Grasă şi frumoasă. Dar şi sănătoasă?

Opinia publică a mai scăpat de preconcepţiile potrivit cărora femeile plinuţe sau obeze sunt neaparăt şi bolnave. Desigur, această afirmaţie se aplică şi în cazul bărbaţilor cu kilograme în plus sau cu un indice al masei corporale mai ridicat decât nivelul normal. Este uşor să spui despre o persoană supraponderală că este bolnavă, dar lucrurile sunt mult mai complicate, susţin experţii. Profesorul suedez Johan Arnlov este mai categoric: "Unii cercetători au sugerat că o persoană grasă care nu prezintă nici un factor de risc nu are nevoie să slăbească. Informaţiile noastre arată însă altceva".

Mai multe studii realizate până în prezent arată că grăsuţele active din punct de vedere fizic pot ajunge la vârste venerabile fără să sufere de afecţiuni cardiace. Nu la fel stau însă lucrurile atunci când vine vorba de oamenii cu talie aparent normală, dar cu o viaţă sedentară şi... bolnăvicioasă. "Dacă o persoană grasă sau obeză are o tensiune arterială normală, nivelul colesterolului sau cel al glicemiei este ţinut sub control şi dacă această persoană este sănătoasă, atunci nu există nici un motiv pentru ca ea să slăbească", spune un cercetător citat de pagina de internet a cotidianului New York Times.

De teamă, probabil, să nu încurajeze populaţia să se îngraşe şi mai mult decât în prezent, oamenii de ştiinţă au elaborat noi studii, o parte dintre ele fiind publicate la finele anului trecut în revista Circulation. Experţii suedezi au examinat dosarele medicale  a 1.700 de bărbaţi din orasul Uppsala (Suedia), trecuţi bine de prima tinereţe, pe o perioadă de trei decenii. Subiecţii au fost clasificaţi în funcţie de indicele masei corporale (IMC) şi de profilurile metabolice (date de: cantitatea de glucoză şi de grăsimi din sânge, tensiunea arterială, circumferinţa taliei). La finalul studiului, cercetătorii au arătat că bărbaţii supraponderali şi cu sindrom metabolic aveau 74% predispoziţie să dezvolte afecţiuni cardiovasculare înainte să ajungă la vârsta de 80 de ani. În cazul subiecţilor obezi şi cu sindrom metabolic, acest risc a fost de 155%. Oamenii de ştiinţă au concluzionat: chiar dacă un organism este normal din punctul de vedere al indicatorului masei corporale (IMC de până la 25), dacă acest organism suferă de sindrom metabolic, sănătatea lui este periclitată. În cazul bărbaţilor cu talie normală, dar cu un nivel scăzut al colesterolului şi al tensiunii arteriale, s-a observat că aceştia aveau cu 63% mai multe şanse să dezvolte o boală de inimă decât un om cu o greutate normală şi fără probleme metabolice.

Studiul suedez a mai relevat că subiecţii supraponderali (IMC între 25 şi cu 30 ) cu tensiune, colesterol şi glicemie normale au cu 52% mai multe şanse să dezvolte afecţiuni ale cordului până la vârsta de 80 de ani faţă de bărbaţii cu greutate considerată normală şi cu acelaşi profil metabolic. În cazul persoanelor obeze care nu suferă de sindromul metabolic, riscurile se ridică până la 95%. Cercetătorii au insistat că nu a fost luată în calcul o eventuală activitate fizică a subiecţilor cercetaţi, dat fiind că, după cum se cunoaşte, persoanele mai active au profiluri metabolice mai sănătoase.

Un alt studiu - de data aceasta realizat pe 40.000 de femei - a avut rezultate asemănătoare cu cel realizat de experţii suedezi. În cazul acestui studiu, femeile au fost clasificate în funcţie de activităţile zilnice, şi nu de profilurile metabolice. Rezultatele au arătat că femeile cu un IMC mai ridicat au şanse mai mari (faţă de cele cu un IMC normal) să dezvolte o afecţiune cardiacă coronariană, chiar dacă acestea sunt active din punct de vedere fizic.

În octombrie 2009, rezultatele unui studiu efectuat pe membrii echipei de fotbal din liga americană i-au uimit pe cercetătorii de la Colegiul de Gastroenterologie. Oamenii de ştiinţă au observat că atacanţii de fotbal, sportivi robuşti, suferă mult mai mult de sindromul metabolic decât "firavii" jucători profesionişti de baseball.

Oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să afle mecanismul care face posibilă apariţia bolilor de inimă şi a problemelor de metabolism la organisme aparent sănătoase. Unii cercetători spun că grăsimea este un ţesut cu proprietăţi nesănătoase, care poate elibera molecule inflamatorii, crescând astfel riscul apariţiei diabetului şi a afecţiunilor de inimă.

Un studiu publicat în America, la începutul lui ianuarie 2010, arată că, la nivelul moleculelor, există un mecanism (având rolul de "controlor" al consumului energetic al muşchilor) care declanşează obezitatea, obligând organismul să înmagazineze calorii, rezultând astfel creşterea în greutate. Testele efectuate pe animale au arătat cercetătorilor de la Clinica Mayo din Rochester (statul american Minnesota) că indivizii lipsiţi de acest mecanism de stocare ard mai multe calorii şi sunt mai puţin expuşi la riscul de a se îngrăşa. Neutralizarea mecanismului obligă organismul să folosească mai multă energie şi limitează luarea în greutate.