x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Blocuri pentru viitor

Blocuri pentru viitor

10 Ian 2009   •   00:00

Preocupaţi tot mai mult să găsească soluţii pentru a face faţă schimbărilor climatice, arhitecţii din lumea-ntreagă proiectează clădiri prietenoase cu mediul înconjurător, eficiente din punct de vedere energetic, ecologice.



S-ar putea chiar într-o zi să locuim în case care produc singure oxigen, izolează carbonul şi emit mai multă energie decât folosesc. Această viziune a unui ciclu continuu de folosire şi refolosire a materialelor în absenţa incontestabilă a producerii de deşeuri de orice fel îi aparţine arhitectului american William McDonough, implicat deja într-o serie de proiecte în lumea întreagă. Fost decan al Şcolii de Arhitectură din cadrul Universităţii Virginia, el speră să iniţieze o nouă revoluţie industrială, propunând concepte neobişnuite. În 1999, compania Ford i-a oferit două miliarde de dolari pentru a transforma sediul Rouge din oraşul Dearborn (statul Michigan) într-o emblemă a designului ecologic. Ideea lui McDonough a fost cât se poate de lăudabilă – el şi-a imaginat şi a realizat un acoperiş viu, însămânţat cu iarbă de şaoldină (o plantă rezistentă la secetă) pe o suprafaţă de 10,4 acri, cel mai mare din lume la ora actuală. Structuri similare au fost amplasate pe sediile companiilor Gap Inc. şi Herman Miller, pe Liceul Oberlin şi pe acoperişul Primăriei oraşului Chicago. Recent, McDonough a început să proiecteze construcţii "verzi" pentru chinezi şi, împreună cu Michael Braungart, un chimist de origine germană, oferă consultanţă firmei Nike pentru introducerea materialelor durabile în încălţămintea sport, informează ediţia online a revistei Discovery Magazine.

McDonough vrea însă să depăşească graniţele arhitecturii actuale şi să propună pieţei blocul-copac, care îşi produce singur oxigen, elimină carbon, emite energie şi purifică, prin mijloace proprii, apa aflată în circuitul intern.

O idee "curajoasă", am putea spune, mai ales în contextul în care poluarea – sub orice formă s-ar prezenta ea – a devenit din ce în ce mai ameninţătoare. Este şi o idee care ar putea schimba ordinea firească a lucrurilor pe care le vedem astăzi în jurul nostru. Date fiind îngrijorările pentru sănătatea ecologică a omului, vom cunoaşte o tendinţă la scară mare de a transforma clădirile în structuri care să funcţioneze asemenea organismelor vii, a declarat americanul. Acoperişurile verzi deja produc oxigen, iar cele cu panouri solare produc energie. "În final, clădirile vor deveni fotosintetice", (...) iar "oamenii va trebui să se obişnuiască cu ideea reciclării şi să o pună în aplicare".

ORAŞUL INCREDIBIL.
În emiratul Abu Dhabi, guvernul local a investit cel puţin 20 de miliarde de dolari pentru construirea unui complex ecologic impresionant. Orăşelul, care se va numi Masdar şi care a fost proiectat de firma britanică Foster & Partners, este construit în prezent la circa 17 kilometri de oraşul Abu Dhabi şi va funcţiona exclusiv cu energie solară şi alte surse de energie regenerabilă. "Când vezi că o ţară producătoare de petrol investeşte în energii regenerabile e semn că încălzirea globală nu reprezintă o glumă, ci o situaţie reală, pe termen lung", susţine McDonough, încurajându-i pe investitorii din toate colţurile lumii să vadă noile oportunităţi economice.

RENEXPO. Că investitorii nu se grăbesc încă să pompeze bani în astfel de afaceri este o certitudine astăzi, din cauza crizei financiare în care ne aflăm. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne pierdem interesul. De altfel, în aprilie 2009 responsabii europeni se vor întâlni pentru a discuta despre nevoia de investiţii în biocombustibili şi în construcţii ecologice. Cu ocazia expoziţiei şi a conferinţei internaţionale RENEXPO Europa Centrală, menită să promoveze energiile regenerabile şi eficienţa energetică, potenţiali investitori vor fi încurajaţi să animeze piaţa construcţiilor ecologice.

Autorităţile emiratului Abu Dhabi investesc zeci de miliarde de dolari pentru a construi oraşul viitorului. În centrul imaginii este prezentat un colţ al uriaşului complex – un centru de conferinţe suspendat de plafon. Masdar va găzdui locuinţe private şi guvernamentale şi va produce zero carbon şi zero deşeuri. Proiectat de o cunoscută firmă de arhitecţi din Marea Britanie, complexul va funcţiona exclusiv cu energie solară.

ACOPERIŞ VERDE

Detaliu cu acoperişul viu din iarbă de şaoldină amplasat pe câteva sedii Ford din SUA. Fiecare dintre cele patru straturi din imagine are 7,62 de centimetri grosime. Acoperişurile vegetale au o istorie de aproximativ 5.000 de ani. Cu trei milenii înainte de Hristos, locuinţele oamenilor care au trăit pe teritoriul de azi al Scoţiei, Islandei şi Groelandei erau acoperite de straturi vegetale. Iar cea mai faimoasă construcţie cu acoperiş verde s-a numit "Grădinile suspendate ale Samiramidei", ridicate în Babilon în secolele VI-VII î.Hr.

×
Subiecte în articol: special