Somnul treaz

- De la un timp, în fiecare zi încerc să mă regăsesc. Alerg după mine, în stânga şi în dreapta, toată ziua şi caut să ajung la mine, să mă înţeleg. Şi asta pentru că acţionez ca un somnambul, în haosul ăsta din jurul meu.
- În jurul nostru, completez eu spusele amicului meu. Aşa că nu eşti singurul aflat în această stare. N-avem ce face, astea sunt vremurile. Poate vom ajunge vreodată să ne trezim.

Somnambulul acţionează în timpul somnului profund ca şi când ar fi lucid, iar când se trezeşte nu ştie ce s-a întâmplat în somn. Problemele complicate ale vieţii ne fac să ne comportăm de multe ori ca nişte somnambuli.
Somnambulismul este un somn patologic. Somnambulul are un comportament complex şi automat. Acesta se scoală dintr-un somn profund, fără să se trezească, la aproximativ două ore după adormire şi execută acţiuni diverse, comportându-se ca şi când ar fi treaz. Majoritatea somnambulilor se plimbă prin cameră sau merg la bucătărie. Sunt mai puţini cei care ies din casă şi chiar conduc automobilul. La un moment dat, aceştia se întorc în pat spontan, iar dacă sunt treziţi în timpul stării, la început, sunt confuzi. Când trezirea din starea respectivă se face brusc pot avea reacţii agresive. Se pot răni sau pot reacţiona violent. Iată un exemplu tipic de somnambul în transă.

Într-un spital din Paris a fost angajată ca asistentă o tânără în vârstă de 24 de ani, care s-a dove­dit ulterior a suferi de somnambulism. Prima manifestare s-a produs într-o noapte, episod observat, cu stupefacţie, de medicul de gardă. Fata s-a sculat de pe pat şi s-a urcat în pod, unde se afla o cameră în care dormise mai înainte. A deschis fereastra care dădea spre acoperiş, a ieşit pe ea şi, după aceea s-a plimbat pe acoperiş, urmărită, cu groază, de o altă asistentă. Apoi a intrat pe o altă fereastră, în final, coborând pe scări. Medicul de gardă a remarcat că, în tot acest timp, asistenta s-a mişcat fără zgomot, parcă automat ca un robot, cu mâinile de-a lungul corpului aflat într-o pozitie puţin inclinată. Capul era ţinut drept, nemişcat, părul îi era despletit, ochii erau larg deschişi, iar totul avea un aer ireal.

Acest fenomen se remarcă manifestându-se mai ales la copii. Debutul apare în jurul vârstei de 4-5 ani. Episoadele sunt mai frecvente la vârsta de 11-12 ani, într-un procent de 7%. La adulţi, somnambulismul se manifestă mai rar, într-un procent de 1-2%.

Episoadele acestei stări se întind, în mod normal, pe o perioadă de timp de la câteva minute până la o jumătate de oră. La trezire nu există amintirea stării. Persoanele sunt în transă cu ochii deschişi, părând că sunt treze. Ele pot comunica, dar foarte simplu, răspunzând la întrebări prin da sau nu. Discuţiile lungi le declanşează o stare de nervozitate. În starea de transă somnambulii trăiesc în „altă lume". Unii continuă ocupaţiile obişnuite, dar alţii execută acţiuni neobişnuite, care nu se regăsesc în viaţa lor, în stare de veghe. Deci apar însuşiri noi în transă, care în viaţa curentă nu se evidenţiază. De exemplu, un copil, în timpul transei, vorbea două limbi străine pe care nu le cunoştea în stare trează.

Iată un alt exemplu, prin care se evidenţiază faptul că, în astfel de transă, mediul înconjurător nu este perceput corect. Un tânăr, în timpul unui episod, s-a sculat din pat şi a început să traducă un text din limba italiană în limba franceză. Era pe vremea când se scria la lumina lumânării. La un moment dat, când lumânarea s-a stins, tânărul a aprins alta. Însă, nu ar fi fost nevoie de ea, căci camera era luminată de alte lumânări pe care el nu le observa, având altă percepţie a ambientului în care se afla.

Sunt anumite forme de epilepsie la care se ma­ni­festă şi starea de somnambulism. În acest caz, sau în general, transele se pot declanşa sporadic sau se pot intensifica la stări de stres, febră, somn ne­re­gulat sau insomnii, suprasolicitări în perioada se­rii, în deficitul de magneziu din corp, în consumul de alcool sau droguri. Copiii, în proporţie de 20%-30%, au avut cel puţin un episod de somnambulism, iar 2%-3% din ei au avut mai multe episoade. Statisticile scot în evidenţă faptul ca 4% din populaţia glo­bului are episoade de somnambulism. Unele tratamente medicamentoase duc, de asemenea, la astfel de episoade. Psihotropele, antidepresivele (mai ales cele cu litiu), neurolepticele, tranchilizantele, unele antibiotice, medicamentele folosite în tratarea parkinsonului, anticonvulsivantele, antihistani­micele fac parte din gama medicamentelor care pot avea acest efect.

Există şi cazuri rare de somnambulism care au o durată de săptămâni sau chiar luni. În astfel de cazuri se evidenţiază, mai clar, starea de dedublare a conştiinţei persoanei respective. Este şi exemplul următor.
O tânără, pe nume Felida, a manifestat de la vârsta de 13 ani simptome de isterie, iar după un an şi jumătate au debutat stări de somnambulism, care, cu timpul, s-au prelungit din ce în ce mai mult. La vârsta de 32 de ani, aceste episoade se întindeau pe o perioadă de trei luni. Ele erau întrerupte de starea normală, din când în când, doar pentru câteva ore. În starea somnambulă memoria reţinea evenimentele ambelor stări, dar când tânăra se găsea în stare normală, nu avea în memorie evenimentele din starea somnambulă. Din această cauză, personalitatea ei primară, normală era foarte suferindă, persoanei respective lipsindu-i din memorie perioadele lungi de timp cât se afla prezentă personalitatea secundară a ei din transă.

Acest fapt a dus la schimbări ale personalităţii ei. În perioada normală avea o fire melancolică, introvertită, tăcută, cu dureri dese în organism, fapt ce o făcea să se ocupe mai mult de ea şi mai puţin de ce se află în jurul ei. În starea de somnambulism era veselă, fără griji, nu-i plăcea să muncească, se ocupa de ea mult, dar acorda atenţie şi celor din jur, mai ales copiilor şi rudelor.

Numai din cele câteva exemple de somnambulism se observă că personalitatea de bază a subiecţilor suferă schimbări majore în timpul transelor. Perioa­dele de care nu-şi aminteşte nici unul dintre cazuri, în stare normală, arată că personalitatea modificată îşi găseşte explicaţia în interferenţa propriului spi­rit cu alte spirite (ca şi la articolul din numărul trecut despre starea de letargie), manifestare ce apare la persoanele extrasensibile emoţional. Acestea, acţionând din zona existenţei de dincolo de vizibil, în inter­ven­ţiile lor în viaţa materială, fac posibilă desfăşurarea unor activităţi (de exemplu, ca acelea de echilibristică) ce nu pot fi făcute în viaţa normală decât cu o pre­gătire ieşită din comun, sau pot aborda meserii pe care nu le cunosc în viaţa normală. La copii, stările de somnambulism sunt mai frecvente, căci personalita­tea lor este în curs de formare, ei având şi un sistem emo­ţional mult mai sensibil decât al celor ajunşi la maturitate.

Chiar în cazul când, ştiinţific, nu există o explicaţie a proceselor ce au loc în timpul fenomenului de somnambulism, oamenii de ştiinţă şi mulţi alţii privesc cu scepticism explicaţiile date pe baza parapsihologiei. Este normal, fiecare intră în rezonanţă cu vibraţiile de până la un anumit nivel de cunoaştere a existenţei, dar asta nu înseamnă că mai sus nu se află nimic. Iar calea este deschisă pentru fiecare, doar să ne decidem să păşim pe ea. Niciodată nu-i prea târziu. Şi merită, pentru liniştea sufletească ce ne-o aduce revelaţia cunoaşterii, care este mai presus de orice închipuire.