Cercetarea românească, la masa celor bogaţi

În România zilelor noastre, unde tot mai multe voci vorbesc despre migraţia creierelor în străinătate sau despre schimbarea opţiunilor, în această Românie cenuşie şi "crizată", există şi oameni fericiţi, a căror competenţă şi performanţă sunt răsplătite din plin. Pe unii dintre aceştia Jurnalul Naţional i-a descoperit la Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) de pe platforma Măgurele de lângă Bucureşti.

În timp ce salariile din cercetare nu depăşesc 200 de euro pe lună, în zilele bune în care există bani de dat, şi aproape toţi angajaţii sunt la limita pensionării, conducerea ISS se poate lăuda cu o medie de vârstă a cercetătorilor de 36 de ani şi cu lefuri pentru începători de circa 500 de euro. Datorită implicării în numeroase proiecte internaţionale, ISS a rezistat şi s-a dezvoltat pe o piaţă care se îndreaptă spre faliment din cauza contribuţiei minime a statului.

Dumitru Haşegan, directorul ISS, nu vorbeşte deloc despre exportul de inteligenţă românească. Ba din contră, insistă că institutul său nu este o firmă de resurse umane, ci o sursă de colaborare între talentele româneşti şi cele internaţionale.

Întrebat despre colectivul pe care îl conduce, directorul ridică din sprâncene în semn de mândrie. "Creiere" ale ISS "şi-au făcut mâna" la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna (în Rusia) şi acum lucrează, ca şi colaboratori, la Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN, din Elveţia), iar în paralel sunt în continuare angajaţi ai Institutului pentru Ştiinţe Spaţiale.

Alţii au studiat în străinătate, au obţinut masteratul şi doctoratul, şi-au tocit coatele pe băncile unor şcoli de renume şi s-au întors în România, unde sunt angajaţi pe salarii competitive pentru că sunt nu buni, ci foarte buni, ne spune dr Haşegan.

Într-adevăr, la ISS am întâlnit mulţi români fericiţi. Care vorbesc, cu luminozitate, despre cariera lor. Dumitru Haşegan, de profesie inginer, este cercetător ştiinţific principal gr. I (cel mai înalt grad din sistemul de cercetare românesc). Şi-a început cariera în 1969 la laboratoarele de energii înalte şi reacţii nucleare de la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna (Rusia).

Trei ani mai târziu, primea o bursă de specializare la Institutul de Fizică Nucleară din Frankfurt, iar în perioada '74-'90, reprezenta România în cadrul programului INTERCOSMOS (proiect de explorare spaţială în care erau implicate ţările membre ale Pactului de la Varşovia, n.r.). Începând din 1979, timp de aproape patru ani, a participat la programul zborului primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu.

Experienţa lui Haşegan este mult mai cuprinzătoare, ne-am permis să enumerăm doar câteva dintre meritele care i se atribuie. "Creierele" care trec pe la ISS rămân, în marea majoritate a cazurilor, aici. Foarte puţini sunt aceia care au luat definitiv calea străinătăţii. Cercetare se poate face şi în România aproape la fel de bine ca în Occident, chiar mult mai bine în unele cazuri.

Doi dintre colegii lui Haşegan - Lucia şi Vlad Popa - lucrează la ISS ca cercetători gr. I în cosmologie şi, respectiv, în astrofizica particulelor. Lucia, care conduce Grupul de Cosmologie din cadrul ISS, a participat, alături de echipa sa şi de cercetători europeni, la realizarea conceptului ştiinţific al telescopului Planck, încă din faza de propunere a experimentului, care examinează radiaţiile fosile rezultate în urma Big Bang-ului.

Soţul său, Vlad, a colaborat cu un experiment ştiinţific din Italia, denumit MACRO (aflat la Laboratoarele Naţionale ale Institutului Naţional de Fizică Nucelară din Gran Sasso), a participat la un experiment care a funcţionat la laboratorul de raze cosmice de la Chakaltaya (Bolivia) şi a lucrat ani buni la Bologna (Italia). Nu a renunţat niciodată la postul pe care îl deţine la ISS - şi nici soţia sa nu a făcut acest pas. Începând cu 2006, Vlad Popa a implicat ISS în două experimente - ANTARES şi KM3NET.

Cu primul, publicul Jurnalului Naţional este familiarizat. Acest telescop submarin european amplasat în Marea Mediterană caută să descopere o mică parte din secretele creării Universului. Telescopul KM3NET, experiment la care România este ţară cu drepturi depline, urmează să fie amplasat tot în Marea Mediterană, dar la o adâncime mai mare decât cea a ANTARES-ului. Petruţa Ştefănescu, licenţiată în fizică şi doctor în fizică la universitatea din Bucureşti, lucrează la ISS de aproape 15 ani.

Se mândreşte astăzi cu diplome de participare la Şcoala internaţională de cosmologie Chalonge din Erice (Italia), la Şcoala internaţională de fizica astroparticulelor şi cosmologie din Trieste (Italia), la Colocviul de cosmologie Chalonge din Paris şi la un curs avansat al Societăţii Elveţiene de Astrofizică şi Astronomie.

A efectuat două stagii de lucru la două institute din Bologna (Italia), a fost coautor la nouă cărţi de cosmologie şi a primit Premiul pentru excelenţă în cercetarea ştiinţifică acordat de Guvernul României în 2003 pentru participarea la proiectul "Radiaţia cosmică de fond: contribuţii la programul ştiinţific al misiunii Planck".




Gabriela Emilia Păvălaş, în prezent doctorand la Facultatea de fizică din cadrul Universităţii Bucureşti şi la Universitatea din Bologna, Italia, a beneficiat de o bursă Erasmus la Institutul Max Planck din Germania, iar din 2002 lucrează pentru ISS pe parte de radiaţie cosmică şi nucleariţi. În 2006-2008, a colaborat, ca şi doctorand, cu Institutul Naţional de Fizică Nucleară din Bologna, în cadrul echipei româneşti "păstorite" de Vlad Popa la experimentul ANTARES (singurul "telescop" submarin din lume).

Laurenţiu Caramete, fost matematician la o firmă de topografie din Petroşani, deţine în prezent un master în fizică şi este doctorand al "The International Max Planck Research School for Radio and Infrared Astronomy" din Bonn (Germania) şi student la doctorat la Institutul Max Planck pentru radioastronomie. Lucrează ca asistent de cercetare la Laboratorul de cercetări spaţiale de la Măgurele şi este membru în experimentul de raze cosmice Pierre Auger din Argentina.

Ca şi colegii săi, Laurenţiu se laudă cu numeroase participări la şcoli şi conferinţe naţionale şi internaţionale, cu un statut de membru al Asociaţiei Astronomilor Amatori din cadrul Facultăţii de Fizică Bucureşti, precum şi cu rolul de iniţiator al Grupului de Ştiinţă din cadrul departamentului de Fizică al Universităţii din Petroşani. La ISS lucrează, în total, 94 de oameni, dintre care 45 au mai puţin de 35 de ani.

"Suntem extrabugetari, deci negociem contractele, inclusiv partea de salarizare. Avem şi proiecte în planul naţional II, care are o grilă destul de generoasă. Media salariului în ISS este de 1.000 de euro, mai mică decât în ţările vestice, dar mult mai bună decât în alte institute din România", completează interlocutorul nostru. Tinerii cercetători primesc, în primele trei luni, 1.500 de lei, această perioadă fiind considerată una de stagiatură.

"Regula ISS este că salariile nu se dau numai în funcţie de vârstă, aşa că orice debutant ajunge uşor la 2.500 de lei", adaugă Haşegan.
România este competitivă în domeniul observării Terrei - s-a văzut la inundaţii, când Guvernul a primit, în fiecare zi, pe masa de lucru hărţi ale zonelor afectate, realizate de Agenţia Spaţială Română. Şi când afirmaţia asta vine din partea lui Dumitru Haşegan, directorul ISS, nu o luăm în derâdere.

România este competitivă şi în proiecte ştiinţifice legate de studierea Universului - şi aici merită amintite propunerile ISS pe lângă Agenţia Spaţială Europeană (ESA), proiecte aflate în prezent în desfăşurare. Ca ţară cu statut de colaborator la ESA, România a înaintat agenţiei europene opt propuneri de explorare spaţială şi lansări de obiecte spaţiale, inclusiv pe parte ştiinţifică, şi toate au fost acceptate.

Dintre acestea, amintim: două proiecte de studiu al plasmei spaţiale şi magnetosferei (Cluster 2 şi Venus Expres); un studiu al radiaţiilor fosile rezultate în urma Big Bang-ului (satelitul Planck); un proiect prin care se urmăreşte realizarea unei capacităţi de calcul pentru a intra în sistemul de calcul ESA; şi un proiect în colaborare cu Institutul de Biologie al Academiei Române, un experiment ştiinţific - o premieră pentru România - care ar urma să fie realizat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

 

Ultimii mohicani...
"Strategia adoptată în 1990 a fost implicarea în mari proiecte internaţionale spaţiale şi la marile acceleratoare terestre din lume. Rezultatele sunt vizibile acum, ISS devenind un partener recunoscut de colaboratorii străini. Institutul are încheiate memorandumuri de colaborare, în nume propriu, cu CERN-Geneva, GSI-Darmstadt, IUCN-Dubna, precum şi cu mari experimente "independente", cum este cazul ANTARES-ului.

Cum a ajuns Institutul de Ştiinţe Spaţiale la masa celor "bogaţi"? ISS a evoluat iniţial sub forma unui laborator, iar în 1990 s-a înfiinţat ca institut, dar sub o altă denumire. "Am beneficiat de experienţa unor ultimi mohicani din perioada anterioară anului 1989", spune Haşegan. Nou-înfiinţatul institut a avut o conjunctură favorabilă, dată de relaţiile internaţionale încheiate în anii '80, când cercetătorii au fost implicaţi în mari experimente de ştiinţă. "Ultimii mohicani au mers în Europa şi au atras mulţi tineri înapoi acasă." (E.M.)