x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Unde ajung oamenii dupa moarte?

Unde ajung oamenii dupa moarte?

07 Apr 2018   •   13:04
Unde ajung oamenii dupa moarte?

Despre viata de dupa moarte se discuta intens in mediile stiintifice din Statele Unite. Periodic, cercetatorii promit sa ofere un raspuns la aceste framantari si lanseaza noi si noi teorii privind soarta omului dupa trecerea acestuia in nefiinta.

 

Robert Lanz, autorul unui ultim studiu pe aceasta tema, sustine ca, dupa moarte, omul ajunge pentru o perioada intr-o lume paralela. In opinia expertului, moartea in sine nu este punctul final.

Studierea acestei problema i-a permis omului de stiinta sa inteleaga faptul ca, dupa moartea trupeasca, sufletul, constiinta omului nimeresc altundeva. Un loc unde raman o perioada, dupa care dobandesc sansa de a renaste.

Subscriind acestei ipoteze, specialistii de la University of North Carolina au elaborat o baza teoretica. Un concept care se sprijina pe biocentrism.

Cercetatorii nu au inca dovada privind continuitatea existentei dupa moarte intr-o lume paralela, dar Lanz promite sa demonstreze corectitudinea teoriei sale in viitorul apropiat.

×