Premoniţia

Viitorul este determinat şi invariabil sau poate fi schimbat prin propria voinţă? Pentru că răspunsul la această întrebare nu se poate da bazându-ne pe ştiinţă, fenomenul premoniţiei se ciocneşte de conceptele umane despre existenţă.

Denumit premoniţie, precogniţie, prezicerea viitorului, harul profeţiei etc., acest fenomen reprezintă însuşirea extrasenzorială de a percepe evenimente viitoare. Prin telepatie şi clarviziune nu se încalcă, în esenţă, legile fizicii, căci într-un viitor apropiat s-ar putea descoperi undele energetice care fac posibilă transmiterea informaţiilor respective, telepatic sau clarvizionar. În cazul premoniţiei însă, cauza, adică evenimentul viitor, apare după efect, adică după premoniţie, anulându-se astfel conceptele filozofice existente, lucru ce determină numărul mare de sceptici. Cu toate acestea, oamenii din toate timpurile s-au preocupat de cunoaşterea viitorului pe această cale, pentru a şti dinainte ce le rezervă soarta. Astfel, au apărut tot felul de metode pentru prezicerea viitorului, începând cu oracolele din antichitate şi continuând cu ghicitorii: în tălmăcirea viselor - oniromanţia, în descifrarea destinului din semne corporale (de la caldeeni şi egipteni), în apă - hidromanţia, cu ajutorul unei bile din sticlă naturală- cristalomanţia, în foc - piromanţia, în studiul fenomenelor atmosferice - aeromanţia, în zaruri - astrogalomanţia, prin studierea ficatului victimelor sacrificate în scopuri religioase - hepatoscopia sau hiperoscopia, în cenuşă - sephromanţia, în bobi (la români), în cafea - cafesomanţia, în cărţi de joc - cartomanţia, în palmă - chiromanţia, în topoare - axinomanţia, în chei - cleidomanţia, în ciurul de cernut - coscinomanţia, în lămpi - lampadomanţia, în ligheane - lecynomanţia etc. Un loc aparte îl ocupă astăzi astrologia, care, prin întocmirea de horoscoape şi zodiacuri, face previziuni ale evenimentelor din viaţa oamenilor, bazându-se pe poziţiile temporale ale aştrilor de pe bolta cerească.

La iudeo-creştini, prezicerea viitorului era considerată că aparţine celor cu legături divine. Se spunea că profeţii biblici nu făceau speculaţii despre viitor şi nu-l ghiceau, ci ei aveau revelaţii divine. În Grecia antică prezicerea viitorului se făcea la oracole, iar în China acelor vremuri, profeţiile se bazau pe povestirile lui I. Ching. Oracole celebre în antichitate au fost la Dodoma, în Epir (cunoscut a fi cel mai vechi), la Delphi, la Cilicia din Olimpia, la Roma. Au rămas legendare unele profeţii antice. Tiresias i-a prezis lui Oedip că-şi va omorî tatăl şi se va căsători cu propria mamă. Casandra a previzionat modul în care va fi cucerită Cetatea Troia. Surina, cunoscută pentru calităţile premonitorii în Roma antică, a încercat să-l prevină pe Cezar că urmează să fie asasinat. Calchas era considerat de greci părintele artei ghicitului, iar Mopsus, rivalul lui Calchas, a dat numele oracolului din Cilicia.

PREVIZIUNILE LUI NOSTRADAMUS
În Evul Mediu, cel mai important reprezentant al artei prezicerii a fost Michel de Nostradame, cunoscut sub numele de Nostradamus, pe care merită să-l prezint mai pe larg. Personalitate marcantă, cu o pregătire superioară şi o vastă cultură, medic la curtea lui Carol al IX-lea, a reunit prezicerile sale cele mai importante în cartea "Prophéties", rezumate în catrene şi grupate în zece centurii (zece grupuri de câte o sută de preziceri). Pentru ca biserica să nu-l acuze de legături cu diavolul din cauza previziunilor sale, el se declara astrolog, profesie acceptată de religie în acea perioadă. În aceste scrieri ale sale din secolul al XV-lea se găsesc descrise evenimente majore ale omenirii, care vor avea loc începând din acea perioadă şi până în zilele noastre.

Nostradamus, în previziunile sale, vedea personajele evenimentelor viitoare ca într-un film, auzea numele lor, aşa cum a fost şi în cazul numeroaselor profeţii legate de revoluţia franceză. Însă nu toate informaţiile erau clar definite. De exemplu, fuga regelui Franţei nu se face prin pădurea de la Reines, deoarece această localitate nu exista, dar dacă se admite contopirea numelor Beine şi Reims, rezultatul este plauzibil. Regele, îmbrăcat în călugăr, fuge printre stâncile calcaroase de la Beine. Ajunge într-o regiune între fluviile Aisne şi Aire, care la Nostradamus apare ca Herne, ca şi cum cele două nume i-ar fi fost şoptite. Tragicul sfârşit al fugii este indicat prin cuvântul Varennes, regele fiind recunoscut, arestat şi trimis pe eşafod, fapte ce s-au adeverit ulterior.

Despre Cromwell spunea că este "de origine obscură, cucerind cu forţa stăpânirea. El se va dezlănţui mai mult ca măcelar decât ca rege în Anglia. Desfrânat, fără credinţă şi fără lege, va face să sângereze ţara: vremea, lui e aproape... Un laş fără credinţă şi lege, care îngraşă pământul cu sânge! Trebuie să suspin când îmi dau seama ce aproape este de noi vremea lui."

Napoleon Bonaparte este prezis ca un împărat ce se va naşte în apropiere de Italia şi care va fi scump plătit de imperiu. Va fi apreciat mai mult ca prinţ decât ca măcelar. "De două ori ajuns în înălţime, de două ori căzut în adâncime. El va slăbi Răsăritul şi Apusul. Adversarul său, după mai multe lupte, va refuza la nevoie sprijinul celui alungat peste mare." De două ori în înălţime, în 1804, încoronarea lui Napoleon ca împărat al francezilor şi în 1815, înapoierea de pe Elba şi intrarea triumfală în Paris, pentru domnia celor o sută de zile. De două ori în decădere, în luptele pierdute la Leipzig şi Waterloo. Şi celelalte date se confirmă pe deplin în ceea ce priveşte persoana lui Napoleon.

Profeţiile sale referitoare la primul război mondial sunt enunţate cu întrega sa încărcătură tehnică, cu stilul cu totul nou de a purta un război. Iată cum este redat, pe scurt, un aspect din timpul bătăliilor de pe frontul de vest din 1914-1918: "Bombe luminoase strălucesc în noapte cu o lumină orbitoare ca a razelor solare, se zăresc soldaţi care, cu măştile de gaze, fac impresia unor oameni cu capete de porci. Cântece răsună în mijlocul vacarmului bătăliei. Luptele pot fi urmărite şi pe cer. Se aud ţipete sălbatice de bătălie, de parcă oamenii ar zbiera la animale".

Începutul celui de-al doilea război mondial a fost profetizat pentru luna mai a anului 1940. El a remarcat poziţia deosebită a planetelor pentru acea dată, foarte rară, aducătoare de nenorociri. "Soarele 20 de grade Taur, Pământul se cutremură cu violenţă. Cel mare va distruge teatrul arhiplin. Aerul, cerul şi pământul în întuneric şi răzvrătire; atunci, necredinciosul va invoca pe Dumnezeu şi sfinţii." Poziţia Soarelui indică data de 10-11 mai. Anul 1940 este din constelaţia planetară care se repetă la fel o dată la trei mii de ani. Într-adevăr, armatele anglo-franceze au fost împresurate pe întregul teatru de război şi nimicite cu toţi oamenii, caii şi vehiculele. Atacurile neîntrerupte ale aviatorilor germani au fost înspăimântătoare. Fum şi aburi întunecau cerul deasupra oraşelor Dunkerque, Aras, Rouen şi Paris. Pretutindeni domnea o zăpăceală generală.

Au fost corect prezise şi evenimentele care au avut loc în Anglia, inclusiv criza din 1939, bombardarea acestei ţări, precum şi rezolvarea problemei irlandeze. El a previzionat şi asceniunea şi destinul lui Adolf Hitler, arătând că "marele stăpânitor unic va face tovărăşie cu alţi doi stăpânitori, care-i sunt aliaţi, multe suspine va provoca această lovitură, multă jale pentru copiii din Narbone şi împrejurimi". Cei doi alţi stăpânitori sunt de fapt Stalin şi Mussolini, iar marea lovitură este pactul germano-sovietic. El a mai prevăzut sfârşitul războiului cu împărţirea în două a Europei, una bântuită de raze roşii şi alta de raze calde, soarele fiind mai rece cu prima parte şi mai generos cu cea de-a doua.

PUTEREA VOINŢEI
Edgar Cayce este pentru secolul al XX-lea poate cea mai importantă personalitate în ceea ce priveşte previziunile, motiv pentru care îl voi prezenta mai pe larg în numerele viitoare ale revistei. Întrebat dacă există posibilitatea de a modifica viitorul, Cayce a răspuns afirmativ, calea fiind deschisă "prin puterea voinţei". Viaţa este influenţată în proporţie de 20% de semne şi forţe exterioare, cum ar fi ereditatea, iar 80% se află sub influenţa voinţei. În acest caz, ce se percepe prin premoniţie, un eveniment viitor predeterminat sau unul dintre mai multe timpuri viitoare posibile care se schimbă dinamic?

Este greu de stabilit dacă un gând este premoniţie sau deducţie. Din punct de vedere psihologic, premoniţia se bazează pe deducţie făcută după evaluarea informaţiilor legate de acel subiect, care duc în final la o deducţie logică a evoluţiei viitoare a acelui subiect. Încrederea în determinism poate produce senzaţia de neputinţă şi depresie, iar încrederea în liberul arbitru poate produce senzaţia de vinovăţie (că nu s-a evitat o criză). Precogniţiile, care vestesc evenimente neplăcute, ce nu sunt făcute cunoscute, după ce se adeveresc, produc persoanei respective, care a avut premoniţia, o stare de teamă şi de vinovăţie că cei în cauză nu au fost preveniţi asupra evenimentului şi că răul s-ar fi putut declanşa chiar prin gândul respectiv.

Prin cercetarea fenomenului premoniţiei s-a stabilit că în cazul testării în grup a celor cu calităţi premonitorii se obţin rezultate slabe. Cu cât intervalele de timp până la evenimentele previzionate sunt mai lungi, cu atât rezultatele sunt mai eronate. În schimb, cu cât precogniţiile sunt din ce în ce mai corecte, cu atât randamentul adeveririi celor făcute ulterior este mai mare.

Premoniţiile care sunt făcute cunoscute pot fi influenţate în îndeplinirea lor de minţile celor care iau cunoştinţă de aceste premoniţii. Gândul are puterea de a afecta lumea fizică. Din această cauză, trebuie aleasă calea atingerii idealului spiritual, căci idealul fizic este expresia materială a celui spiritual. Astfel, cu cât omenirea în ansamblu creşte spiritual, cu atât premoniţiile ce vestesc evenimente benefice ei sunt mai exacte, iar cele ce au efecte negative sunt mai diminuate, iar îndeplinirea lor este aruncată cât mai departe în timp.

MORMĂNTUL LUI NOSTRADAMUS
Nostradamus a prezis chiar şi data morţii sale, 2 iulie 1566. A mai prezis că mormântul său va fi devastat în timpul revoluţiei franceze, dar că cel care va îndrăzni să o facă, deşi va căpăta puteri paranormale de va bea din ţeasta sa, va muri pe loc. Prezicerea s-a împlinit: cunoscând-o, un om de viaţă a pus pariu că este în stare să deschidă temutul mormânt. Deşi se auzeau prin oraş focuri răzleţe de armă, acesta şi-a dus planul la îndeplinire. Deschizând mormântul, omul a rămas stupefiat, căci pe pieptul mortului se găsea o plăcuţă pe care scria nu 1566, anul morţii, ci 1789, anul deschiderii mormântului. Curajosul a turnat vin în craniul mortului pentru a bea. În acel moment, un glonţ rătăcit l-a lovit, adeverindu-se profeţia.

 "UMBRA"
C.G. Jung a lansat o teorie potrivit căreia subconştientul are o componentă pe care el a numit-o "umbră" şi care este formată din calităţile considerate negative, adunate în noi pe măsură ce creştem şi ne maturizăm. Umbra noastră se poate întâlni, de obicei, sub forma proiecţiei asupra altei persoane, dar ea este de fapt a noastră. Calităţile negative pe care le vedem la ceilalţi, precum şi evenimentele negative viitoare care ne deranjează exagerat de mult sunt aproape sigur proiecţia laturii noastre umbroase. Gândul că noi am putea fi cauza evenimentelor viitoare negative, în cazul premoniţiilor, constituie o etapă în proiecţia noastră inconştientă asupra celorlalţi şi recunoaşterea umbrei noastre. Cei care nu recunosc existenţa umbrei lor continuă să creadă că, întotdeauna, ceilalţi din jurul lor sunt cei răi. Dacă începem să ne cercetăm obiectiv eul interior, primul lucru pe care îl întâlnim este umbra noastră. Este nevoie de curaj pentru a accepta responsabilitatea eului nostru din umbră.