Spiritism: Jocul suprem dintre viaţă şi moarte(II)

În prima parte a articolului publicat în numărul trecut, vorbeam despre una dintre şedinţe în care aflăm cum H.L.D. Rivail va lua numele de Allan Kardek. Astfel, Rivail a comunicat interlocutorilor săi nevăzuţi dorinţa sa.

Aceştia i-au răspuns: "Chiar ei i-au sugerat acest lucru, deoarece comunicările nu-i erau adresate numai lui, ci aveau scopul expres de a fi date lumii şi sosise momentul punerii în practică a acestui plan".

Apoi, entităţile au continuat: "Cărţii în care vei pune instrucţiunile noastre îi vei da numele de «Cartea Spiritelor», căci este mai degrabă munca noastră decât a ta şi o vei publica sub pseudonimul Allan Kardek. Numele de Rivail păstrează-l pentru cărţile tale pe care deja le-ai publicat, dar ia şi păstrează numele acesta pe care ţi l-am dat pentru cartea pe care urmează să o publici din ordinul nostru şi, în general, pentru toată munca pe care o vei depune pentru a îndeplini misiunea pe care ţi-am spus-o deja, care ţi-a fost încredinţată de Providenţă şi care ţi se va revela treptat, pe măsură ce o duci la bun sfârşit sub îndrumarea noastră".

SOCIETATEA DE STUDII PSIHOLOGICE
După aceea, numele de Allan Kardek a făcut înconjurul lumii alături de cartea sa, editată în 1857. Apoi, a fondat Societatea Pariziană de Studii Psihologice, al cărei preşedinte a fost până la moarte. Societatea a fost o tribună de la care s-au prezentat adevăruri despre Existenţă. Ulterior, materialele strânse au constituit baza următoarelor sale patru cărţi: "Cartea Mediumilor - un tratat practic de mediumnitate şi evocări", în 1861; "Evanghelia explicată de spirite - o expunere a moralităţii din punct de vedere al spiritelor", în 1864; "Cer şi Iad - care explică acţiunea justiţiei Divine asupra omului", în 1865; "Geneza - în care se expune concordanţa dintre teoria spiritistă şi descoperirile ştiinţifice moderne, precum şi semnificaţia mozaismului explicată de spirite", în 1867.

Apoi, a mai publicat încă două mici tratate: "Ce este spiritismul?" şi "Spiritismul în forma sa cea mai simplă".

Publicaţiile lui au făcut ulterior o explozie a practicării spiritismului în Europa şi în America. În SUA, declanşarea s-a făcut de la mediatizarea unei întâmplări petrecute în casa unui pastor din Hydesville la 1 aprilie 1848, când cele două fiice ale sale, Margaret şi Kate, în vârstă de 12 ani şi, respectiv, de 9 ani, au auzit lovituri prin zid, pocnituri în mobilă, ciocănituri în uşi. În beciul casei, s-a descoperit atunci, îngropat, un schelet uman. Cazul reprezintă un exemplu de poltergeist.

Anul 1848 este considerat anul apariţiei notabile a mişcarii spiritiste mondiale. Este anul lansării "Esenţei Creştinismului" de către Ludwig Feuerbach, în care el scrie despre existenţa vieţii de dincolo de mormânt, iar la celălalt pol, anul lansării "Manifestului Comunist" de către Marx şi Engels. Totodată, este anul unor importante mişcări revoluţionare.

În SUA, bazele spiritismului au fost puse de mediumul A.J. Davis (1856-1910), prin două lucrări fundamentale. A.J. Davis, E. Swedenborg (1688-1772) şi J.H. Jung-Stilling sunt consideraţi părinţii ideologici ai spiritismului modern.

Spiritismul european şi cel american se deosebesc, mai ales, în ceea ce priveşte teoria reîncarnării, Kardek îmbrăţişând-o, iar Davis respingând-o, el fiind influenţat de Swedenborg. Spiritismul a stârnit controverse în lumea ştiinţei, fapt ce a dus la crearea unor societăţi pentru cercetarea acestui fenomen.

Astfel, s-a înfiinţat, în Anglia, Societatea Dialectică (în anul 1869) şi Society Psychical Research (în 1882). Apoi, în 1885, în SUA, în 1886, în Germania, în 1919, în Franţa, în 1920, în Olanda, toate contribuind la apariţia parapsihologiei cu adepţii şi scepticii ei. Valurile făcute cu această ocazie au stârnit interesul multor savanţi, făcându-i să adere la cercetarea acestui tip de fenomene paranormale. Printre ei s-au aflat Pierre Curie, Thomas Alva Edison, Sir William Fletcher, Barrett, N. Cammile Flammarion.




B.P. HASDEU
În România, mişcarea spiritistă îl are ca părinte pe academicianul B.P. Hasdeu (1834-1907), jurist, istoric, filosof, lingvist, fost ofiţer al gărzii ţariste şi membru al Academiei Imperiale din Petersburg. Acestuia i s-a schimbat viaţa o dată cu pierderea fiicei, geniala Iulia Hasdeu (1869-1888). Hasdeu, până la acest eveniment tragic din viaţa sa, nu a fost un adept al spiritismului. Însă interesul crescut pentru acest fenomen s-a declanşat o dată cu comunicarea pe care o avea prin scriere, făcută în mod automat, cu spiritul Iuliei.

Spiritismul este practicat sub mai multe forme. Există un spiritism vulgar, prin care se face contactul cu cei decedaţi prin levitarea diverselor obiecte ca mese, scaune, pahare etc. Există spiritismul revelaţional, care se face cu ajutorul unui medium aflat în transă. Atunci, se poate stabili contactul cu spirite superioare, ajungându-se până la nivelul Divinităţii. Spiritualismul este un gen de spiritism cu tentă religios-morală şi se întâlneşte în lumea creştină.

În America Latină este considerat un surogat religios. Şi, în sfârşit, spiritismul ştiinţific practicat în afara religiei. Prin acesta se studiază existenţa spiritului detaşat de trup, cercetându-se lumea de aici raportată la cea de dincolo, lumea materială raportată la lumea eterică.

Cercetătorii care se ocupă de acest fenomen caută explicaţia existenţei lui prin intermediul fizicii cuantice. Materia este considerată, din acest punct de vedere, ca o formă de energie vizibilă datorită marii densităţi a unei energii de joasă frecvenţă. VIAŢA MATERIALĂ E

O ŞCOALĂ
Spiritiştii susţin că viaţa pe Pământ reprezintă un popas al spiritului în drumul său către desăvârşire. Viaţa materială este o şcoală, la finalul căreia se dau examene pentru a urca pe o treaptă spirituală superioară. Însă este foarte important să se evidenţieze bagajul karmic cu care se reintră în viaţa materială, iar pe parcursul ei trebuie să se facă apoi, pas cu pas, eliberarea din prizonieratul egoismului, al răzbunării, invidiei, mândriei, fariseismului şi chiar al fanatismului religios, căci legea fundamentală a Universului este iubirea.

Din punct de vedere al spiritismului, importanţa religiilor nu este dată de doctrine, dar ierarhizarea lor se face după modul în care acestea promovează virtutea iubirii.

Spiritiştii nu vor să se rupă de învăţătura creştină, chiar dacă există diferenţe de opinie în ceea ce priveşte existenţa. Pe de altă parte, Biserica a creat centre de cercetare a spiritismului. Religia considera că practicile spiritiste, prin caracterul lor ocult, au un efect negativ asupra omului, având consecinţe dintre cele mai imprevizibile, printre care depresii psihice şi dereglări mentale. Legătura cu diversele spirite poate fi periculoasă şi prin manifestarea agresivă a unora dintre ele, aflate pe o treaptă inferioară.

Însă timpul a dat şi mulţi mediumi celebri, care au avut efecte pozitive atât asupra lor, cât şi asupra celor din jur. Gasparetto, psihiatru brazilian, prin comunicare cu spiritele unor titani ai picturii, realizează tablouri pictate de aceşti maeştri prin intermediul lui, el neavând talent în acest domeniu. Un alt brazilian realizează operaţii chirurgicale fără a avea o pregătire medicală, dar fiind coordonat de spriritul unui medic german, care a trăit în prima parte a secolului trecut.

O altă persoană a prezentat la un congres internaţional de parapsihologie compoziţiile muzicale post-mortem create de mari muzicieni ai vremurilor trecute, prin intermediul ei. Şi exemplele ar mai putea continua.

Spiritiştii consideră că spiritele încarnate se află într-o permanentă activitate. Somnul este specific numai corpului fizic, pentru refacere. În acest interval, spiritul se află în stare de veghe, având legăturile cu trupul, diminuate până la eliberarea aproape totală de el. Atunci, spiritul străbate spaţiile şi intră în legătură cu alte spirite. Visele pot fi traduse ca fiind amintirea călătoriei spiritelor în lumea astrală. Având în vedere acest aspect, se poate spune că orice om practică spiritismul, nu?