"Pacientul de Ilfov nu are teama spitalelor. Avem o adresabilitate în creștere de la an la an și dacă ar exista acea teamă e clar că nu am mai fi nevoiți să schimbăm structuri, să ne creștem calitatea serviciilor, să aducem mai multă siguranță actului medical și încrederea pacientului.
Cele două proiecte aprobate prin PNRR, care își așteaptă finanțarea, vor avea un impact major în infrastructura spitalicească dar și ambulatorie la nivelul zonei", spune managerul.
Cabinetele din ambulatoriu integrat vor fi dotate cu echipament de ultimă generație.
"Spitalul, așa micuț cu este, se află la granița a două județe și deservește o populație de peste 100.000 de locuitori. Dacă acum noi oferim servicii în spitalizare continuă pentru cinci specialități - obstretică, chirurgie, neonatologie, ATI și urologie - am plecat în 2012 cu trei specialități prin ambulator și spitalizare de zi. Fiind singura unitate cu paturi de acest fel din zonă, am ajuns acum să avem 13 specialități în spitalizarea de zi.
Construcția pe care noi funcționăm cu partea de spital ne oferă spații insuficiente pentru a ne dezvolta. Din dorința de a veni în sprijinul pacienților noștri, funcționăm cu ambulatoriu în construcții modulare pentru că am vrut să lăsăm pacientul în zona lui de confort. Încercăm să oferim aceste servicii integrate, dacă pacientul este diagnosticat la Buftea, să nu trebuiască să-și facă tratamentul la București pentru că spitalul de la Buftea nu are posibilitatea să-l ofere.
Avem un proiect privind dotarea cabinetelor din ambulatoriul integrat care o să ne permită să facilităm un diagnostic rapid, sigur, tratamentul să fie efectuat imediat și acest echipament va fi de ultimă generație. Sunt 30 de echipamente care vor intra în dotarea acestui ambulator. Pe lângă proiectul cu spitalul este și acest proiect de dotare din ambulatoriul integrat", precizează Florentina Rudeanu.