x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget TEHNOLOGIE / Noi opţiuni în lumea "căutărilor"

TEHNOLOGIE / Noi opţiuni în lumea "căutărilor"

de Mihai Manole    |    27 Noi 2008   •   00:00

Când vine vorba de căutări pe internet, de relevanţa rezultatelor oferite de un motor de căutare depinde mult de timpul pe care îl investim în cercetarea unui anumit subiect.



Inginerii software lucrează la algoritmi
stockexpertcom



Una dintre provocările de actualitate din domeniul tehnologiei care stă la baza motoarelor de căutare este tocmai clasificarea informaţiilor după criterii cât mai sugestive şi reprezentative, fie că e vorba de informaţii de tip text, conţinut video sau fotografii.

Un domeniu în care progresele în această direcţie sunt mai uşor de observat este cel universitar, în care multitudinea de resurse de tip eLearning (învăţământ electronic) a generat nevoia unei organizări eficiente a tuturor informaţiilor digitale. Astfel, mai multe universităţi au început să investească în sisteme de management al învăţământului (LMS-uri) pentru arhivare şi prezentarea resurselor online într-o manieră sistematică, potrivit serviciului ICT Results. În domeniul universitar, căutările clasice în aceste depozite digitale de informaţii, aşa cum se procedează în cazul Google de exemplu, au început să fie înlocuite de tehnici mai complexe, care ţin cont mai degrabă de semnificaţia informaţiilor decât de cuvintele în care sunt acestea redate.  

ABORDĂRI
Una din abordările studiate în cadrul unui proiect european de cercetare numit Tehnologii Lingvistice pentru eLearning o reprezintă extragerea automată a unor cuvinte-cheie din documente. Prototipul unui astfel de instrument a fost conceput să funcţioneze şi pentru documente scrise în limba română, din domeniul calculatoarelor. O a doua abordare, mult mai sofisticată, permite studenţilor să caute informaţii în funcţie de anumite concepte, aşa-numita căutare semantică în care cuvintele-cheie şi definiţiile sunt ierarhizate în funcţie de sensul lor, în ceea ce se numesc ontologii. Una dintre principalele probleme ale acestei metode este însă dată de faptul că utilizatorilor le vine destul de greu să o adopte, după ce au folosit atât de mult timp căutări "clasice". De aceea, una din direcţiile de cercetare în cadrul acestui proiect este dată de adaptarea principiilor căutării semantice la interfeţe mult mai prietenoase, folosite de exemplu în cazul reţelelor online de socializare.

SearchWiki

Dincolo de domeniul universitar, motoarele de căutare se îmbunătăţesc pe zi ce trece, încercând să ofere utilizatorului o experienţă cât mai facilă de căutare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă SearchWiki-ul celor de la Google, un instrument care permite utilizatorilor să îşi personalizeze şi să îşi eficientizeze interogările online. Un utilizator îşi poate sorta lista de rezultate întoarse de Google în funcţie de preferinţele sale, ordine care se va păstra la interogări ulterioare. De asemenea, dacă este logat într-un cont Google, un utilizator poate lăsa comentarii în dreptul a diferite rezultate, care vor putea fi accesate şi de către alţi utilizatori, într-un fel de evaluare publică a diferitelor site-uri.

×
Subiecte în articol: IT