Din babel, cu drag

Deşi oricine se poate face inţeles aproape in toate ţările lumii folosind engleza, limba de circulaţie internaţională a ultimei jumătăţi de secol, comunicarea umană devine intr-un domeniu anume un adevărat hăţiş. Locul in care fiecare se exprimă altfel, de la stil pănă la grafia folosită, este scrisul.

Deşi oricine se poate face inţeles aproape in toate ţările lumii folosind engleza, limba de circulaţie internaţională a ultimei jumătăţi de secol, comunicarea umană devine intr-un domeniu anume un adevărat hăţiş. Locul in care fiecare se exprimă altfel, de la stil pănă la grafia folosită, este scrisul. Pe căt de naturală pare comunicarea verbală, pe atăt de dificilă este insuşirea scrierilor. Şi dacă stăm să ne găndim că, pentru ariile culturale care utilizează alfabetul latin, singurele provocări sunt diacriticele care joacă feste, pentru oamenii care scriu in pictograme sau in grafiile specifice sistemelor arabe sau ebraice, procesul de invăţare a semnelor durează uneori o viaţă intreagă. In Japonia, unul dintre criteriile erudiţiei este şi numărul de kanji (caractere ale unuia dintre tipurile de scriere din Ţara Soarelui-Răsare) pe care cineva ajunge să-l cunoască.

Scrisul nu este la fel de accesibil ca şi vorbirea. Deşi acum este un act educaţional implicit, fără de care un individ nu se poate considera alfabetizat, scrisul a apărut ca o necesitate mai degrabă de explicitare a lumii in care trăim, şi nu ca o metodă de comunicare. Consemnarea realităţii este insă o nevoie psihologică mult mai profundă decăt comunicarea utilizănd limbajul verbal. Scrisul practic constituie suportul pentru memoria colectivă, transmisibilă de-a lungul istoriei, chiar şi atunci cănd limbajul ce a generat tipul de scriere nu mai este vorbit. Povestea hieroglifelor egiptene este simbolică in acest sens. Egiptul antic a fost unul dintre cele mai longevive state din istorie. Istoria sa acoperă aproape 4.000 de ani de civilizaţie, de cultură specifică, de artă pe care incă o admirăm fascinaţi in muzee. La fel cum suntem fascinaţi şi de scrierea complexă, plină de imagini şi de simboluri stranii, care apare pe monumentele egiptene. Timp de 1.500 de ani, nimeni nu a mai ştiut ce inseamnă simbolurile grafice. Descifrarea lor in 1822 de orientalistul francez Jean Francois Champollion nu a făcut decăt să ofere o cheie care să redescuie tezaurul egiptean. Insă cei care vorbiseră, scriseseră şi consemnaseră timp de mii de ani nu mai existau. Scrierea hieroglifică a ajuns scrierea unei limbi moarte. Un destin care păndeşte orice civilizaţie, indiferent de longevitatea sa.