Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o Românie în care valorile tehnice devin din ce în ce mai fade, într-un Bucureşti placat încet, încet în oţel, nostalgicii pot încă vizita Muzeul Naţional al Pompierilor, adăpostit în ultimul Foişor de Foc al Capitalei.
Într-o Românie în care valorile tehnice devin din ce în ce mai fade, într-un Bucureşti placat încet, încet în oţel, nostalgicii pot încă vizita Muzeul Naţional al Pompierilor, adăpostit în ultimul Foişor de Foc al Capitalei.
La intersecţia Bulevardului Ferdinand I cu Strada Traian, încă
mai poţi vedea, încă îţi mai poţi închipui Bucureştii de odinioară. Acum mult
depăşit de mastodonţii din fier-beton, sau de cei din oţel şi sticlă, în inima
oraşului şade ascuns Foişorul de Foc, cîndva cea mai înaltă clădire din Bucureşti.
Construit în anii 1891-1892, Foişorul înlocuia Turnul Colţii, demolat în 1888 şi
a fost proiectat pentru servirea mai multor scopuri. În primul rînd era folosit
ca punct de supraveghere a oraşului pentru stoparea incendiilor şi ca post de
pompieri. O altă idee, nepusă niciodată în practică, a fost amplasarea în
interiorul Foişorului a unui bazin cu apă cu o capacitate de 750 de metri cubi,
pentru alimentarea clădirilor din împrejurimi.
ODINIOARĂ. Construit pe şapte niveluri, Foişorul a folosit ca punct de
observare a incendiilor pînă la apariţia telefonului, în 1910. Postul de veghe
se afla la o distanţă de 42 de metri de pămînt, înălţime de la care puteau fi
supravegheate cu uşurinţă clădirile joase ale Bucureştiului acelor vremuri. La
parterul clădirii se aflau două utilaje necesare în intervenţii: o pompă manuală
pentru stins incendii şi o saca pentru transportul apei, ambele modele Knaust
din 1882, Austria.
Tot la parter se afla şi grajdul celor şase cai folosiţi la tracţiunea
utilajelor. Postul de pompieri a funcţionat pînă în anul 1934, iar începînd cu
anul 1963 Foişorul de Foc a adăpostit Muzeul Naţional al Pompierilor, care
prezintă cele mai importante momente din istoria pompierilor, personalităţi marcante
şi incendii devastatoare.
STRUCTURĂ. Expoziţia
de bază, cît se poate de bogată pentru spaţiul relativ mic de prezentare, se întinde
pe toate cele şapte niveluri, iar traseul de vizitare începe de la etajul VI şi
continuă în spirală pînă la parter. Exponatele vorbesc despre istoria
pompierilor, începînd cu primele organizări ale oamenilor împotriva focului, şi
eficienţa grupurilor de pompieri voluntari. Cu timpul, oamenii au realizat că o simplă găleată nu era de ajuns pentru a lupta cu flăcările,
aşa că au realizat pompe de apă manuale. Etajul VI al muzeului găzduieşte mai
multe machete de pompe manuale, dar şi o valoroasă hipo-pompă “gît de barză”,
realizată în atelierele româneşti în anul 1765. Chiar şi după 1900 se lucra tot
cu pompe manuale, executate în ţară sau
importate. Primele motopompe şi autopompe au fost importate de la fabrica
Magirus din Germania începînd cu anul 1923 şi erau vîrful tehnicii de la acea
vreme. Muzeul Pompierilor dispune de multe astfel de pompe, însă spaţiul redus
al Foişorului nu permite expunerea întregii colecţii. Majoritatea se află în
conservare în depozite.
FOCUL CEL MARE.
Primele încercări de instituţionalizare a serviciului de pompieri au apărut la Arad, în 1834, cînd a
fost înfiinţată prima formaţie oficială de pompieri voluntari. Un an mai tîrziu
apărea la Iaşi “Roata de Pojarnici”, prima unitate de pompieri militari. În
1844 lua fiinţă şi la Bucureşti prima “roată de pompieri”, care a avut
nenorocul de a lupta în zadar cu Focul cel Mare – cel mai devastator incendiu
din istoria Bucureştiului. La 23 martie 1847, în ziua de Paşte, joaca unui
copil a declanşat un incendiu de proporţii care a mistuit 2.000 de case şi 12
biserici, distrugînd astfel întreg centrul comercial al Capitalei (aproximativ
o cincime din oraş) şi oprindu-se abia la marginea oraşului. Muzeul dedică un
grupaj de vitrine acestui eveniment şi intervenţiei pompierilor militari. Aici
descoperim şi descrierea incendiului în “Memorabilul Focului Mare”, scrisă de
Anton Pann şi tipărită în 1854.
DEALUL SPIRII. Un
an mai tîrziu, în 1848, la 13 septembrie, aceeaşi companie de pompieri, condusă
de Pavel Zăgănescu, a fost cea care a luptat cu turcii în Dealul Spirii. “Pompierii
erau vreo 120, turcii erau cîteva mii, totul s-a sfîrşit într-o baie de sînge. Au
murit vreo 75 de pompieri atunci”, povesteşte Vasile Bălan, directorul
muzeului, într-o scurtă lecţie de istorie. În memoria curajoşilor pompieri a
fost ridicat pe locul luptei, în 1901, “Monunentul Eroilor Pompieri”, la
dezvelirea căruia au participat şi cîţiva dintre supravieţuitorii atacului din
Dealul Spirii. Pentru prima oară, sacrificiile pompierilor sînt recunoscute
oficial de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care oferă o importanţă deosebită
pompierilor militari. În această perioadă apar uniformele albastre, după
modelul francez. În 1860, promulgă legea prin care acordă pompierilor
participanţi la “Lupta din Dealul Spirii” medalia “Pro Virtute Militari” –
prima medalie militară.
1... PARTER. O
altă secţiune importantă din muzeu este cea dedicată Războiului de Independenţă,
unde se atestă prin documente, fotografii, medalii şi uniforme organizarea
pompierilor militari în baterii de artilerie. În continuare este prezentată
evoluţia Corpului Pompierilor în perioada dintre cele două războaie mondiale.
Un spaţiu special este alocat unei largi colecţii de costume de pompier din
diverse colţuri ale lumii. Vizita se sfîrşeşte la parterul Foişorului, unde sînt
expuse donaţiile unor colecţionari pasionaţi de acest domeniu.
Citește pe Antena3.ro
