x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Orange Young: convorbiri şi mesaje scrise nelimitate

Orange Young: convorbiri şi mesaje scrise nelimitate

de Alexandru Radescu    |    14 Apr 2009   •   00:00

Dup` ce a lansat cartela prepl`tit` gratuit`, prin comand` online, Orange lanseaz` azi o op]iune de convorbiri [i SMS-uri nelimitate.



Clienţii cu abonament şi utilizatorii de cartele reîncărcabile înscrişi în programul "Orange Young" pot activa una dintre cele două noi opţiuni de 2,99 sau 4,99 euro/lună prin care îşi pot alege 3 sau 5 prieteni din reţea cu care comunică ori de câte ori doresc.

În plus, clienţii vor primi 10, respectiv 50 MB de trafic incluşi care pot fi consumaţi pentru navigarea pe site-urile wap şi de internet, direct de pe telefonul mobil. După terminarea traficului inclus se aplică tariful promoţional de 0,2 euro/MB sau de 0,4/5MB, în funcţie de opţiunea "Orange Young" activată. Accesul şi navigarea în portalul Orange World sunt nelimitate. Cei care doresc să îşi activeze noua ofertă trebuie să apeleze numărul scurt *100#, să intre în meniul Oferte, apoi în ramura Orange Young unde îşi selecteză opţiunea dorită şi îşi definesc numerele favorite.

CARTELĂ GRATUITĂ
Orange a lansat la începutul lunii aprilie o cartelă preplătită disponibilă gratuit prin comandă pe internet şi care asigură, la activare, 10 minute de servicii de voce şi 10 SMS-uri. La reîncărcarea cartelelor, clienţii Orange vor primi, pentru fiecare euro, un extra bonus de 10 minute şi 10 SMS-uri în reţea. La prima reîncarcare din fiecare lună, clienţii PrePay mai primesc un bonus egal cu jumătate din valoarea reîncărcată, pentru sume cuprinse între 4 şi 25 de euro. Cartela permite o reducere de 50% aplicată tarifului oricărei opţiuni de "internet pe mobil". Se pot comanda maximum o cartelă pe adresa de e-mail şi două cartele pe fiecare adresă fizică.

×
Subiecte în articol: IT orange orange young