x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget iPhone 16. Ce trebuie să știi despre noul smartphone Apple

iPhone 16. Ce trebuie să știi despre noul smartphone Apple

de Redacția Jurnalul    |    20 Sep 2024   •   19:30
iPhone 16. Ce trebuie să știi despre noul smartphone Apple
Sursa foto: Hepta

Gigantul american Apple lansează în fiecare toamnă un nou model smartphone. Posesorii de iPhone 16 și-au făcut deja cunoscute părerile pe rețelele sociale.

Acesta a fost lansat pe 9 septembrie 2024 iar înainte de punerea în vânzare se spunea că iPhone 16 ar putea să schimbe industria smartphone-urilor, potrivit Digital Trends.

Criticile posesorilor de iPhone 16

iPhone 16 și 16 Plus sunt disponibile în mai multe  culori. Modelele de bază includ noua funcție Camera Control, pe care o au și versiunile Pro. Telefoanele dispune și de Action Button.

Primele recenzii iPhone 16 se r eferă la noul cip A18, ce oferă mai mult RAM, fotografie macro și o durată mai mare a bateriei.

Dar nu include una dintre cele mai importante funcții – Apple Intelligence.  Unele  dintre  critici se referă la aceasta, fiind mult așteptată de fani. Sistemul de inteligență artificială ar fi fost în plan să fie lansat cu iPhone 16 dar va urma într-o actualizare a sistemului de operare iOS 18. 

În privința deciziei Apple de a introduce ecrane cu 60Hz, se face comparație între modelele de bază iPhone 16, care costă 800 și900 de dolari, și un telefon Android de 200 de dolari care are un display mai bun. 

Mulți au comparat noile telefoane cu seria precedentă, iPhone 15. Apple Intelligence și funcțiile AI, nu au fost introduse deocamdată, așa că nu sunt diferențe prea mari. 

Laudele posesorilor de iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max

La capitolul laude, sunt apreciiate Camera Control și noua interfață. 

Modelele Pro dispune de o cameră rapidă, care pot realiza video-uri de calitate superioară. Totodată, există și o funcție de personalizare prin iOS 18. 

Totodată, bateria iPhone 16 Pro ține mai puțin, în timp ce iPhone 16 Pro Max are o bateria cu o durată mai lungă.

Cu iOS 18 a fost introdusă și o funcție care atrage atenția atunci când utilizatorii folosesc un încărcător lent, potrivit useit.ro.

×
Subiecte în articol: iphone 16 Apple smartphone