x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Misiunea Kepler

Misiunea Kepler

21 Feb 2009   •   00:00

Agenţia Spaţială Americană (NASA) urmează să lanseze, la 5 martie, prima misiune de căutare a unor planete din afara sistemului nostru solar pe care ar putea exista viaţă. Lansarea va avea loc, aşa cum NASA deja ne-a obişnuit, de la baza aeriană de la Cape Canaveral din Florida (SUA).



Pentru a-şi duce la îndeplinire ambiţioasa misiune, NASA a proiectat o sondă-telescop, care va fi scoasă în spaţiu de racheta Delta II. Sonda-telescop Kepler (denumită astfel în onoarea astronomului german Johannes Kepler, care a descoperit în secolul al XVII-lea că planetele se învârt în jurul Soarelui pe traseul unor elipse, nu al unor cercuri perfecte) va căuta planete cu structură solidă, care să orbiteze în jurul unor stele de tipul Soarelui nostru şi care să prezinte, pe suprafaţa lor, urme de apă în stare lichidă. Menţinerea de apă în stare lichidă reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea vieţii.

În valoare de 600 de milioane de dolari, misiunea Kepler urmează să analizeze, pe parcursul a trei ani şi jumătate, peste 100.000 de stele asemănătoare Soarelui în constelaţiile Lebăda, Lira şi Calea Lactee.    Potrivit studiilor, sonda NASA ar putea descoperi sute de planete de mărimea Terrei sau chiar mai mari, mai mult sau mai puţin îndepărtate de sorii lor.

Oamenii de ştiinţă de la NASA spun că în aşa-zisa zonă "locuibilă”, denumită astfel după distanţa faţă de stelele lor, Kepler ar putea descoperi câteva zeci de planete de tipul Pământului. "Dar dacă aceste planete sunt rare, este posibil ca sonda să nu descopere nici una, acest lucru putând însemna că Terra este o excepţie în Univers”, a declarat William Borucki, directorul ştiinţific al misiunii.

×
Subiecte în articol: spatiul cosmic