Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doamnelor, a venit momentul mult-aşteptat: finalul Campionatului Mondial de Fotbal. Final pe care, în actualele condiţii, poate l-au aşteptat cu nerăbdare până şi unii dintre cei mai înrăiţi microbişti. Asta din cauza sunetului asurzitor pe care au fost nevoiţi să-l audă seară de seară la fiecare meci transmis din Africa de Sud. Cu toate acestea, pe câteva forumuri cu tematici fotbalistice părerile sunt împărţite.
La secţiunea "Sports" de pe motorul www.yahoo.com, Conrad Mercedes îşi aminteşte că la primul campionat de fotbal la care a participat, în 1986 în Mexic, sunetul asurzitor de "corneta" se auzea din toate colţurile stadionului, lăsându-le impresia spectatorilor că se află chiar ei pe teren, în joc. La fel, spune Conrad, s-a întâmplat şi acum, în Africa de Sud. "Cred că cei care nu sunt microbişti tolerează mai greu acest sunet. Dar fanii campionatelor mondiale de fotbal, credeţi-mă, simt că fac parte din joc atunci când aud aceste goarne", scrie Conrad. Mulţi îi împărtăşesc părerea. Dar nu puţini au fost cei care s-au aflat în cealaltă tabără, a criticilor. Specialiştii spun că sunetele care depăşesc 120 de decibeli, limita admisă de tolerare a urechii umane, pot provoca surzirea definitivă dacă "victima" se află la mai puţin de un metru de sursa de zgomot.
Pentru Roger Cohen, editorialist la New York Times, vuvuzela este mai mult decât o goarnă zgomotoasă: este un simbol al Africii. Al întregii Africi. În ciuda comentariilor agresive de pe forumuri, a vociferărilor de pe Facebook sau chiar a goanei europenilor după dopuri de urechi, vuvuzela a rezistat. De ce? Pentru că acest instrument aparţine oamenilor de culoare, strămoşilor lor, pământului african, explică jurnalistul. Jocul de rugby, dominat de albi pe continentul negru, nu agreează sunetul vuvuzelei, care, de altfel, lipseşte de pe stadion în timpul meciurilor. Dar fotbalul jucat în Africa, în proporţie covârşitoare de persoanele de culoare, este nelipsit de sunetul strident al trâmbiţei, scrie Cohen.
În 2005, editorialistul american Jon Qwelane, care recunoştea că "până nu demult" a fost "un membru înrăit al fraternităţii fanatice de pe stadioane" şi "deseori unul dintre cei mai zgomotoşi suporteri", a scris un articol surprinzător despre... interzicerea vuvuzelei pe terenul de joc. Qwelane se temea atunci că trompeta africană, lipsită de sunete melodioase, îi va transforma pe suporterii campionatului din 2010 în... clovni.
Vuvuzela africană, cunoscută şi sub denumirea "lepata", are de obicei 65 de centimetri şi este din plastic. Strămoşul ei era manufacturat din coarne de antilopă autohtonă şi folosea la adunarea familiilor în diverse ocazii.
Intoleranţa europenilor - de altfel ei au fost cei care au cerut interzicerea vuvuzelei la meciurile din Africa de Sud - a dat roade în Spania, unde primarul oraşului Pamplona, care găzduieşte festivalul tradiţional de alergat cu taurii, a cerut fanilor să nu folosească aceste instrumente care emit "sunete neplăcute şi periculoase pentru vecini". Exasperat de experienţa africană, Sebastian Coe, fost campion olimpic britanic şi preşedintele comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra din 2012, a promis că în ţara sa nu se va auzi vuvuzela peste doi ani, pentru a nu le da bătăi de cap în plus alteţilor şi susţinătorilor lor.
