Premierul grec va aproba săptămîna aceasta vînzarea unei participaţii strategice la operatorul de telecomunicaţii OTE către grupul german Deutsche Telekom (DT), potrivit Financial Times.
Premierul grec va aproba săptămîna aceasta vînzarea unei participaţii strategice la operatorul de telecomunicaţii OTE către grupul german Deutsche Telekom (DT), potrivit Financial Times. Grecia deţine 28% din OTE şi vrea să vîndă circa 3% şi să împartă conducerea operatorului cu DT. Grupul german deţine deja o participaţie de 20% din operatorul grec şi intenţionează să-şi mărească procentul la 30%, pentru a deveni cel mai mare acţionar şi pentru a controla conducerea. Statul grec va păstra 25% din titluri şi va fi reprezentat în consiliul director.Pentru finalizarea acordului, care trebuie aprobat de Parlament, premierul trebuie să obţină sprijinul sindicatelor, care au anunţat că această tranzacţie este o “vînzare făcută de trădători naţionali”, dar şi al unor membri ai partidului aflat la guvernare, partid care are o majoritate de numai două locuri în Parlament.
Citește pe Antena3.ro