Altamira, din nou în circuit?

Iubitorii de artă ar putea în curând să viziteze din nou celebra peşteră Altamira din nordul Spaniei, locul unor mărturii covârşitoare ale începuturilor exprimării artistice manifestate de omul preistoric.

Mai mulţi specialişti de la Consiliul superior de cercetări ştiinţifice şi Institutul de patrimoniu istoric din Spania sunt de acord că peştera merită redeschisă după opt ani în care picturile şi desenele de pe pereţii ei au fost ferite de privirile vizitatorilor. Cu toate acestea, un raport întocmit de specialişti arată că aceste opere de artă s-au deteriorat în timp din cauza oamenilor şi că cea mai bună garanţie a conservării acestor bogăţii constă în păstrarea peşterii închise, departe de curiozitatea oamenilor.

Reprezentanţii Consiliului superior de cercetări ştiinţifice recomandă, pentru eventualitatea redeschiderii Altamirei, un control mai amănunţit din partea specialiştilor. "Vizitele induc procese de microcoroziune care afectează în mod direct dizolvând suporturile picturilor", se arată în raportul cercetătorilor, citat de publicaţia El Diario Montanés şi preluat de Rador.

Povestea Altamirei începe în preistorie, de fapt în epoca pietrei târzii, însă abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ea a fost descoperită şi, la începutul secolului trecut, autentificată. În 1879, fiica unui arheolog amator spaniol a descoperit cu totul întâmplător o cale de intrare în Altamira. Marcelino Sanz de Sautuola a început imediat excavaţiile, împreună cu profesorul Juan Vilanova y Piera de la Universitatea din Madrid.

Iniţial, comunităţii ştiinţifice nu i-a venit să creadă că cele 25 de animale imortalizate pe tavanul peşterii, care i-a atras numele de "Capela sixtină a paleoliticului", şi imaginile, multe dintre ele misterioase, de pe pereţii ei sunt opere autentice ale omului preistoric.

De aceea, grota a fost, în urmă cu aproximativ două secole, motiv de dispută între specialişti: unii credeau că omul preistoric nu era capabil să creeze lucrări artistice de orice fel. Alţii susţineau însă că expresia artistică s-a născut o dată cu apariţia pe Pământ a omului. Reprezentările erau prea bine executate, cu o tehnică demnă de invidiat, iar diversitatea animalelor imortalizate (bizoni în diferite ipostaze, mistreţi, căprioare roşii, cai, capre etc.) se datora bogăţiei faunei din regiune, precum şi unor posibile ritualuri păgâne. Imaginile par atât de realiste încât multe dintre ele dau senzaţia unor desene şi picturi tridimensionale în trei culori: roşu, negru şi ocru.

Au fost găsite totodată şi amprente negativ ale palmelor executate prin suflarea cu pigmenţi naturali peste degetele lipite de peretele grotei. Artiştii, fini observatori ai detaliilor anatomice ale animalelor, au folosit cărbune şi hematită şi stăpâneau tehnica clar obscurului, iar culorile şi le făceau singuri din pigmenţi naturali legaţi cu seu.

Cercetările din ultimii ani au arătat însă că pictorii proveneau din perioade diferite, iar lucrările lor ar fi fost completate într-o plajă de timp mai mare, respectiv în 20.000 de ani, faţă de cum s-a crezut iniţial. Arheologii spun că cei care au creat aceste opere de artă au trăit în această parte a Europei în urmă cu aproximativ 25.000-35.000 de ani, dar au fost găsite şi picturi datând de acum 11.000 de ani. Potrivit profesorului de arheologie Alistair Pike de la Universitatea Bristol (Marea Britanie), este foarte posibil ca autorii acestor opere de artă să nu fi locuit în această peşteră, ci numai să fi lucrat aici.

La mijlocul secolului trecut, sute de mii de turişti se înghesuiau să viziteze peştera de la Altamira. În urmă cu trei decenii, 175.000 de turişti intrau în grotă în fiecare an. Accesul devenise mai uşor după o serie de lucrări efectuate la mijlocul secolului trecut - înăuntrul peşterii au fost ridicaţi pereţi subţiri de susţinere a tavanului. În 1977, grota a fost închisă pentru o perioadă de cinci ani, iar în 1982 autorităţile spaniole au impus un regim special pentru cei care doreau să vadă minunăţiile de pe pereţii şi tavanul peşterii - într-o zi erau acceptaţi până la 40 de vizitatori, iar cozile de aşteptare deveniseră covârşitoare.

O schimbare era necesară în contextul în care arheologii au observat că dioxidul de carbon dăunează picturilor rupestre. "Tratamentul" a durat până în 2002, când spaniolii au închis Altamira, deoarece s-a constatat că, din cauza turiştilor, temperatura şi nivelul vaporilor din interiorul peşterii se aflau la niveluri foarte mari. Dar, în 2001, un pictor şi un inginer - Manuel Franquelo şi Sven Nebel - au dat în folosinţă lângă Altamira un proiect (http://museodealtamira.mcu.es/ingles/index.html) în valoare de 25 de milioane de euro, care constă într-un muzeu, un centru de cercetare şi o replică a peşterii în care sunt reproduse 400 de unelte paleolitice, instrumente muzicale şi alte artefacte descoperite în peştera spaniolă.

În 1985, peştera, având o lungime de 296 de metri şi fiind alcătuită din mai multe coridoare şi camere, a fost declarată de UNESCO parimoniu mondial. Altamira este la fel de celebră ca şi peştera Lascaux din Franţa, introdusă şi ea în patrimoniul UNESCO datorită picturilor vechi de aproximativ 16.000 de ani. Picturile de la Lascaux (http://www.lascaux.culture.fr) reprezintă animale de dimensiuni mari, oameni şi imagini abstracte.