Magicienii păcălesc creierul

Magicienii consideră metodele "indirecte" de a abate atenţia celor care privesc trucurile lor mai interesante decât procedeele directe, explicite. Cercetătorii în domeniul neurologiei doresc să afle mecanismele cerebrale sau neuronale declanşate în rândul privitorilor ce permit unui iluzionist să execute cu succes un truc.

Recent, abilitatea magicienilor a fost studiată de specialiştii în neurologie care intenţionează să descifreze procesele cognitive folosite de iluzionişti. Gustav Kuhn, de la Universitatea din Durham, Anglia, şi Benjamin W. Tatler, de la Universitatea Dundee, Scoţia, au fost primii cercetători care au măsurat viteza mişcărilor ochilor unor observatori în timp ce Kuhn, care este şi magician, executa un număr de iluzionism.

Acesta făcea să dispară o ţigară prin aruncarea acesteia sub masă. Unul dintre obiectivele cercetătorilor era de a stabili dacă observatorii au scăpat din vedere trucul, deoarece nu priveau în direcţia respectivă sau pentru că nu ar fi fost atenţi indiferent în ce parte ar fi privit la momentul respectiv. Răspunsul corect îl reprezintă a doua variantă.

MINGI INVIZIBILE
Un studiu asemănător efectuat asupra unui alt număr de magie, iluzia dispariţiei mingilor, a furnizat argumente suplimentare în sprijinul teoriei potrivit căreia magicienii manipulează atenţia spectatorilor la un nivel cognitiv ridicat. Atenţia lor nu este concentrată asupra efectelor mişcărilor iluzioniştilor. În cazul iluziei "dispariţiei mingilor", magicianul îşi începe numărul aruncând o minge drept în sus şi prinzând-o, de câteva ori, fără să facă vreo "şmecherie".

La ultima aruncare însă, iluzionistul doar se preface că o aruncă. Capul şi ochii săi se ridică urmărind traiectoria ascendentă a unei mingi imaginare. Dar în loc să arunce obiectul respectiv, el îl ascunde discret în palmă. Spectatorii însă "văd" mingea care nu este aruncată urcând şi dispărând brusc în aer. Un an mai târziu, Tatler, Kuhn şi neurobiologul Michael F. Land de la Universitatea Sussex au descoperit că privirile spectatorilor nu erau îndreptate iniţial spre punctul în care ei pretindeau că mingea ar fi "dispărut".

Cercetări ulterioare au stabilit că trucul respectiv nu "păcălise" formaţiunile cerebrale ce coordonează mişcarea ochilor.

ABATEREA ATENŢIEI
Kuhn şi Land au ajuns la concluzia că mişcările capului şi ochilor magicianului au fost esenţiale pentru executarea trucului, deoarece, pe baza acestora, spectatorii şi-au orientat privirile spre presupusa poziţie a mingii. Neuronii care au răspuns virtualei deplasări a mingii sugerate de mişcările capului şi ochilor magicianului sunt situaţi în aceeaşi arie vizuală a creierului ca şi cei sensibili la mişcările reale.

Dacă mişcările sugerate şi cele reale activează aceleaşi circuite neuronale, aceasta ar putea fi o explicaţie a faptului că iluziile par reale. Potrivit lui Kuhn şi Land, "dispariţia mingii" poate fi un exemplu de "moment reprezentativ". Poziţia finală a unui obiect aflat în mişcare şi care dispare la un moment dat este percepută mai departe decât poziţia sa reală. Ca şi cum poziţia finală ar fi derivat din mişcarea care se încheiase anterior.