x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info high-tech 16 iunie 2007

Info high-tech 16 iunie 2007

16 Iun 2007   •   00:00

INVESTIŢII. Samsung va investi 3,5 miliarde de dolari, pănă in 2008, pentru modernizarea unei fabrici pe care o deţine de zece ani in SUA. Grupul sud-coreean a prezentat ieri o nouă linie de producţie pentru cipuri NAND de memorie flash, a cărei construcţie a inceput in 2006, la fabrica din Texas. Noile cipuri vor intra in componenţa playerelor muzicale, a telefoanelor mobile şi a camerelor foto digitale. Compania rivală Hynix Semiconductor intenţionează să crească producţia de cipuri NAND in detrimentul DRAM.

Â

ACORD. China va pune la dispoziţia companiilor de telecomunicaţii din ţări membre ale UE o listă cu serviciile pe care acestea le vor putea furniza pe piaţa chineză, potrivit unui acord comercial incheiat săptămăna aceasta intre cele două părţi. Autorităţile chineze trebuia să pună lista cu serviciile la dispoziţia companiilor mixte care grupează investitori din Europa şi China, in baza unui acord incheiat cu UE inainte de aderarea statului asiatic la Organizaţia Mondială a Comerţului, in 2001. Cu toate acestea, pănă in prezent China nu a publicat niciodată un astfel de document, ceea ce a blocat investiţiile străine, chiar dacă unele companii străine au intrat deja pe piaţa chineză, prin alianţe cu firme locale.

Â

MOUSE ANTIBACTERIAN. Genius a lansat un "mouse-antibacterian", găndit pentru a fi utilizat in spaţiile şi locurile cu mai mulţi utilizatori ai aceluiaşi computer. Traveler 315 beneficiază de tehnologia Nano-Tech, un strat superior ce acoperă mouse-ul, şi care nu permite nici unui fel de bacterie să rămănă pe suprafaţa sa. Scopul acestei ultime invenţii de la Genius este să reducă riscul transmiterii de infecţii in şcoli sau locuri publice cu acces la internet şi la calculatoare. Modelul va fi disponibil şi in Romănia. (Alexandru Rădescu)

ROAMING. Incepănd de azi, clientii Vodafone Passport care călătoresc in Europa vor beneficia de o taxa de conectare pentru fiecare apel de 0,99 dolari (fără TVA), redusă de la 1,20 dolari (fara TVA). Convorbirile se taxează conform planurilor tarifare existente. Intr-un an de la lansarea in Romănia, peste 460.000 de clienţi ai operatorului au optat pentru programul Passport. (Alexandru Rădescu)

×
Subiecte în articol: high-tech