La Bucureşti, şi-au deschis, ieri, porţile ICEEfest 2015 și DevTalks, manifestări care au reunit la standurile lor giganţii internetului din 14 ţări și specialiști IT. Curioşii îi pot asculta pe marii creatori de clipuri publicitare virtuale din Europa, iar inovaţiile sunt vedetele celor două evenimente.
Viitorul este aici. Dacă acum câţiva ani ar fi părut de domeniul fantasticului, obiectele care îmbină utilitatea cu tehnologia de ultimă oră se pregătesc să facă parte din viaţa noastră cotidiană. Nu vă place ploaia? Puteţi apela la umbrela inteligentă. Este un gadget care te anunţă pe telefon prognoza meteo şi te avertizează dacă ți-ai rătăcit umbrela.
Dar cel mai spectaculos device adus la ICEEfest 2015 este Galaxia lichidă. Va fi o experienţă de neuitat ca, păşind într-o capsulă cu un monitor circular, să călătoreşti orinde vrea sufletul tău de internaut cu ajutorul Google Earth. Nici sectorul auto nu a fost uitat. Drumul până la serviciu sau la şcoală poate fi făcut pe un robot, care seamănă cu un scuter, dar poziţia de condus este în picioare. Tot ieri s-a desfăşurat, la Romexpo, evenimentul DevTalks, care a reunit peste 500 de profesionişti IT, specialişti BI şi Big Data, Internet of Things (Internetul lucrurilor) şi Mobile & Web developeri.
Pe lângă informaţii, conferinţe, dezbateri şi oportunităţi de dezvoltare profesională pentru experţii din domeniul IT, vedeta evenimentului a fost primul simulator de roller coaster din România, realizat de programatorul Stelian Iordache.