Despre loviturile de la 11 metri

Recent încheiata ediţie a Campionatului Mondial de fotbal a relevat încă o dată importanţa felului în care sunt executate loviturile de pedeapsă de la 11 metri, cunoscute şi sub denumirea de penalty-uri. Felul în care executantul loveşte mingea pentru a o introduce în poarta adversă îl poate transforma, deseori, într-un înger sau un demon pentru echipa sa.

Lovitura de la 11 m, executată pentru prima dată cu 119 ani în urmă, la un meci dintre echipele Wolverhampton Wanderers şi Accrington Stanley, a decis câştigătoarele multor competiţii importante, ultima fiind ediţia din 2006 a Campionatului Mondial. Pe măsură ce importanţa penalty-urilor a crescut, s-a intensificat şi abordarea ştiinţifică a fenomenului. Cercetătorii îl consideră un "duel" între jucătorul care execută lovitura de pedeapsă şi portarul care încearcă să o apere, rezultatul execuţiei fiind determinat de elemente de biomecanică, dar şi de psihologie. Un studiu matematic realizat de cercetătorii britanici de la John Moores University din Liverpool a relevat faptul că executarea unui penalty depinde de păstrarea unor coordonate între anumite limite.

CONDIŢII
Un penalty perfect executat presupune înălţarea mingii, direcţionarea ei în partea dreaptă sau stângă a portarului şi imprimarea unei viteze care să varieze între 90 şi 104 kilometri pe oră. Orice şut care conferă balonului o viteză mai mare de 104 kilometri pe oră poate duce la ratarea "ţintei" din cauza lipsei de precizie. Iar în cazul unei lovituri după care mingea atinge o viteză mai mică de 90 kilometri pe oră, portarul poate să o reţină. Efectul poate fi unul similar dacă jucătorul care execută penalty-ul îi permite portarului să se mişte prea mult pe linia porţii.

O îndepărtare de 4-6 paşi de punctul cu var unde este amplasat balonul reprezintă unul dintre secretele succesului, în timp ce o depărtare de peste 10 metri sporeşte probabilitatea unui eşec. Analizând din punct de vedere statistic, loviturile de pedeapsă par să îi avantajeze net pe cei care le execută, între 66% şi 75% din şuturi soldându-se cu goluri. În plan psihologic însă, penalty-urile îi avantajează pe portari. În cazul în care lovitura îşi atinge ţinta, mulţi îl vor compătimi şi vor deplânge dificila sa sarcină. Dacă va fi apărată, acesta va fi îmbrăţişat şi felicitat.

ŞOLDURI ŞI CULORI
În ceea ce priveşte elementele ajutătoare pentru portari, specialiştii le sugerează acestora să urmărească poziţia şoldurilor executantului, la finalul elanului putând ghici locul în care va ajunge mingea. Cercetătorii Universităţii din Hong Kong sugerează că dacă portarul se deplasează cu 6-10 centimetri de la centrul porţii, mişcarea sa îl poate tenta pe fotbalist să tragă spre poartă în direcţia în care i se pare că are mai mult spaţiu. Există şi "trucuri psihologice", cum ar fi mersul încet sau o "perioadă de pregătire" pentru apărarea loviturii. Culoarea hainelor poate fi un element determinant.

Astfel, portarul echipei londoneze Chelsea, Petr Cech, preferă haine de culoare portocalie strălucitoare, fiind de părere că nuanţa respectivă va atrage atenţia şi privirile adversarilor, determinându-i să şuteze în direcţia sa. Psihologii Universităţii Chichester din sudul Angliei le-au cerut la 40 de fotbalişti să execute câte 12 penalty-uri, în decurs de o săptămână, poarta fiind apărată de un singur portar care îşi schimba, însă, echipamentul. Când acesta a purtat culoarea roşie, doar 54% din lovituri au reuşit. Atunci când el a purtat culoarea galbenă, proporţia a crescut la 69%. Albastrul a făcut ca 75% din executanţi să îşi atingă ţinta, în timp ce verdele a făcut ca numărul lor să ajungă la 75%. O explicaţie ar fi că roşul este asociat cu primejdia, dorinţa de a domina şi mânia, în condiţii de stres acordând mai multă atenţie culorii respective.