CÎND?

Viena mă atrage ca un magnet. Prima mea ieşire în lume, în urmă cu mulţi ani, a fost  în capitala austriacă. La început am privit-o cu ochi de copil. Nu înţelegeam foarte multe din metropola imperială, dar ştiam că îmi plăcea.

Viena mă atrage ca un magnet. Prima mea ieşire în lume, în urmă cu mulţi ani, a fost  în capitala austriacă. La început am privit-o cu ochi de copil. Nu înţelegeam foarte multe din metropola imperială, dar ştiam că îmi plăcea.

I-am rămas fidelă. Din cînd în cînd mă întorc la Viena, ca să descopăr ce nu am putut vedea în alţi ani sau ca să redescopăr ceva ce mi-a plăcut în mod deosebit. Şi uite aşa reuşesc de fiecare dată să-mi găsesc cale de-ntoarcere. Am reuşit între timp să-mi explic cîteva lucruri legate de acest oraş, vizitat an de an de milioane de turişti veniţi din toate colţurile lumii. Răspunsul este: marketingul! Oamenii aştia ştiu să se vîndă. Vînd istorie. Vînd educaţie. Vînd divertisment. Vînd ştiinţă.

Le-am găsit pe toate acestea – istorie, educaţie, divertisment – cam peste tot: şi în Cartierul Muzeelor, şi la Prater. Şi la Muzeul Roţii din Prater, şi la Muzeul de Fluturi, şi la Leopold, şi la Technische Museum, şi în parcurile curate lună din diverse colţuri ale oraşului. La fel şi prima cafenea din Viena, care datează din secolul al XVII-lea (din prima jumatătate dacă nu mă înşel), este martora vremurilor. Micuţa cafenea din imediata apropiere a Catedralei Sfîntului Ştefan era plină-ochi în după-amiaza în care am trecut prin dreptul ei într-o trăsură. Mai încolo, un grup de turişti japonezi admira un arhanghel care purta în mîna dreaptă o sabie. Austriecii au înţeles că nu biletul vinde muzeul, ci ceea ce se află în muzeu. O sumedenie de pliante de prezentare a locurilor de interes – mai mult sau mai puţin cunoscute – se află în cele mai neaşteptate locuri. Oamenii îţi zîmbesc încontinuu şi sînt gata să-ţi acorde tot timpul lor pentru ca tu, turistul, să pleci de-acolo mulţumit. Şi cînd zic “oamenii”, nu mă refer numai la ghizii din muzee, ci şi la oamenii de rînd pe care îi întîlneşti pe stradă. Marketingul este o mentalitate.

Aceeaşi armonie am întîlnit-o la Muzeul Tehnicii din Viena, unde o zi petrecută aici nu a fost îndeajuns. Pe măsură ce înaintam pe corioadele clădirii şi observam invenţii ale secolelor trecute sau participam la multitudinea de experimente interactive pe care le întîlneai la tot pasul, o întrebare îmi stăruia în minte: Pe cînd şi la noi aşa ceva? Cînd îşi vor schimba românii mentalitatea? Cînd vor începe să-ţi zîmbească în momentul în care, fascinat de exponatele dintr-un muzeu, nu dai semne că ai vrea să-l părăseşti, deşi ora de închidere a trecut de mult?