x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă "Locul unde oamenii devin zei!" Tunel vechi de 2000 de ani, descoperit sub oraşul antic Teotihuacan (VIDEO)

"Locul unde oamenii devin zei!" Tunel vechi de 2000 de ani, descoperit sub oraşul antic Teotihuacan (VIDEO)

23 Apr 2013   •   15:33
"Locul unde oamenii devin zei!" Tunel vechi de 2000 de ani, descoperit sub oraşul antic Teotihuacan (VIDEO)
Sursa foto: captura video

În 2003, arheologii au descoperit un tunel sub Templul Şarpelui cu Pene, din Teotihuaca, un oraş antic şi abandonat aflat la o oră depărtare de Mexico City. Atunci, cercetătorii au presupus că este posibil ca tunelul să ducă la o reţea de camere unde fuseseră îngropaţi oameni de vază ai comunităţii, însă nimeni nu putea cunoaşte cu adevărat ce se afla acolo, din moment ce intrarea în tunel a fost astupată în mod intenţionat de ultimii locuitori ai oraşului. 

Acum, experţii reiau iniţiativa de a afla ce se ascunde la capătul tunelului, cu ajutorul unui robot de mici dimensiuni care va pătrunde acolo unde oamenii nu au acces, potrivit descopera.ro.

Un mic robot wireless numit Tlaloc II-TC va investiga tunelul de sub Templul Şarpelui cu Pene, intrând într-o cameră despre care se estimează că ar avea o vechime de 2000 de ani.

„Investigaţiile au scos la iveală faptul că tunelul a fost construit înainte de Templul Şarpelui cu Pene şi a citadelei, structuri care au alcătuit scenariul ritualurilor legate de miturile creaţiei. Tunelul trebuie să fi fost legat de conceptul subteran”, au declarat oamenii de ştiinţă în 2010.

  De asemenea, există imagini care surprind simboluri pe pereţii interiori ai tunelului despre care oamenii de ştiinţă spun că ar fi fost închis pentru că adăpostea ceva foarte important în camera principală. 

×