Cum functioneaza un LCD

Cristalele lichide au fost descoperite acum mai bine de o suta de ani, in 1888, de botanistul austriac Friedrich Renitzer. Si-au facut debutul in lumnea calculatoarelor in 1991, fiind folosite pentru producerea ecranelor de laptop-uri. Astfel a luat nastere tehnologia TFT LCD. Cristalele lichide au fost descoperite acum mai bine de o suta de ani, in 1888, de botanistul austriac Friedrich Renitzer. Si-au facut debutul in lumnea calculatoarelor in 1991, fiind folosite pentru producerea ecranelor de laptop-uri. Astfel a luat nastere tehnologia TFT LCD.

Monitoarele LCD au la baza o tehnologie de transmisie. Lumina trece prin mai multe straturi si filtre inainte de a forma imaginea afisata. Structura de baza a unui monitor cu cristale lichide poate fi asemanata cu cea a unui sandvis. Cristalul lichid este imbracat de doua straturi transparente realizate din materiale speciale. In spatele acestor straturi se afla sursa de lumina.

Stratul din fata (sau stratul LCD) cuprinde un filtru de culoare, iar al doilea strat transparent contine tranzistori (TFT - thin film transistor). Stratul TFT contine un numar de tranzistori egal cu numarul de pixeli ai ecranului, asezati in forma unei matrice. In cazul unui monitor cu rezolutia nativa de 1280 x 1024, acest strat contine 1.310.720 de tranzistori. Acest strat actioneaza ca un comutator.

Cristalul lichid care se afla intre cele doua straturi transparente se roteste dupa anumite unghiuri in functie de curentul aplicat pe fiecare tranzistor. Unghiurile sub care se rotesc cristalele lichide vor filtra lumina, permitand numai luminii cu o anumita polarizare sa ajunga la stratul care contine filtrul de culoare.

Fiecare pixel este divizat in trei celule de culoare RGB: rosu, verde si albastru. Lumina polarizata prin cristalul lichid ajunge la filtrul de culoare si da fiecarei celule una din culorile de baza. Daca avem celule rosii, verzi si albastre in proportie egala (100%) se va obtine culoarea alb. Prin ajustarea acestor proportii sunt obtinute culorile. Cele mai mari probleme cu care se confrunta producatorii sunt inertia cristalelor lichide si dimensiunea straturilor prin care lumina trebuie sa treaca. Prin micsorarea timpului de reactie al cristalealor lichide se obtin timpi de raspuns mai buni, iar prin micsorarea grosimii straturilor, unghiuri de vizibilitate mai mari.