x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cărţile morţilor

0
Autor: Vasile Surcel 07 Feb 2008 - 00:00

Trei civilizaţii extraordinare, pe cât de vechi, pe atât de sclipitoare, au îmbogăţit patrimoniul cultural al omenirii cu trei dintre cele mai stranii cărţi care s-au scris vreodată: Cărţile Morţilor.

Savanţii cred că moartea este “soluţie finală” absolută, dincolo de care urmează doar Neantul. Marile culturi din trecut refuzau însă categoric fatalismul. Hieraticul Egipt, Tibetul metafizic şi regatele redutabililor matematicieni maya sunt trei civilizaţii care, fără să ştie una de alta, au inventat chiar şi o “ştiinţă” a Ultimului Drum. Tot ele sunt cele care au elaborat singurele “Ghiduri de călătorie” spre Lumea Cealaltă.

 

Soluţia egipteană

Egiptul, “Mama tuturor civilizaţiilor”, a fost mereu preocupat de viaţa post-mortem. Piramidele şi templele imense, construite parcă de uriaşi, labirintul funerar din Valea Regilor şi comorile fabuloase ascunse în mormintele suveranilor sunt semnele acestei preocupări. Semne care par să arate că viaţa vechiului Egipt s-a învârtit, de fapt, în jurul morţii. Iar asta nu datorită unui interes morbid multimilenar, ci tocmai pentru că, în esenţa ei, această civilizaţie era una optimistă. Nici nu putea fi altfel, din moment ce preocuparea pentru misterele morţii a dus la rezolvarea “problemei”: marii preoţi şi ceilalţi specialişti ai sacrului au elaborat nişte proceduri care garantau depăşirea condiţiei de fiinţă umană perisabilă.

 

Drumul zeilor

Din epoca predinastică şi până în cea elenistică, Egiptul a imaginat experienţa post-mortem ca o călătorie iniţiatică într-o lume imaterială, dar plină de pericole. La început, acest drum era rezervat faraonului. După moarte, trupul îi era îmbălsămat, iar sufletul pornea spre viaţa veşnică. În celebra sa “Istorie a religiilor”, Mircea Eliade spune că acest drum se încheia atunci când, preschimbat în stea, faraonul intra în lumea zeilor eterni. Ideea sa pare a fi confirmată de faptul că în Marea Piramidă de la Ghizeh există nişte canale înguste, înclinate la anumite unghiuri. Iniţial s-a crezut că ar fi tuburi de aerisire. Calcule astronomice complexe efectuate în ultimii ani arată însă că traseul lor era astfel ales încât, prelungite spre cer, coincideau cu poziţia unor stele importante. Fapt ce pare să indice că piramidele nu erau neapărat morminte, ci, poate, nişte “maşinării” mistice, care lansau sufletul faraonului spre astre. Simple ipoteze. Cu adevărat importante sunt textele antice.

 

Textele

Vechiul Egipt a fost ţara “Cuvântului”. Vorbit, scris, pictat ori sculptat, “Logosul” este esenţa magică a “Ghidului vieţii de apoi”. Comparat cu o producţie literară, acest ghid pare un roman în mai multe volume “scrise” la câteva secole distanţă. Cele mai vechi sunt “Textele Piramidelor” şi “Textele Sarcofagelor”. Primele erau doar pentru faraon. Intrate în uz mai târziu, celelalte le reluau pe cele dintâi, dar astfel modificate încât să fie utile şi oamenilor obişnuiţi. Într-o carte dedicată vieţii spirituale a Egiptului antic, savantul român Constantin Daniel descria “Textele Piramidelor” ca “o colecţie de formule magice ce-l ajută pe faraon să intre în lumea fraţilor săi, zeii cereşti”. Cum le spune şi numele, “Textele Sarcofagelor” erau “la purtător”, plasate în sicriul “beneficiarului” şi între bandajele mumiei sale.

 

Ieşirea la lumina zilei

Publicul european a aflat despre al treilea volum al “Ghidului” în 1842, când Karl Richard Lepsius l-a publicat sub titlul: “Cartea morţilor egipteni”. Titlu prezent şi pe coperta unei frumoase traduceri, apărută de curând în Româ­nia, la Editura “Herald”. Deşi acceptat de egiptologi, numele dat de Lepsius nu este cea mai fidelă traducere. Savanţii cred că, mai co­rect ar fi “Carte pentru ieşirea la lumina zile”, ti­tlu menţionat şi de Constantin Daniel. Istoric al vechilor civilizaţii, acesta spunea, într-o lucrare din 1985, că există două variante ale “Cărţii mor­­­ţi­lor egipteni”. Prima, cu 174 de capitole, a cir­cul­at la Teba, în timpul Imperiului Vechi. Mult mai nouă, a doua are 165 de capitole şi a circulat la Sais, în perioada Ptolemaică. Ambele aveau la bază “scenariul” reînvierii lui Osiris, iar drumul post-mortem se încheia lângă Ra, zeul suprem.

 

“Eu, scribul Osiris Ani”

“Cartea morţilor egipteni” este o relatare “la persoana întâi” a unui personaj care îşi zice “Eu scribul Osiris Ani”. Şi debutează cu un anunţ incitant: “Iată, aici încep descântecele/Din care aflaţi cum şi unde pleacă sufletul/În ziua de lumină când sfârşitul/Devine începutul cel mai sigur”. Textul descrie apoi drumul aventuros pe care sufletul îl are de parcurs printr-o “geografie” mitică, unde înfruntă oştiri teribile de demoni. Dar peste tot, defunctul se bazează pe ajutorul divin. Zeului Ra îi cere: “Scapă-mă de aceste duhuri-năluci,/Ce aleargă după mine cu cuţite lungi/Ale căror gheare ascuţite îmi sfâşie carnea cu dureroase dungi”. Şi este convins că zeii nu-l vor lăsa de izbelişte: “Dar una ca asta nu o să mi se întâmple mie/(…) Căci eu cunosc numele ascunse ale zeilor”. Iar “numele zeilor” joacă rolul unor “parole” care-l ajută să treacă prin “porţile” Lumii de Apoi. Dar uneori sufletul îi şantajează chiar şi pe zei, rea­mintindu-le meritele sale personale, agonisite cândva, la începutul vremurilor, când Universul traversa o criză dramatică: “N-am stat cu mâinile încrucişate pe piept/Când în timpul luptelor dintre Horus şi Seth/Era gata-gata să se stingă Ochiul Divin/Eu i-am redat strălucirea, din plin/Tot astfel, după marea ca­tastrofă a lumilor/Am restabilit rânduiala sfe­relor din cer”. Un episod aparte, prezent în majoritatea vechilor scenarii funerare, este “cântărirea inimii”, asemănătoare “Judecăţii de Apoi” a creştinilor. Ajuns la capătul aventurii post-mortem, sufletul egipteanului exclamă victorios: “Căci, acum, sunt un zeu şi locuiesc într-o stea”. Ultimele vorbe ale “Ghidului” sunt un avertisment ciudat: “Această carte este un Mister foarte mare şi profund: să nu o laşi la îndemâna primului venit sau a unui necunoscător”.

 

Tibet: drumul luminii

Tibet, ţara de pe “Acoperişul Lumii”, oferă un alt “Ghid” post-mortem. Localnicii îi spun “Bardo Todol”, iar europenii îl ştiu sub numele de “Cartea morţilor tibetani”. Cea mai cunoscu­tă variantă este cea publicată de englezul W.Y. Evans Wentz, la începutul secolului al XX-lea. Bazată pe un exemplar tibetan original, tradu­cerea a fost făcută în 1919 de “Lama” Kazi Dawa Samdup. Până acum, savanţii nu s-au pus încă de acord asupra originii acestei cărţi stranii. Unii cred că e adaptarea tibetană a unei vechi lucrări aduse din India, în secolele Vll-Vlll. Alţii cred că e o concepţie budhistă “altoită” pe trunchiul unor tradiţii locale. Iar Evans Wenz spune că “acest tratat a fost dictat de maeştrii spirituali, care, capabili să intre lucizi în moarte, le-au relatat ucenicilor toate fazele morţii, aşa cum le percepeau ei înşişi”.

 

“Mortule, ascultă-mă cu atenţie!”

Pentru defunctul egiptean, fie el faraon sau om obişnuit, “Cartea Morţilor” era ghidul ce-l conducea pas cu pas spre lumea zeilor. Convins fiind că moartea e doar un popas între două încarnări succesive, tibetanul primea prin litania “Bardo Todol” instrucţiuni utile doar unei reîncarnări mai bune. Mort fiind, el devine eroul unui “film” cu aventuri dramatice, care, deşi iluzorii, îi par la fel de reale ca lumea materială. Ajuns în acel plan metafizic, el întâlneşte diverse personaje, monstruoase sau binevoitoare, pe care le ştie din frescele şi statuile templelor. Personaje ce populează o lume de năluci, în care sufletul defunctului stă faţă în faţă cu propria minte. Preschimbată într-o oglindă imaterială, mintea devine un judecător incoruptibil, căreia nu i se poate ascunde absolut nimic. “Bardo” este locul unde sufletul îşi dă socoteală lui însuşi pentru acţiunile şi gândurile din viaţa încheiată. Sau, după cum spune Kazi Dawa Samdup: “Defunctul este singurul spectator al unei panorame miraculoase de viziuni halucinatorii, pe care le observă, fără să poată fi conştient de natura lor iluzorie”.

 

Instructaj post-mortem

Concret, ritualul “Bardo Todol” este un instructaj “post-mortem”. După constatarea decesului, preotul “Lama” se aşează la capul mortului şi, adresându-i-se ca unui om viu, îi spune ce are de făcut. După trei zile şi jumătate, cadavrul este incinerat, dar ritualul continuă până la împlinirea a 49 de zile. Zile în care mortului i se vorbeşte de parcă ar fi de faţă, viu şi cu mintea “pe recepţie”. Indiferent de poziţia socială din timpul vieţii, preotul i se adresa cu expresia “O, nobile fiu…”.

 

“Află că ai murit!”

Tibetanii cred că, mult timp după ce inima i s-a oprit, defunctul nu-şi dă seama că e mort. Motiv pentru care nu înţelege jalea familiei. Acela este şi momentul primului instructaj, când “Lama” îi şopteşte la ureche: “O, nobile fiu, a venit pentru tine ceea ce se numeşte moartea. Acum trebuie să-ţi spui horărât: acesta este ceasul morţii mele”. Conform credinţei tibetane, după ce a înţeles că e mort, orice om primeşte un dar de graţie. Indiferent de ce a făcut în viaţa sa, defunctul are acces la viziunea “Luminii Primordiale”, expresie a ceea ce este numit, îndeobşte, “Nirvana”. Pentru aleşi, atunci are loc “Eliberarea” mistică absolută, dincolo de care nu mai există renaştere. Pentru omul de rând, momentul de graţie se încheie rapid, iar sufletul pleacă pe un complicat drum descendent, la capătul căruia îl aşteaptă revenirea în lumea fizică.

 

“Alege Lumina!”

Tibetul concepe moartea ca pe o experienţă subiectivă a luminii şi culorii. Sufletul care a ratat contopirea cu “Lumina Primordială” coboară, pas cu pas, spre tărâmul care cores­punde nivelului său spiritual. Drum în cursul căruia trece prin lumi scăldate într-o lumină de o culoare anume. Locuri stranii, în care se confruntă cu imaginea unor duhuri şi zei, care, deşi sunt ireali, lui îi apar plini de viaţă. Unii îi sunt binevoitori. Alţii au înfăţişări terifiante şi ameninţă că-l vor ucide. Îngrozit, el nu-şi dă seama că ei n-au putere asupra sa: mort fiind, nu mai poate fi ucis. Sufletul îşi încheie drumul post-mortem când ajunge pe un tărâm a cărui lumină şi duhuri nu-l sperie. Este exact locul ce i se cuvine. Locul în care, “consiliat” de “Lama”, el îşi alege viitorii părinţi. Dar şi momentul în care se încheie rolul de “Ghid” al subtilei Cărţi a Morţilor. După nouă luni, sufletul revine în lume: este un nou-născut fără amintiri. Dacă renaşte în Tibet, cândva o să aibă iarăşi nevoie de ajutorul unui alt “Lama”, care, peste încă o viaţă, îi va şopti din nou la ureche litania “Bardo Todol”.

 

Popoarele “Şarpelui cu pene”

În sec.XVl, europenii au pătruns în America, o lume absolut necunoscută. Din păcate, “emi­sarii” “Lumii Vechi” au fost conquistadorii. Nişte brute semianalfabete, care, ajunse în faţa Aztecilor din Mexic ori a Imperiului Inca din Peru, au rămas mai întâi cu gura căscată. Apoi, după momentele de uluială, au făcut ce ştiau mai bine: au ucis, au jefuit, au distrus tot ce le-a ieşit în cale. Bazaţi pe armele de foc, au reuşit să scoată definitiv din istorie câteva culturi străvechi şi rafinate. Iar una din victime a fost misterioasa civilizaţie Maya. Civilizaţie care, la sosirea spaniolilor, se afla deja în declin politico-economic. Conquistadorii i-au aplicat doar lovitura de graţie. Apoi, după veacuri de uitare, când jungla le-a fost unicul stăpân, vestigiile Maya au fost regăsite de arheologii sec. XlX. Rând pe rând au ieşit la iveală palate şi temple splendide, adunate în mari oraşe. Uimiţi, savanţii i-au numit pe mayaşi “Grecii” Americii precolumbiene. Şi pe bună dreptate: erau constructori, arhitecţi, sculptori şi pictori excepţionali. Dar şi matematicieni şi astronomi redutabili: aveau un calendar mai precis chiar decât al nostru. Foloseau o scriere complicată, iar inscripţiile lor, pictate ori sculptate, ornau pereţii templelor. Inventaseră şi hârtia şi textele care nu trebuiau neapărat eternizate, erau consemnate în cărţi pictate manual, în culori vii. Majoritatea amerindienilor venerau un zeu straniu: “Şarpele cu pene”, un personaj divin, numit de Azteci Quetzalcoatl, iar de mayaşi, Kukulcan. Înfăţişarea lui reptiliană, amintind de Satan, a fost un motiv suficient pentru ca Diego de Landa, primul episcop de Yukatan, să devină “inchizitorul” manuscriselor Maya: a ars pe rug sute de exemplare. Astfel se face că în zilele noastre mai există doar trei “Codex”-uri Maya, păstrate în muzeele din Madrid, Paris şi Dresda.

 

Traducătorul francez

Scrierea maya era hieroglifică, cu semne ce reprezentau imagini de oameni şi animale. Francezul Paul Arnold, (1909-1992), specialist în istoria civilizaţiilor şi ezoternism, susţine că a reuşit să descifreze “Codex”-ul de la Paris, despre care crede că ar fi un “Ghid” al Lumii de Dincolo. El a publicat traducerea vechiului document în lucrarea “Cartea Mayaşă a Morţilor”, publicată la Paris, în 1978. La noi, traducerea sa a văzut lumina tiparului în 1996, la Editura “Antet”. Francezul afirmă că mayaşii credeau în reîncarnare. Dar într-un mod special: numărul oamenilor este fix, iar noile generaţii apar doar în măsura în care decedaţii “reintră în circuit”. Sau, după cum spune Arnold, “popor al cărui univers se sprijinea pe interdependenţa dintre morţi şi vii, specia fiind condamnată să dispară în lipsa reîncarnărilor”. Dacă defunctul tibetan încerca să evite o nouă renaştere, cel mayaş dorea cu ardoare să revină, pentru că altfel, funcţionarea Universului însuşi ar fi fost grav perturbată.

Ritualul de la Paris

Pentru simplificarea discursului, “Codex”-ul parizian este numit de Arnold “Ritualul de la Paris”. Analizând textul, traducătorul află că spiritele defuncţilor maya sunt împărţite în două categorii. Majoritatea lor stau un timp în letargie, într-un loc numit “Universul sub-lunar”. Pentru ei se împlineau anumite ritualuri care le uşurau plecarea de acolo şi apoi renaşterea. Celorlalţi, “Cei Aleşi”, le este rezervat un alt “drum”. Numiţi “Morţii purificaţi”, ei ajung temporar într-un Para­dis unde au şansa de a-şi completa pregătirea spirituală. “Morţi activi”, ei îşi pot alege singuri viitoarea încarnare. Dar, în orice situaţie s-ar afla, sufletul maya, la fel ca şi cel “plecat” din Tibet, are nevoie de ajutorul unui preot ce-l ghidează prin Lumea Cealaltă. În Tibet este “Lama”. La mayaşi este “Chilan”, marele preot al comunităţii, personaj important, cu pu­teri telepatice, despre care se credea că poate comunica cu sufletul mortului.

 

Fiarele ghid

În drumul post-mortem, defunctul maya este ajutat de diverse animale sacre. Ghid ceresc îi era pasărea “Moan”. Alte animale sfinte atrăgeau sufletul spre renaştere. Este vorba despre jaguar, puma, câine, cocoş sau vultur. Urmărind “Codex”-ul parizian, Arnold descrie capătul drumului spre noua viaţă: “Lumina spirituală fiind în ochii Chilan-ului, defunctul se reîncarnează. Evocaţi spiritul morţilor aflaţi în letargie. Evocaţi spiritul morţilor aflaţi în letargie”. Iar sfârşitul este revenirea în lumea fizică: “Defuncţii reînvie: mortul trezit şi chemarea renaşterii sunt legate”.

 

“Cântecul ăl Mare”

Această succintă trecere în revistă a “Ghidu­rilor” post-mortem n-ar fi completă dacă ar ocoli tradiţiile româneşti. Este drept că defunctul “mioritic” nu are o “Carte a Morţilor” scrisă special pentru el. Dar asta nu înseamnă că pleacă fără “instrucţiunile” necesare. Atât doar că le primeşte verbal. Şi nu oricum, ci prin cântec. “Cântecul Zorilor”, numit şi “Cântecul ăl Mare”, era cel mai uzual. La începutul sec. al XX-lea, putea fi încă auzit prin toată ţară, în dimineaţa de dinaintea înmormântării. Acum mai circulă doar prin ţinutul “Gugulanilor”. Etnografii cred că Zorile nu sunt cele ce anunţă răsăritul Soarelui, ci “Zânele”, parte mitică a unei “ierarhii” semidivine, cărora li se cere să aştepte până când defunctul va fi gata de ultimul drum. Drum pentru care, la fel ca egipteanului antic, i se pregătesc proviziile necesare. Numit “Dalbul de pribeag”, el primeşte: “Un cuptor de pâine/Altul de mălai/ Nouă buţi de vin/ Nouă de rachiu/Şi-o văcuţă grasă/ Din ciread-aleasă/ Să-i fie de masă”. Dar şi “Un car cărător/ Doi boi tră­gă­tori/ Că e călător/ Dintr-o ţară-ntr-alta/ Dintr-o lume-ntr-alta”. La fel ca în Egipt sau Tibet, şi pentru românii tradiţionalişti, moartea e doar o călătorie. Dacă tibetanul este anunţat de “Lama” că a murit, şi la noi defunctul este aten­ţionat în mod poetic,despre situaţia sa: “Că eşti călător/ Cu roua-n picioare/ Cu ceaţa-n spi­na­re/ Pe calea cea lungă/ Lungă, fără umbră”. Imediat după atenţionare, începe “instructajul” propriu-zis: “Şi noi te rugăm/ Cu rugare mare/ Cu strigare tare/ Seama tu să-ţi iei/ Seama drumului/ Şi să nu-mi apuci/ Către mâna stângă/ Că-i calea nătângă”. Indicaţie deosebit de importantă, căci, în “geografiile mitice” stânga este direcţia spre lumea demonilor necuraţi. În schimb dreapta este: “Calea cea curată/ Cu boi albi arată/ Cu grâu semănată/ Şi-s tot mese întinse/ Şi făclii aprinse”.

 

Sora vidră, fratele lup

Pe ultimul drum, defunctul român, la fel ca cel egiptean sau mayaş, primeşte ajutorul unor animale, care-i devin ghizi spirituali: “Şi-ţi va mai ieşi/ Vidra înainte/(…) De soră s-o prinzi/ Că vidra mai ştie/ Seama apelor/ Şi-a vadurilor/ Şi ea mi te-a trece/ Ca să nu te-nece”. Iar lupul îl protejază pe uscat: “Că lupul mai ştie/ Seama codrului/ Şi-a potecilor/ Şi el te va scoate/ La un drum de plai”. Dacă defunctul respectă indi­ca­ţiile, călătoria post-mortem se încheie într-un loc de har, care, sub influenţa Creştinismului, este numit “Raiul”. Dar un “Rai” ciudat, diferit de cel promis de popi. De fapt, Lumea Cealaltă sea­mănă cu a noastră. Atâta doar că-i locuită de oameni sosiţi mai demult: “Şi-acolo la vale/Este o casă mare/ Cu fereşti la soare/ Uşa-n drumul mare/ Straşina rotată/ Strânge lumea toată/ Acolo ea este/ Mahalaua noastră”. Un “Rai” românesc, unde oamenii se revăd ca să trăiască aproape la fel ca în lumea vie.

Poate că toate aceste “Cărţi ale morţilor” sunt doar nişte invenţii ale vechilor preoţi. Sau poate că nu. În 1975, psihologul american Raymond Moodi a publicat cartea “Viaţă după viaţă” care, până în 1990, s-a vândut în peste 10 mili­oane de exemplare. Lucrarea se bazează pe mărturiile a peste o sută de persoane care au trecut prin starea de moarte clinică. Readuse la viaţă, majoritatea lor a relatat că, deşi conside­raţi morţi de-a binelea, mintea le-a rămas “vie”. O stare temporară în care, simţindu-se decorpo­ralizaţi, au ştiut tot ceea ce li se întâmpla. Mai mult decât atât, “reînviaţii” au relatat şi imagini foarte vii, desprinse parcă din “Cărţile morţilor”. Fapt care lasă loc unei întrebări tulburătoare: Şi dacă, totuşi, cei vechi aveau dreptate?

 

 

PIRAMIDE

Scoase de sub stăpânirea junglei, ruinele Maya au început să “vorbească” din nou abia în ultimul secol, când arheologii le-au readus vestigiile la lumină. Astfel s-a descoperit că populaţiile Maya au construit şi ele piramide. Plini de har şi ingeniozitate, arhitecţii lor au ridicat sute de asemenea edificii impozante. În vârful lor funcţionau templele somptuoase, dedicate unor zei a căror bunăvoinţă era dobândită adeseori prin sacrificii umane.

 

BUDHISM

“Bardo Todol” – Cartea Morţilor Tibetani reflectă fidel concepţia budhistă despre viaţă şi moarte. Suprapus peste religia autohtonă “Bon Po”, Budhismul Tibetan are o ierarhie ecleziastică extrem de complexă. În cadrul ei, preoţii călugări “Lama” sunt cei care le oferă defuncţilor instrucţiunile folositoare în călătoria post-mortem. Mai ales că, după cum se spune acolo, “singura credinţă din Budhism este încrederea că acolo unde a fost o călăuză merită să mergi şi tu”. Iar litania “Bardo Todol” descrie fiecare pas pe care defunctul îl are de parcurs printr-o lume imaginară, oferită de propria minte.

 

 

Citeşte mai multe despre:   drumul,   cartea,   viata,   sufletul,   lama,   drum,   lumea,   maya,   numit,   morţilor,   defunctul,   post-mortem,   textele,   bardo,   bardo todol,   zoom plus

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Truc simplu pentru a afla dacă discuțiile de pe telefon și laptop sunt ascultate

Truc simplu pentru a afla dacă discuțiile de pe telefon și laptop sunt ascultate
Un expert în tehnologie a împărtăşit un truc simplu care le arată celor interesați dacă laptopul, telefonul sau aplicaţiile de social media sunt monitorizate. Canadianul Morten Rand Hendriksen, expert în...

Cum să-ți protejezi telefonul mobil de hackeri

Cum să-ți protejezi telefonul mobil de hackeri
Există o mulțime de situații mai puțin plăcute care pot implica telefonul tău mobil, pierderea lui și accesul persoanelor neautorizate fiind printre cele mai comune. Dacă un telefon pierdut poate fi localizat...

Criterii pentru alegerea unui mouse potrivit pentru jocuri

Criterii pentru alegerea unui mouse potrivit pentru jocuri
Experiența de gaming poate atinge un nivel maxim de adrenalină doar dacă mouse-ul este unul de ultimă generație, adecvat pentru această activitate. Orice mouse poate fi utilizat, iar jocul o să funcționeze,...

Jocul FIFA ar putea să îşi schimbe numele după mai bine de 30 de ani

Jocul FIFA ar putea să îşi schimbe numele după mai bine de 30 de ani
Pentru milioane de fani ai fotbalului, „FIFA” însemnă nu organismul internaţional de conducere al sportului, ci jocul lor video preferat. Conexiunea a fost creată în urmă cu 30 de ani, când Electronic Arts, di...

Angajații folosesc circa 100 de parole pentru dispozitivele tehnologice. Peste 57% le scriu pe bilețele

Angajații folosesc circa 100 de parole pentru dispozitivele tehnologice. Peste 57% le scriu pe bilețele
Numărul de parole utilizate de o persoană a crescut cu 25% în timpul pandemiei de COVID-19, ajungând la circa 100. Totodată, 57% dintre angajații din SUA le notează pe bilețele de tip post-it, arată o analiză...

Aplicația de verificare a certificatelor digitale pentru COVID-19 este disponibilă și pe iPhone

Aplicația de verificare a certificatelor digitale pentru COVID-19 este disponibilă și pe iPhone
Aplicația de verificare a certificatelor digitale, Check DCC, este disponibilă și pe telefoane cu sistem iOS, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale. Astfel, cei care folosesc iPhone sau iPad pot...

Concluzii SURPRINZĂTOARE asupra originilor pandemiei. Cine este de fapt "pacientul zero"

Concluzii SURPRINZĂTOARE asupra originilor pandemiei. Cine este de fapt "pacientul zero"
Ultimele date arată că "pacientul zero" al pandemiei de COVID-19 este o altă persoană decât cea anunțată inițial. Acesta ar fi o vânzătoare de fructe de mare din piața orașului Wuhan și nu un contabil...

Joburi în IT cu salarii de până la 4.000 de euro. Ce candidați se caută

Joburi în IT cu salarii de până la 4.000 de euro. Ce candidați se caută
Salariile în IT au înregistrat o creștere de peste 13%. Angajatorii își rafinează criteriile de selecție, pe măsură ce oferta salarială crește, și caută abilități de comunicare, gestionarea bună a...

Internetul global, afectat de o pană majoră

Internetul global, afectat de o pană majoră
O problemă de rețea cu Google Cloud a dus la căderea mai multor site-uri web. Printre acestea se numără Spotify, Snapchat, Discord, Etsy, Home Depot și multe altele. Problemele au început marți, după ora 12:00...

A fost descoperită o nouă specie de dinozaur

A fost descoperită o nouă specie de dinozaur
O specie de dinozaur a fost descoperită la zeci de ani după ce oasele sale au fost dezgropate, potrivit unui nou studiu. Oamenii de ştiinţă au numit reptila antică Brighstoneus simmondsi și cred că provine din pe...

Nvidia atinge o capitalizare de peste 760 mld. dolari, a opta la nivel mondial

Nvidia atinge o capitalizare de peste 760 mld. dolari, a opta la nivel mondial
Acţiunile producătorului de plăci video şi semiconductori Nvidia (simbol bursier NVDA) au crescut cu 15% în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare, compania având în prezent o capitalizare de 766 mld. dolari...

Netflix face următorul pas și lansează primele jocuri pe Android

Netflix face următorul pas și lansează primele jocuri pe Android
Netflix face următorul pas: lansează primele jocuri pe Android. Compania promite dezvoltarea unei biblioteci complexe de gaming pentru abonaţi. Netflix lansează primele sale jocuri la nivel mondial, încercând...

Amazon cere permisiunea de a lansa încă 4.538 de sateliți

Amazon cere permisiunea de a lansa încă 4.538 de sateliți
Compania Kuiper Systems LLC, deținută de Amazon a cerut autorităților de reglementare din SUA permisiunea de a lansa încă 4.538 de sateliți care i-ar consolida prezența în spațiu, în încercarea de a concura...

Criza de semiconductori lovește în Crăciun

Criza de semiconductori lovește în Crăciun
Criza de semiconductori poate aduce dezamăgire de Crăciun. Şeful unuia dintre cei mai importanţi designeri de cipuri din lume sfătuieşte cumpărătorii să se grăbească. Criza de semiconductori ar putea...

Schimbări IMPORTANTE la Apple. Gigantul american reduce producția din cauza crizei semiconductorilor

Schimbări IMPORTANTE la Apple. Gigantul american reduce producția din cauza crizei semiconductorilor
Gigantul american Apple va reduce producția de tablete iPad în favoarea telefoanelor iPhone 13, în condițiile crizei de semiconductori, scrie site-ul japonez Nikke. Producția de tablete a fost redusă cu 50% în...
Serviciul de email marketing furnizat de