Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 11 ore de mers cu maşina de la Muscat, capitala statului Oman din Peninsula Arabă, după ce străbaţi cu greu un platou acoperit cu nisip şi ajungi într-o bizară zonă muntoasă, care pare scoasă dintr-un alt tablou, găseşti, după atât amar de drum, "pâlcuri" de arbori Boswellia sacra, ale căror ramificări ciudate amintesc de bonsaii japonezi. Acolo, în regiunea din sudul Omanului, care poartă numele Dhofar, cel mai verde colţ de natură din întreaga peninsulă, se află o adevărată "mină de tămâie" a lumii. Dhofar se bucură de o climă temperată, potrivită pentru arborii Boswellia sacra, din care locuitorii acestor meleaguri extrag o substanţă lipicioasă, vâscoasă, cunoscută sub denumirea de "tămâie" încă de acum şapte milenii. "Cu o lovitură uşoară de cuţit, Mohammed al-Shahri taie o bucăţică de scoarţă din trunchiul copacului. Picuri mici şi albicioase apar dintr-o dată pe scoarţă şi se scurg încet, încet. "Nu se adună primele picături. Ele sunt impurităţi", povesteşte corespondentul BBC în Oman. "Abia după două-trei săptămâni, fermierii se întorc la acest copac pentru a doua şi a treia incizie. Abia atunci când picăturile devin aurii, verzui, maronii sau chiar negre, ele se strâng".
Un bărbat cu barbă albă, cu turban pe cap şi acoperit până în picioare cu o haină de culoare cafenie, îşi face simţită prezenţa lângă arborele sacru. Bătrânul este gardianul copacului. Din moşi strămoşi s-a păstrat tradiţia conform căreia Boswellia sacra trebuie protejaţi de câte o familie de-a locului. Fiecare gest al "culegătorilor" de tămâie face parte dintr-un ritual păstrat şi respectat de mii de ani, povesteşte bătrânul Salem Mohammed cu o oarecare părere de rău, căci tot mai puţine familii adună astăzi răşina sacră. Odinioară se trăia bine din comerţul cu tămâie. Ea era transportată pe spatele cămilelor în desagi. "Convoaie" întregi de cămile parcurgeau sute de kilometri până în Egipt, iar de-acolo încărcătura lua drumul Europei. "În vremea aceea, 20 de familii se ocupau cu strângerea tămâiei. Dar generaţiile actuale sunt mai preocupate să se angajeze pe un post guvernamental sau privat, în domeniul petrolier, mult mai bine plătit decât cel al unui simplu culegător de tămâie. Acum, doar trei familii din Dhofar mai produc tămâie", continuă bătrânul.
Arabii sunt însă optimişti că tămâia îşi va recăpăta locul binemeritat. Oamenii de ştiinţă oferă o speranţă locuitorilor din sudul Omanului, afirmând că tămâia ar putea servi drept leac împotriva unor boli precum cancerul. Imunologul Mahmoud Suhail este de părere că tratamentul cu tămâie poate înlătura doar celulele canceroase, lăsându-le pe cele sănătoase să trăiască în continuare. Cercetătorul face astfel referire la chimioterapia care ucide şi celulele sănătoase aflate în zona canceroasă a corpului. Împreună cu mai mulţi specialişti de la Universitatea din Oklahoma, doctorul Suhail a separat 17 agenţi activi din uleiul de tămâie, pe care a început să-i testeze pe cobai. Testele vor dura câteva luni, apoi vor fi reluate şi probabil că vor trece ani buni până când vom şti cu adevărat dacă tămâia poate vindeca diferitele forme de tumori maligne.
"O MIE ŞI UNA DE NOPŢI"...
Arborii Boswellia sacra se întâlnesc doar în Oman, Yemen şi Somalia. În India şi Africa există alte specii Boswellia din care se poate obţine tămâie. Potrivit BBC, tămâia produsă în Somalia este preferată astăzi de Biserica Romano-Catolică celei din Oman din cauza preţurilor foarte mici practicate de africani, dar şi din cauza faptului că arabii produc tot mai puţină răşină. În Oman, comerţul cu tămâie a intrat în declin în urmă cu aproximativ trei sute de ani, după ce portughezii au preluat controlul căilor maritime din oceanele Indian şi Pacific. La începutul anilor 90, arheologii au descoperit în Oman ruinele "oraşului celor o mie de coloane", de unde se crede că pornea "drumul tămâiei". Situl de la Shisr ar putea să ascundă ruinele anticului Ubar, un oraş înfloritor care este pomenit în "O mie şi una de nopţi", care ar fi dispărut de pe faţă Pământului în primul secol al erei noastre, şi care ar fi servit drept.
DARUL DIVIN
Tămâia (olibarum) a fost cea mai des utilizată răşină în ritualurile tuturor religiilor. În iudaism, tămâia era adusă ca ofrandă la templu, iar în creştinism înmiresma toate actele cultului, fiind considerată darul oferit lui Dumnezeu. Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, "în cultul Vechiului Testament dimineaţa şi seara trebuia să se aducă jertfe de tămâie, pe altarul din Cortul Mărturiei şi apoi în Templu, numit altarul tămâierii. (...) În Noul Testament, tămâia este considerată tot un element simbolic de slăvire a lui Dumnezeu. Magii care au venit să se închine, la Betleem, Fiului lui Dumnezeu, I-au adus în dar aur, tămâie şi smirnă."
DRUMUL SACRU
Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, în Antichitate, tămâia din sudul Peninsulei Arabia era transportată pe uscat sau pe apă "până în oraşul iudeu Gaza, port la Mediterană. Încărcătura străbătea apoi ţara ghebaniţilor, până la Timma, capitala lor. (...) Caravanele se opreau în 65 de «staţii» pentru împlinirea formalităţilor de tranzit şi pentru plata unor taxe ce reveneau statelor şi localităţilor în care staţionau. Cei care încercau să se sustragă acestor obligaţii şi se abăteau de la traseu erau pedepsiţi cu moartea." Tămâia, spun arheologii, era folosită şi de ghicitorii din Mesopotamia - aceştia ardeau răşina şi "citeau" mişcarea fumului. Ea era folosită şi în Egipt în ritualurile de îmbălsămare - de altfel în mormântul lui Tutankamon a fost descoperită tămâie veche de aproape 3.300 de ani.
