Soluţii tehnologice pentru educaţie, sisteme de home entertainment interactive sunt câteva din inovaţiile prezentate la expoziţia ISE din Amsterdam.
AMSTERDAM - Interactivitatea, cheia audiovizualului
Soluţii tehnologice pentru educaţie, sisteme de home
entertainment interactive sunt câteva din inovaţiile prezentate la expoziţia
ISE din Amsterdam.
În Amsterdam are loc zilele acestea un eveniment de referinţă pentru industria echipamentelor audiovizuale. Integrated Systems Europe (ISE), aflat la a 5-a ediţie, se desfăşoară în Amsterdam, în perioada 29-31 ianuarie, la RAI. Nu este nici o metaforă, RAI este centrul expoziţional al capitalei olandeze, locaţie în care peste 400 de companii îşi prezintă inovaţiile în materie de sisteme integrate audiovizuale, pe o suprafaţă de expunere de circa 32.000 de metri pătraţi.
Educaţia, în viitor. După un tur al expoziţiei, una dintre imaginile care îţi rămân în minte este cea a unui sistem educaţional în care creta, buretele şi tabla, instrumentele clasice fără de care o oră de matematică, de exemplu, nu ar avea cum să decurgă normal, nu-şi mai găsesc locul. Companiile din industria echipamentelor audiovizuale se întrec în soluţii tehnologice care să definească viitorul educaţiei. Epson prezintă în cadrul expoziţiei o gamă de proiectoare dedicate acestui domeniu. Modelul EMP 400 We este potrivit pentru a fi folosit împreună cu panouri digitale, interactive, pe care pot fi făcute şi salvate apoi note sau modificări ale prezentărilor. Pentru experienţe multimedia în cadrul orelor de curs, EMP W5D integrează, pe lângă proiectorul high-definition, un DVD şi DivX player şi un sistem audio surround. În aceeaşi categorie de produse, Hitachi prezintă modelul de proiector ED-A100. Acesta oferă o imagine proiectată de 66 de inch de la numai 42 de centimetri distanţă de proiectare, permiţând de asemenea interacţiunea cu un panou digital.
Distracţie
Nu puteau lipsi din peisaj sistemele de home entertainment. Sistemul Kaleidescape, care poate fi controlat printr-un touch screen sau printr-o telecomandă obişnuită, copiază automat pe hard disk conţinutul CD-urilor sau DVD-urilor folosite de utilizator şi sortează informaţiile obţinute, astfel încât accesul ulterior la ele să fie cât mai facil. Sistemul mizează de altfel pe uşurinţa utilizării lui, determinată de interfaţa grafică intuitivă. Tot în cadrul ISE a fost prezentat primul server media din lume compatibil cu amblele formate high-definition, Blu-ray şi HD DVD. MediaMax HD este primul server dedicat ambelor formate, care nu necesită nici un fel de configurări manuale prin intermediul interfeţelor de tip PC pentru a funcţiona.