Psihofotografia "Doreşte şi ţi se va împlini!"

Pictura, sculptura, muzica, literatura, teatrul, baletul, fotografia şi filmul sunt arte. În fiecare dintre acestea se creează, cu unelte specifice, producerea de stări şi sentimente. Însă, există un număr foarte restrâns de persoane care în loc să folosească în artă pana, penelul, dalta, instrumentele muzicale sau aparatele cine-foto în mod normal, folosesc pur şi simplu puterea gândului. Poate că arta viitorului va cuprinde trăirile, dorinţele estetice ale artiştilor transpuse prin vibraţia gândurilor acestora direct pe suportul fotosensibil sau pe cine ştie ce altceva, realizând imagini.

Gândografia
Pusă în evidenţă cu un secol în urmă, gândografia a fost marcată pregnant din anul 1963 de Ted Serios, un şomer alcoolic din Chicago, pe atunci în vârstă de 34 de ani. Stevenson, Pratt şi în special Eisenbud au făcut o serie de experimente cu Serios, pentru a stabili autenticitatea acestui fenomen. Şedinţele decurgeau astfel: Ted îşi făcea încălzirea cu bere şi whisky apoi se concentra intens asupra obiectivului aparatului de fotografiat, aşezat la 30-40 cm distanţă faţă de el, fixa un aşa-numit gizmo (un carton subţire sau o hârtie neagră rulată, ce forma un tub cu diametrul de 3 cm şi lungimea de 2,5 cm, acesta având un rol psihologic) pe obiectiv, gemea şi la un moment dat scotea un strigăt puternic, făcând semn pentru declanşare. Era folosită o cameră foto Polaroid Land, tip 95 sau 95A, care efectua developarea imediată a negativului alb-negru, cu sensibilitatea de 36DIN. Imaginea pozitivă era rapid realizată. S-au obţinut astfel patru tipuri de fotografii, unele normale cu o imagine fără focalizare corectă a subiectului şi a elementelor din încăpere, altele albe supraexpuse, realizate aproape în întuneric, al treilea tip de imagini erau negre ca şi când nu au fost expuse, cu toate că senzorii aflaţi în interiorul camerei foto indicau o lumină intensă care a străbătut obiectivul şi al patrulea tip de fotografii erau gândografiile care nu aveau nici o legătură cu imaginea normală ce ar fi trebuit să apară.

Între anii 1964-1967 au fost executate peste 400 de gândografii ce cuprindeau 100 de teme. Acestea înfăţişau construcţii înalte, monumente istorice şi arhitecturale din diverse ţări, străzi, oameni, automobile, rachete cosmice... Toate acestea erau cunoscute de Serios din albume şi ilustrate. Au mai fost realizate gândografii cu caracter simbolic care descopereau obsesiile sexuale refulate ale subiectului. Temele erau alese de Ted sau de experimentator, dar adesea în mintea lui Serios acestea erau reprezentate sub alte forme. De exemplu, imaginea unui fier de călcat a generat gândografia unui autoturism asemănător cu fierul de călcat. Alte gândografii au fost realizate fără gizmo, fără obiectiv şi cu Ted aşezat la o distanţă de 2-3 metri de cameră sau cu el în interiorul unei cuşti Faraday, iar aparatul foto fiind plasat în afară, ori cu o sticlă de plumb aşezată între subiect şi obiectiv.

Gânduri imprimate pe plăci
Denumirea de gândografie (thoughtography) a fost dată în anul 1931 de profesorul Fukurai de la catedra de psihologie a Universităţii din Tokio, care a publicat în Anglia rezultatele experimentelor sale obţinute în perioada 1910-1913. Testase subiecţi de sex feminin pe care îi pusese să afle prin clarviziune conţinutul unei plăci foto impresionate şi nedevelopate. În realitate, unele plăci nu fuseseră impresionate. A fost surprins să constate că şi acele plăci erau impresionate fără a fi expuse la lumină. Gândurile unora dintre subiecţi impresionaseră plăcile. Atunci a mers mai departe cu experimentele şi a obţinut imagini, în afara normalului, caligrafice şi geometrice, scrieri cu caractere japoneze, figuri geometrice, imagini neclare încadrate în temele propuse de experimentator sau subiecţi.

În Anglia anilor '20, ai secolului trecut, Carrington a obţinut rezultate notabile, avându-l ca subiect pe Joseph Rusk. Acesta reuşea să imprime gândul pe o placă fotografică aflată la 30 cm depărtare de frunte. Gândografiile lui erau imagini simbolice compuse din cercuri, puncte, linii. De exemplu, soarele era reprezentat din linii ce formau razele.

Primele fotografii de acest tip au fost făcute în anul 1897, de maiorul francez Darget care a obţinut, imprimată pe o placă fotografică, o sticlă de coniac, pe care o privise înainte timp de o jumătate de oră, apoi obţinând un vultur prin apropierea plăcii fotografice de fruntea soţiei sale în timp ce aceasta dormea şi visa un vultur. Dar dacă visa un alt bărbat, vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat? Poate este mai bine că gândografia nu este la îndemâna oricui, ar spune mulţi dintre noi.

Gândografia este cunoscută astăzi sub numele de psihofotografie (psycophotography) sau fotografie psihică (psyhic photography), fiind o fotografie generată de psihic. Denumirea vine din limba greacă psyche - suflet, psihic; photos - lumină şi graphe - scriere, desen.

Fenomen de psihokinezie
Psihofotografia este un fenomen paranormal de psihokinezie, prin care se materializează o fotografie din acţiunea gândului asupra emulsiei. Se produce astfel o imagine latentă care developată devine imagine foto. Se pot obţine şi diapozitive dacă se lucrează pe film reversibil.

În funcţie de suportul pe care se află emulsia foto se obţin imagini pe placă sau pe film foto. După tehnica folosită se pot obţine imagini fără camera fotografică, direct pe placă sau film, fără impresionare cu ajutorul luminii sau imagini obţinute în interiorul camerei fotografice în momentul în care a fost deschisă diafragma. Imaginea obţinută fără cameră se numeşte imagine în întuneric (scotography din grecescul skotos - întuneric, obscuritate). Imaginile astfel obţinute fără aparatură foto arată că prezenţa camerei foto nu este obligatorie. În funcţie de poziţia subiectului din momentul în care ia naştere imaginea latentă se obţin imagini când acesta se află în faţa emulsiei foto sau în spatele ei. Imaginea de pe emulsie poate cuprinde întregul cadru fotografic sau numai o porţiune a lui. Aceste imagini constau în pete luminoase sau întunecate, diferite semne, grafică, mesaje, cuvinte, figuri geometrice, contururi anatomice, imagini simbolice sau schematice, portrete, monumente, clădiri, străzi, automobile... De obicei, imaginile au ceva ireal, contururile fiind neclare, dar s-au putut obţine şi imagini de o calitate impecabilă. Aceste imagini pot avea un corespondent concret (radiografii) sau nu (conceptografii). Ochorowicz, în 1911, a găsit ca şi corespondent acestor imagini radiografiile medicale. El a realizat la Paris, împreună cu Stanislawa T., clişee cu părţi anatomice doar apropiind de subiect placa foto acoperită cu hârtie neagră.

Se poate spune că unul dintre pionierii psihofotografiei este şi Bogdan Petriceicu-Haşdeu, care între anii 1893-1896 a obţinut la Câmpina 68 de imagini cu forme luminoase şi contururi. Prima psihofotografie însă a fost realizat în anul 1861 la Boston de William Mumler.

Văduva preşedintelui Lincoln
În funcţie de originea conţinutului imaginilor, acestea se împart în imagini exterioare conştiinţei subiectului şi imagini ce vin din conştiinţa lui. Primele se obţin cu camera foto şi sunt psihofotografii în care apare un "extra" (ceva ce nu există în mod real în imaginea fotografiată) care acoperă porţiuni din cadre. După Mumler, 30 de persoane au obţinut astfel de fotografii. De exemplu, subiectul fotografia o altă persoană. După developare apărea pe imagine acel "extra" care era o altă persoană, necunoscută. Prin identificare se descoperea că acea persoană era o rudă, un prieten sau un cunoscut al persoanei fotografiate, care apărea în imagine doar cu o porţiune din corp sau alteori întreagă, acoperită cu un văl sau înconjurată de un halo ca de vată, având o claritate şi detalii variabile. Mumler a rămas surprins, găsind pe o imagine o verişoară de-a lui decedată cu 12 ani în urmă sau pe văduva preşedintelui Lincoln care a impresionat pelicula, alături de ea apărând şi soţul ei, Abraham. Cu toate că unele persoane care apăreau erau în viaţă, pentru faptul că se observau şi altele decedate, fotografiile de acest tip au fost denumite spiritiste (spirit photography). Iniţial ele au stârnit mari discuţii, fiind considerate trucate. Cercetările ulterioare au dus însă la concluzia că acestea sunt reale. Persoanele decedate se integrau perfect în imagine cu cele aflate în viaţă, ele aşezându-se pe scaune sau pe canapele existente ori îi îmbrăţişau pe cei vii.

Imagini "extra"
Pentru realizarea acestor fotografii paranormale sunt prezente două fenomene ale domeniului parapsihologiei. Preluarea de informaţii din afara normalului prin extrasenzorialitate şi acţionarea prin psihokinezie asupra emulsiei fotografice de pe clişeu sau placa foto pentru a fi impresionate producând astfel imaginea. Apar, deci, capacităţi extrasenzoriomotorii.

În 1967, Stella Lansing a obţinut psihofotografii cu imagini ale unor formaţii discoidale ce se asemănau perfect cu cele considerate a fi OZN-uri. Din această cauză acele imagini au fost numite de specialişti ufografii (ufography). Filmările făcute de Lansing aduc elemente dinamice noi în psihofotografie sau mai bine-zis în psihocinegrafie. Au fost astfel surprinse imagini cu un avion în zbor înconjurat de o formaţie discoidală în rotaţie pe întreaga perioadă în care s-a făcut filmarea. Între anii 1967-1974, Lansing a filmat 400 de bobine pe pelicula de 16 mm. Toate acestea prezintă în "extra" formaţia discoidală stranie cu o formă asemănătoare unui cadran de ceas cu cercuri în locul orelor.

Am descoperit o legătură interesantă între Ted Serios şi Stella Lansing. Ted a făcut experienţele între anii 1964-1967, iar Stella le-a continuat din 1967 până în 1974, în total 10 ani. Apoi, Ted a făcut aproximativ 400 de imagini psihofotografice, iar Stella 400 de bobine de film.

Nivelul la care se află o persoană cu calităţi psihofotografice se poate aprecia atât după controlul acesteia asupra producerii fenomenului, cât şi după controlul asupra conţinutului imaginii paranormale. Din punct de vedere al controlului asupra producerii imaginii, persoana poate realiza o fotografie obişnuită, fiind surprinsă după developare de apariţia unei imagini "extra" necunoscută de ea sau persoana poate realiza fotografia paranormală prin concentrare, în acest sens imprimându-şi gândul pe emulsia fotografică. Ted Serios ajungea în acea stare de concentrare pentru producerea unor asemenea imagini în urma consumului excesiv de bere şi whisky.

Atunci reuşea el să declanşeze în interiorul său o lume proprie diferită de cea exterioară ale cărei secvenţe le imprimă pe psihofotografie. Controlul conştient asupra conţinutului imaginii paranormale poate fi total, parţial sau să nu existe. Deschiderea către realizarea unor astfel de fotografii poate fi prezentă toată viaţa sau numai o perioadă din ea. Ted Serios după iunie 1967 nu a mai reuşit să realizeze nici o psihofotografie. Ultima realizată a fost o cortină căzută care parcă anunţa sfârşitul spectacolului. Cercetări făcute au arătat că durata manifestării calităţilor de fotograf cu asemenea însuşiri este invers proporţională cu controlul conştient şi efortul depus pentru producerea imaginilor. S-a mai observat că persoane normale au realizat fotografii "anormale" de genul psihofotografiilor atât timp cât au stat în preajma unora ca Ted Serios sau Stella Lansing.

Acuzaţii de escrocherie
Obţinerea, de-a lungul timpului, de mai multe persoane a unor asemenea fotografii a stârnit mari discuţii, fiind catalogate drept escrocherii. Chiar au fost declanşate procese pe această temă, cum a fost cazul lui William Mumler, proces care s-a încheiat în favoarea sa.

Nici în cazul lui Ted Serios nu se pune în discuţie contrafacerea imaginilor, căci aparatul folosit era un Polaroid la care se asigura automat developarea în 15 secunde de la impresionarea peliculei până la obţinerea imaginii foto pozitive, totul petrecându-se în interiorul camerei foto.

Oamenii de ştiinţă au lansat, cu timpul, tot felul de ipoteze care să explice posibilitatea realizării unor astfel de fotografii. Nu este cazul să intrăm acum în astfel de teorii.

Anteroproiecţia oculară
Mai amintesc doar despre Ghenadi Krohalev, care în 1974 a descoperit un alt fenomen - anteroproiecţia oculară. Aceasta constă în înregistrarea pe pelicula foto sau cinematografică a viziunilor halucinatorii ale bolnavilor psihici sau ale alcoolicilor care privesc în obiectivul deschis al aparatului foto sau de filmat de la o distanţă de câţiva centimetri. Doctorul Krohalev explică acest fenomen ca fiind o manifestare a halucinaţiilor vizuale ce produc o transmitere inversă a informaţiilor vizuale de la centrul analizatorului vizual către periferie printr-o radiaţie electomagnetică (în infraroşu) sub formă de imagini vizuale (holografice) înregistrate pe materiale fotosensibile.

Mintea, un dar divin
Referitor la psihofotografie, cert este faptul că la producerea fenomenelor psihokinezice, în general, subiectul se concentrează asupra rezultatului final, reuşind să producă fenomenele respective conform dorinţelor sale. Subiectul afectează, deci, efectul fără a cunoaşte cauza care-l generează şi mecanismul după care se produce fenomenul. Efortul voinţei de a obţine rezultatul dorit se află deasupra cauzei şi raţionamentului, acestea putând fi ignorate în acţiunea asupra realităţii exterioare. Fenomenul parcă se produce după criteriul religios: "Doreşte şi ţi se va împlini!".

Paradoxal, genialul Albert Einstein, ca om de ştiinţă, spunea: "Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea raţională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul, uitând darul primit!".