Cravata

În viziunea generală, cravata a fost dintotdeauna un obiect vestimentar masculin. Cu toate acestea, nu numai bărbaţii au purtat-o şi continuă să o poarte, ci şi femeile.

Pionierii în utilizarea cravatei se regăsesc în îndepărtata Antichitate, cînd bărbaţii egipteni îşi legau în jurul gîtului bucăţi dreptunghiulare de postav, lungi pînă la umăr. Acest accesoriu era obligatoriu în completarea ţinutei oricărui egiptean pentru a-i sublinia statutul social. Operele de artă datînd din perioada Imperiului Roman arată că şi aici bărbaţii obişnuiau să poarte o legătură din pînză în jurul gîtului, considerată astăzi a fi unul dintre “strămoşii” cravatei moderne.

MERCENARII. O altă rudă a acestui accesoriu vestimentar – mai puţin îndepărtată – se regăseşte în Europa secolului al XVII-lea. Potrivit unor scrieri, regele Ludovic al XVI-lea a fost fascinat de cravata tricotată, asemănătoare cu un fular, pe care o purtau în jurul grumazului mercenarii croaţi din armata sa. De altfel, etimologia cuvîntului “cravată”, în limba franceză “cravatte”, provine de la termenul “croatta”. Obiceiul purtării primei cravate moderne a fost preluat cu entuziasm de parizienii acelor vremuri, ulterior răspîndindu-se în întreaga Europă atît printre femei, cît şi printre bărbaţi. Pînă în secolul al XIX-lea, cravatele au căpătat diferite forme şi stiluri, specifice fiecărei ţări în parte. Cravatele ruseşti, americane, irlandeze sau italiene erau, în general, imprimate cu simbolurile specifice ţărilor respective, dar existau şi accesorii vestimentare individualizate, astfel că purtătorii lor erau uşor recunoscuţi dacă aparţineau unor anumite grupuri – de pildă, dacă erau diplomaţi sau simpli călători. Totodată, cravatele reprezentau şi statutul social prin materialul din care erau confecţionate şi modul în care erau înnodate.

PATENTUL. Modelul cravatei din zilele noastre a fost patentat în anul 1924 de croitorul american Jesse Langsdorf. Acesta a confecţionat prima cravată cu vîrful ascuţit din trei bucăţi de material cusute una de alta, întocmai exemplarelor din zilele noastre. Metoda lui Langsdorf imprima o mai mare elasticitate frumoasei cravate, astfel încît materialul din care era confecţionată revenea la forma originală. După ce au trecut printr-o serie de modificări influenţate de deceniile secolului al XX-lea, căpătînd de la nuanţele clasic-elegante ale anilor ’50 pînă la culori stridente, gen roz şi verde fosforescent, în anii ’80, cravatele reprezintă astăzi un accesoriu utilizat de ambele sexe, cel puţin atunci cînd vine vorba despre ţinutele oficiale sau despre unele uniforme şcolare şi militare. Astfel că dacă la începutul secolului al XX-lea reprezentantele primului val al mişcării feministe încercau să se impună prin “capturarea” accesoriilor masculine, astăzi, cravatele aparţin ambelor sexe, uneori fiind chiar refuzate de bărbaţi.

Modernă

În secolul al XIX-lea s-au adoptat forma universală a cravatei – trecută o singură dată în jurul gîtului şi prinsă într-un singur nod – şi modelul cu dungi de diferite culori pe fundal negru. La începutul secolului al XX-lea, în Marea Britanie devenise obişnuită utilizarea modelului cu dungi de la stînga-sus la dreapta-jos. În urmă cu 100 de ani, manufacturierii de cravate din SUA au introdus modelul dungilor poziţionate invers faţă de modelul englez. După al doilea război mondial, cravata pictată de mînă era acordată în semn de decoraţie peste Ocean. Înainte de a doua conflagraţie mondială, cravata era scurtă şi mult mai lată decît este ea astăzi. În Marea Britanie, moda cravatei scurte şi late (numită “Kipper ties”) a prins abia în anii 1970 şi a durat o scurtă perioadă de timp. O dată cu apariţia pop art-ului, cravata a suferit o serie de modificări – în primul rînd, s-a mai subţiat, culorile şi modelele s-au mai rărit; şi-au făcut din nou apariţia simbolurile tradiţionale ale anilor 1930-1950 şi au început să fie puse în vînzare alături de cămăşi.

Citește pe Antena3.ro