x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 2 noiembrie 2018. Vărsătorii își iau o zi liberă şi o vor lăsa mai moale cu planurile care necesită un consum imens de resurse

Horoscop 2 noiembrie 2018. Vărsătorii își iau o zi liberă şi o vor lăsa mai moale cu planurile care necesită un consum imens de resurse

01 Noi 2018   •   14:18
Horoscop 2 noiembrie 2018. Vărsătorii își iau o zi liberă şi o vor lăsa mai moale cu planurile care necesită un consum imens de resurse

Horoscop zilnic 2 noiembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de vineri.

Horoscop 2 noiembrie Scorpion. Nu ştii cum să reacţionezi în faţa unui eveniment care poate fi privit din două unghiuri diferite. Ai putea sta să aştepţi să se sedimenteze lucrurile până ce vei fi sigur că au ajuns pe un nivel sigur sau ai putea interveni şi tu ca să grăbeşti lucrurile pentru a se ajunge mai repede la scopul propus. Deşi e bine să fii dinamic, gata mereu de acţiune, se pare că de data aceasta alegi pasivitatea, lăsând totul să se regleze de la sine şi abia după aceea vei decide ce e de făcut.

Horoscop 2 noiembrie Săgetător.  Nu te mai îndoi de resursele tale sau de capacitatea ta de a beneficia de ce poate fi mai bun pe lume, pentru că ai la dispoziţie, la modul cel mai concret, o mulţime de lucruri puse acolo de destin exact pentru tine. Ai încredere în tine şi în calităţile tale, crede că drumul pe care mergi duce acolo unde doreşti şi profită de tot ce ţi se presară din abundenţă pe acest drum. Existenţa ta e cel mai frumos dar dat de sus, deci apreciază mai mult ce ai şi ce eşti, pentru că este exact ce-ţi trebuie. Nu visa la ceva ce nu e pentru tine, ci bucură-te cu ce ai deja la îndemână! Tot ce ai nevoie există deja în calea ta, totul e să întinzi tu mâna şi să iei!

Horoscop 2 noiembrie Capricorn. Tu nu treci nimic prin prisma emoţiilor, acum, deci vei putea să le oferi o părere avizată după ce ai verificat toate argumentele pro şi contra care îi vizează. Poţi juca, deci, rol de consilier, de judecător, de arbitru, iar decizia pe care o iau ceilalţi are la bază numai părerile tale. Ai de ce să fii mândru de tine când vezi cât de multă lume apelează la sfaturile tale. Mulţi se bazează pe capacitatea ta de a analiza corect situaţiile în care sunt ei implicaţi, pentru că ai un raţionament limpede, o judecată justă, ce se bazează pe imparţialitate şi detaşare.

Horoscop 2 noiembrie Vărsător. Oboseala îţi spune cuvântul pentru că vine un moment când rişti să clachezi, pur şi simplu. Problema e că nici pe ceilalţi nu te poţi baza, se vede că şi tu şi ei sunteţi la fel de extenuaţi, de demotivaţi, şi aşteptaţi fiecare unii de la alţii o încurajare, un miracol care să vă redea cheful de muncă. Dacă vezi că nimic nu iese nici pe cont propriu, nici în colaborare cu tovarăşii tăi de lucru, ia-ţi o zi liberă şi las-o mai moale cu planurile care necesită un consum imens de resurse. Nu ai la purtător tot ce-ţi trebuie pentru a duce la îndeplinire ce ai început.

Horoscop 2 noiembrie Pești.  Ai nevoie de multă linişte  iar a fi singur nu e deloc atât de rău pe cât sună, de aceea azi alegi de bună voie… izolarea. Poate te pregăteşti sufleteşte pentru o mare confruntare, cum ar fi un proiect de serviciu foarte important, un examen sau un eveniment în viaţa personală cu conotaţii emoţionale majore, şi nu te poţi concentra eficient dacă în jurul tău e gălăgie şi agitaţie. Ai dori să dispară toţi din jurul tău pentru o zi ca să te ocupi doar de propriile interese. Citeşti, studiezi, meditezi, dormi, toate acestea te pun în legătură cu sinele tău cel mai profund şi de acolo pot apărea azi cele mai bune sfaturi. Ascultă ce transmite vocea ta interioară, dar pe care nu o poţi auzi în iureşul lumii.

Horoscop 2 noiembrie Berbec.  Dacă nu ai cu cine colabora astăzi, nu intra în panică. Numai trecând printr-un moment dificil îţi vei da seama că deţii tot ce ai nevoie pentru un succes deplin. Dacă pretinzi de la ceilalţi o implicare mai serioasă, ai fi dezamăgit, descoperind că partenerii tăi de lucru tot de la tine aşteaptă soluţii, tot pe umerii tăi aruncă toate responsabilităţile. Că ştiai sau nu că ai asemenea talente de lider, azi le vei descoperi şi le vei valorifica cu brio, deci nu te lăsa copleşit sau influenţat de cei care îl iau pe nu se poate în braţe. Tu poţi, deci arată!

Horoscop 2 noiembrie Taur.  Stai un pic pe loc şi nu te mai gândi la etapele următoare ale unui plan pe care îl dezvolţi. Azi e o zi în care trebuie să arunci o privire în urmă, ori pentru că soluţia la problema de acum se află printre amintirile sau experienţele deja acumulate, ori ai scăpat ceva din vedere care, dacă nu este adus la zi acum, poate deveni într-o zi cel mai dificil impediment ce nu te va lăsa să mergi mai departe. Nu insista să te ocupi doar de lucruri noi, pentru că şi aspectele mai vechi au un rol în tot ceea ce te preocupă. Aminteşte-ţi ce ai uitat, verifică-ţi lista de sarcini restante, trece în revistă etapele parcurse până acum pentru a rezolva eventualele scăpări.

Horoscop 2 noiembrie Gemeni.  Nu poţi coopera cu o persoană care, deşi îşi dă tot interesul pentru proiectul la care lucraţi umăr la umăr, nu se bazează pe informaţii prea solide. Mai degrabă îşi dă cu părerea, experimentează, încearcă să vadă ce iese, nu sunt aspecte certe pe care le poţi lua şi tu în seamă, Lasă-l să-şi încerce norocul, iar tu mergi pe căile deja verificate. Celălalt va greşi şi atunci ar putea arunca vina pe umerii tăi, dacă te vei implica în treburile sale. El va încerca să scape de consecinţele propriei sale neglijenţe, aruncând pe umerii tăi responsabilitatea, dar dacă nu te bagi, îşi va plăti singur oalele sparte!

Horoscop 2 noiembrie Rac.  Dacă poţi, stai pe margine azi şi nu face nici un pas în nicio direcţie. Inactivitatea e chiar un avantaj în cazul de faţă, pentru că nu te lasă să faci vreo greşeală. Eşti ţinut pe loc de un mare blocaj pe care, deocamdată, nu îl poţi depăşi, dar poate acest răgaz care ţi se oferă din senin se va dovedi a fi benefic pentru tine. E o zi în care a nu face nimic este exact soluţia cea mai potrivită, deci nu insista nici să te baţi cu morile de vânt, nici să depăşeşti cu orice preţ impasul, pentru că n-ar fi decât un consum inutil de resurse. Aşteaptă, ai răbdare, va trece de la sine.

Horoscop 2 noiembrie Leu. Discuţi cu cei dragi din familie dacă este sau nu momentul unor investiţii mai solide. Vă gândeaţi de multă vreme la ele, dar le-aţi tot amânat din cauza altor priorităţi. Se pare că a venit şi vremea lor, dar nu trebuie să vă avântaţi în cheltuieli masive fără o analiză serioasă a resurselor voastre actuale şi viitoare. Dacă rezultatul iese promiţător, ieşiţi la cumpărături cu încredere, dar nu lua nimic fără să te sfătuieşti cu părinţii sau cu jumătatea ta. Opiniile celor care ţin la tine oferă o altă viziune asupra situaţiei voastre financiare, ca să ştiţi mai bine pe ce vă bazaţi.

Horoscop 2 noiembrie Fecioara.  Te poţi trezi cu nişte sume de bani promise mai demult, dar care, din diverse motive, au tot întârziat să apară. Se pot redresa o serie de probleme financiare mai vechi şi ai numai motive de satisfacţie că totul revine încet la normal. Totul e ca, furat de bucuria încasării banilor, să nu ieşi deja la cumpărături şi să dai iama prin ei, pentru că nu par să fie într-o cantitate prea mare. E doar ceea ce ţi se cuvenea de mai demult şi are rolul de a restabili echilibrul de care nu ai mai beneficiat de ceva vreme, deci ai grijă cum gestionezi aceşti bani.

Horoscop 2 noiembrie Balanța.  Buna organizare a lucrurilor îţi convine de minune, pentru că reuşeşti să te încadrezi perfect în termenii pe care îi ai la dispoziţie. Ba chiar te simţi bine şi jubilezi când vezi că alţii se împiedică, nu reuşesc să facă nimic împinşi de la spate, dar tu parcă ai fi prieten cu timpul care trece. Duci la îndeplinire o sarcină, poate chiar înainte de termen, şi astfel îţi mai rămâne timp să revizuieşti etapele parcurse sau să te ocupi şi de ceva pentru sufletul propriu.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×