x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Dobre, Samsung România: Piaţa locală de smartphone-uri va ajunge la 1,2 miliarde euro în 2021

Dobre, Samsung România: Piaţa locală de smartphone-uri va ajunge la 1,2 miliarde euro în 2021

28 Aug 2021   •   13:30
Dobre, Samsung România: Piaţa locală de smartphone-uri va ajunge la 1,2 miliarde euro în 2021

Piaţa locală de smartphone-uri continuă să crească, urmând să ajungă la finalul acestui an la 1,2 miliarde euro, în condiţiile în care românii alocă bugete tot mai mari pentru modele premium, a declarat la ZF Tech Day Tiberiu Dobre, Samsung România.

În prima jumătate a acestui an, vânzările de smarphone-uri din România au crescut cu 21% în valoare faţă de aceeaşi perioadă din 2020, situându-se la peste 500 milioane euro, iar segmentul premium a „muşcat” o cotă tot mai mare din totalul livrărilor.

„Dacă facem comparaţia cu 2020, în prima jumătate a acestui an piaţa a crescut cu 13% în volum şi 21% în valoare, iar pentru a doua jumătate a anului, estimările noastre indică faptul că piaţa o să continue să crească, însă nu în acelaşi ritm. Ritmul se va atenua pentru că unitatea de măsură de anul trecut se schimbă un pic - în prima jumătate a fost lockdown, în a doua jumătate nu a mai fost lockdown, iar lumea deja nu a mai fost atât de temătoare vizavi de evoluţia pandemiei şi atunci sigur s-a repercutat într-un comportament de consum absolut normal. De aici şi ritmul faţă de anul trecut. În a doua jumătate nu va mai fi acelaşi ritm din primul semestru, însă per total cred că pentru 2021 sunt semne de creştere - 6% în volum şi 10% în valoare”, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day, Tiberiu Dobre, head of IM Division în cadrul Samsung Electronics România şi Bulgaria. El a explicat că din cauza declanşării pandemiei în prima jumătate a anului trecut, o comparaţie mai bună pentru evoluţia pieţei locale de smartphone-uri din primele şase luni ale acestui an este cu perioada aferentă din 2019, când nu a existat o criză sanitară.

În ultimii doi, segmentul premium de pe piaţa de smartphone-uri din România a câştigat tot mai mult teren, românii fiind interesaţi de cele mai noi şi mai scumpe modele lansate. În categoria de smartphone-uri premium se încadrează modelele care au un preţ de vânzare de peste 600 euro. „Piaţa în structura ei s-a modificat în sensul în care porţia de telefoane premium se plasează pe un trend crescător – dacă în 2019, spre exemplu, aveam doar 36% din piaţă în valoare reprezentată de acest segment, anul trecut a fost 42%, iar în primul semestru al anului acesta a fost 46%. Cu alte cuvinte, acest lucru arată foarte clar apetitul românilor pentru tehnologiile noi, pentru telefoane cu specificaţii din ce în ce mai performante”, a punctat şeful diviziei IM din cadrul Samsung Electronics România şi Bulgaria.

Gigantul sud-coreean a continuat să fie liderul pieţei locale de smartphone-uri şi în primul semestru al acestui an, cu o cotă de peste 50%.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: smartphone-uri