x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Conferința RO 3.0 „Human Revolution. Resursele Umane - Parteneri în Construirea Viitorului”

Conferința RO 3.0 „Human Revolution. Resursele Umane - Parteneri în Construirea Viitorului”

de Redacția Jurnalul    |    26 Mar 2024   •   07:20
Conferința RO 3.0 „Human Revolution. Resursele Umane - Parteneri în Construirea Viitorului”

Marți, 26 martie, va avea loc Conferința RO 3.0 „Human Revolution. Resursele Umane - Parteneri în Construirea Viitorului”. Ea este organizată de postul de televiziune ANTENA 3 CNN, parte a Intact Media Group, și va fi transmisă live, de la ora 9.30, pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN (https://www.facebook.com/Antena3Oficial) și Jurnalul (https://www.facebook.com/jurnalul.ro).

În cadrul dezbaterilor, care se vor desfășura la ONE TOWER, Sala Scenario, va fi prezentat Studiu Catalyst referitor la perspectivele pieței muncii în 2024, vor fi abordate probleme precum  muncitorii străini non UE, taxarea muncii, productivitatea muncii etc.

De asemenea, pe agenda dezbaterilor figurează teme precum:  

- Drumul spre performanță începe din departamentul de HR: employer branding și atragerea resursei umane de calitate

- Cum se gândește o strategie de Employer Branding și cât durează până se văd rezultatele

- Tehnici de recrutare și selecție într-o piață ostilă

- Inovații și tendințe în materie de beneficii oferite angajaților

- Instrumentele care îți dezvăluie cele mai bune strategii de retenție

Speakerii și participanții la conferință sunt:

  • SIMONA BUCURA-OPRESCU, ministrul Muncii și Solidarității Sociale

  • MARCEL IOAN BOLOȘ, ministrul Finanțelor (TBC)

  • BOGDAN-GRUIA IVAN, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării

  • FLORIN-MARIAN SPĂTARU, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului

  • CRISTIAN ORĂŞANU, cofondator Naratix

  • MARIO CREȚU, Corporate Affairs Director, Carrefour România

  • IULIA ZAMFIR, HR Manager Group ONE

  • DRAGOȘ GHEBAN, Manager Partner Catalyst

  • CRISTIAN ERBAȘU, director general Construcții Erbașu

  • ANA-MARIA DICEANU, Founder & CEO BRAIN 4 STRATEGY

  • ANDREI BICA, CFO Profi

  • MIHAELA MURARIU, director Resurse Umane, Antibiotice Iași

  • ADRIAN SOLOMON, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială, Camera Deputaților (TBC)

  • ROTARU ION, președintele comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, Senat (TBC)

  • NICOLETA CÎRCIUMARU, președinte ANAF (TBC)

  • FLORIN COTOȘMAN, președinte ANOFM (TBC)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×