaţi tovarăşi, ar mai fi o problemă, aceea a revistelor din provincie. Există revistre moarte. Toată lumea ştie că sînt moarte. Una din ele este revista "Convorbiri literare", care poartă un titlu falnic, dar este foarte departe de acea fală. Revista trebuie restructurată fudamental. Ea are o apariţie lunară în formă de carte, nimeni nu o cumpără, nimeni nnu o citeşte. Este păcat de banii care se cheltuiesc. Noi am încerat, la Iaţşi, să facem o machetă pentru o revistă bilunară cum este "Steaua", nu cerem nici un ban în plus. Revista are acum un redactor-şef tînăr59 şi cu o foarte bună intenţie, şi am vra să fim ajutoraţi ca să înviem această revistă şi să acem din ea un instrument care să slujească partidului nostru şi literaturii în general. Insist asupra acestui lucru deoarece pentru a se realiza trecerea de la un format la altul şi de la un sistem de apariţie la altul este nevoie de foate, foarte multe aprobări, care întîrzie şi, în acest timp, se cheltuie(sc) nişte bani degeaba şiapare o revistă pe care nu o citeşte nimeni.
Ar mai fi o problemă, aceea a tinerilor care lucrează în redacţiile revistelor literare. Şi eu sînt tînăr. Noi am făcut gazetărie într-o perioadă, ca să spun aşa, mai puţin dotată cu de toate: Dormeam şi pe mesele de la sfaturile populare, căram şi magnetofoane în spate; din această perioadă mi-a rămas – zic eu – o bună cunoaştere a vieţii şi e foarte mare lucru acesta.
Mă îngrijorează faptul că tinerii care lucrează astăzi, care vin după noi, se pricep foarte bine să capteze inefabilul în scrisul lor, dr nu ştiu care este deosebirea dintre porumb şi grîu şi, în general, sînt lipsiţi de o cunoaştere a vieţii, aşa cum trebuie sa aibă un gazetar şi un redactor la o revistă care se mai şi intitulează "săptămînal politic, social-cultural" să se facă ceva fiind imposibil ca aceşti oameni să dea lecţii cum să se trăiască în România, cînd ei singuri nu au coborît de pe asfalt de nu ştiu cîţi ani.
Eu vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.