Cesare Rossi de la Universitatea Federico II din Napoli (Italia) şi istoricii militari Flavio Russo şi Ferruccio Russo sunt de părere că cea mai plauzibilă modalitate de apărare împotriva flotei romane pare să fi fost totuşi cea a tunurilor cu aburi, care trăgeau cu ghiulele din lut umplute cu o mixtură de substanţe explozive. Un dispozitiv încălzit ataşat tunului transforma o cantitate de aproximativ 30 de grame de apă în abur pentru a ajuta la aruncarea proiectilelor pe traiectorie aproape dreaptă. Un proiectil cântărea în jur de 6 kilograme şi era aruncat cu o viteză de 60 de metri pe secundă, spune Rossi, adăugând faptul că ambarcaţiunile inamice ar fi trebuit să se afle la maximum 150 de metri distanţă de tun. Rezultatele studiului celor trei italieni au fost publicate într-o carte intitulată "Geniul lui Arhimede - 23 de secole de influenţă în matematică, ştiinţă şi inginerie".
Istoricul şi scriitorul grec Plutarh povestea, într-una dintre scrierile sale de la începutul secolului întâi după Christos, că, în momentul în care au ajuns în dreptul Cetăţii Siracusei, soldaţii romani au fugit mâncând pământul văzând un dispozitiv neobişnuit din care ieşeau mingi ucigaşe. Aproximativ în aceeaşi perioadă contemporană lui Plutarh, medicul şi filosoful Claudius Galenus din Pergam a menţionat, în lucrările sale, o maşinărie arzătoare folosită împotriva corăbiilor romane.
La sfârşitul secolului al XV-lea, inventatorul italian Leonardo da Vinci a schiţat, pe o foaie de hârtie, un tun cu abur a cărui invenţie i-a atribuit-o lui Arhimede.
Citește pe Antena3.ro