El Nino, "furiosul" din Pacific

Când alizeele din sudul Oceanului Pacific slăbesc în intensitate sau încetează să mai bată, îm­piedicând apele reci, bogate în substanţe nutritive să se deplaseze de la adâncimi mode­rate pentru "a înlocui" apa călduţă de la suprafaţă, atunci avem de-a face cu aşa-numitul El Nino, care în limbaj de specia­litate poartă denumirea de "Oscilaţia Sudică El Nino" (ENSO).

În absenţa apelor bogate în substanţe nutritive (denumite ştiinţific "plancton"), cu care se hrăneşte o parte din fauna marină, numeroase specii devin ameninţate cu dispariţia, de aici rezultând, inevitabil, un periculos dezechilibru în ecosistem. El Nino produce o serie de fenomene ciudate, între care creşterea neobişnuită a precipitaţiilor în Emisfera Nordică, inundaţii catastrofale în America de Sud, incendii în pădurile din Australia şi Indonezia etc. Oamenii de ştiinţă au observat că fenomenul se produce o dată la trei sau opt ani, de regulă în perioada Crăciunului. Cercetătorii susţin că este prea devreme să spună dacă începutul lui 2010 va fi marcat de efectele atipice ale lui El Nino, deşi, conform estimărilor, iarna dintre 2009 şi 2010 a fost conside­rată ca făcând parte din "sezonul El Nino".


Cu ajutorul datelor primite de la satelitul Jason-2, experţii Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) au constatat că alizeele (vânturi regulate care suflă tot timpul anului în Emisfera Sudică de la sud-est spre nord-vest şi în Emisfera Nordică de la nord-est spre sud-vest) din Pacificul central şi de vest au slăbit în intensitate la sfârşitul lui ianuarie 2010 şi începutul lui fe­bruarie. Acest proces a declanşat apariţia unui val de apă caldă (cunoscută sub denumirea de "valul Kelvin") care se deplasează înspre partea de est a oceanului. Fenomene similare, dar la intensităţi mult mai mici, au apărut şi anul trecut în luna iunie, ele fiind atribuite atunci lui El Nino.

Bill Patzert, specialist în oceanografie la Agenţia Spaţială Americană, este rezervat în previziuni. "Din iunie 2009, acest El Nino a crescut şi a scăzut, atrăgând după sine o serie de evenimente ale vremii la nivel glo­bal. Eu şi mulţi alţi oameni de ştiinţă ne aşteptăm ca actualul El Nino să iasă în curând din această ipostază.

Ce urmează nu este clar deocamdată, dar suntem siguri că vom avea de-a face cu sora mai mică a lui El Nino, La Nina", a declarat Patzert la începutul acestei săptămâni. Profesorul Jing-Jia de la Institutul japonez de cercetări asupra schimbărilor globale confirmă spusele lui Patzert conform cărora La Nina, fenomen ale cărui efecte sunt opuse celor produse de El Nino, se va manifesta în cursul acestui an.

Pacificul şi Atlanticul au o importanţă covârşitoare pentru cei care studiază fenomenele meteorologice şi nu numai. Cercetătorii au arătat că, în ultimele decenii, variabilitatea pluviometrică (va­lori care determină cantităţile de precipitaţii atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafaţă) depinde de cele două oceane vecine.

Pe termen lung, variabilitatea ploilor este legată mai ales de schimbările din Oceanul Pacific, iar pe termen scurt, ea depinde de oscilaţiile lui El Nino şi de fluctuaţiile temperaturilor la suprafaţa Oceanului Atlantic tropical, informează publicaţia La Croix, citată de Agerpres. Una dintre cele mai afectate regiuni de pe mapamond este bazinul amazonian, care acoperă cinci ţări din America de Sud. Oamenii de ştiinţă au observat că pădurea amazoniană, care are un rol esenţial în reglementarea climei la nivel global, este din ce în ce mai puţin udată de ploaie.

Experţii Jean-Louis Guyot, de la Institutul de cercetări pentru dezvoltare (IRD), şi Josyane Ronchail, de la Universitatea Paris-Diderot, au analizat, cu ajutorul datelor primite de la 750 de staţii pluviometrice din America de Sud, variabilitatea ploilor în perioada 1964-2003 în acest bazin şi au constatat că pre­ci­pitaţiile au scăzut cu mari dife­renţe sezoniere şi re­gionale.

Datorită faptului că Amazonul traversează teritorii foarte diversificate în care clima variază mult de la o regiune la alta, cercetătorii au observat că cele mai multe precipitaţii sunt concentrate la poalele munţilor, în regiunile de mică altitudine, expuse vânturilor din est, încărcate cu umiditatea Oceanului Atlantic. La polul opus, cele mai scăzute valori au fost observate la altitudine ridicată şi în zonele care nu sunt expuse vânturilor umede. De asemenea, regimurile pluviome­trice variază mai mult în re­giunile andine decât în câmpia amazoniană propriu-zisă.

Cu excepţia a două fenomene extreme produse în 2005 (secetă fără precedent în Amazonia) şi, respectiv, 2009 (cele mai grave inundaţii înregistrate vreodată în regiune), experţii au constatat că în perioada 1975-2003 precipitaţiile anuale au scăzut în întregul bazin amazonian cu 9%. "Această tendinţă globală de scădere disimulează evoluţiile diferite în funcţie de regiuni şi anotimpuri", a declarat pentru La Croix Josyane Ronchail.