x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Radu Gănescu, președinte COPAC: Programele de screening ne ajută să creăm o statistică, să vedem cât de sănătoasă este populația

Radu Gănescu, președinte COPAC: Programele de screening ne ajută să creăm o statistică, să vedem cât de sănătoasă este populația

06 Oct 2022   •   15:25
Radu Gănescu, președinte COPAC: Programele de screening ne ajută să creăm o statistică, să vedem cât de sănătoasă este populația
Sursa foto: Radu Gănescu

Programele din fonduri europene ne ajută să creăm o statistică, să vedem cât de sănătoasă este populația României, spune Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), la Conferința Națională “Campaniile de sănătate în Ilfov - sănătatea mai aproape de oameni, descentralizare și performanță”, organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, canal de știri din România partener exclusiv al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul.

"Societatea, pacienții, cetățenii, pot beneficia de serviciile pe care ni le-am dorit de mulți ani și pe care am dorit să le implementăm și pe care sper să le implementăm din ce în ce mai bine din punct de vedere al accesibilității, al programelor de sănătate, al prevenției.

Ce ne dorim noi ca și pacienți? Ne dorim să avem acces la servicii medicale atunci când avem nevoie, ne dorim să putem să beneficiem de analize și tratament atunci când avem nevoie și, bineînțeles, să nu en afecteze calitatea vieții sau speranța de viață. Și mai ales, să nu ne afecteze, de multe ori, să spunem, buzunarul propriu", spune pre;edintele COPAC. 

Un lucru important este ca spitalele să fie mai libere pentru a putea primi pacienții care au nevoie de intervenții serioase. 

"Lucrurile se pot face dacă mergem toți în aceeași direcție, dacă ne dorim toți același lucru. Ce ne dorim noi este să decongestionăm spitalele. Și spitalele să le folosim atunci când avem nevoie de intervenții serioase iar restul să le putem face în zona noastră de confort, sau în zona de  domiciliu, cu servicii de telemedicină, de acccesibilitate către medic, unde putem să ne desăfșurăm și activitatea de zi cu zi, și problemele de sănătate să le tratăm. 

În direcția asta s-au făcut pași. Faptul că putem primi o rețetă de la medic fără a merge la cabinet, faptul că putem să ne luăm tratamentul pe trei luni, și nu trebuie să meregem lunar, să facem drumuri către spital sau către cabinet, să aglomerăm spitalul sau cabinetul medicului de familie. Faptul că a apărut această zonă de teleconsultație în zona medicinei primare sau a medicinei ambulatorii este un mare sprijin și trebuie să ne gândim la acei pacienți care sunt greu deplasabili, care poate nu au resurse financiare de transport, sau care pot beneficia de monitorizare la distanță, atâta timp cât boala e stabilizată, cât diagnosticul este  pus și tratamentul este luat cu seriozitate.

Lucrurile astea au  început să se vadă. Nu sunt idei pe  care le povesteam acum 5,6,7,8 ani, nu sunt lucruri pe care ne doream și nu le-am realizat. Le-am realizat. Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie de ceea  ce înseamnă diagnosticarea precoce, tocmai pentru a nu avea, din punct de vedere statistic, unul  dintre cei mai mulți pacienți diagnosticați în faze târzii și pe care, de multe  ori, îi perdem", explică acesta.

Populația României este mai bolnavă decât în statisticile oficiale. 

"Aceste programe finanțate prin fondurile europene cred că sunt un exmeplu pe care putem să-l preluăm și să-l aplicăm prin politicile noastre  de  sănătate. Faptul că se derulează programe de screening, atât pe cancerul colonorectal, pe boli cardiovasculare este un program la nivel național unde vor fi scrinate peste 150.000 de persoane și care va rămâne un program continuat pentru că el crează circuite între cabinetul medicului  de familie, între centrul de tratament sau spital și astfel pacientul nu mai umblă zăpăcit sau chiaun într-un sistem de sănătate în care nimeni nu-l primește sau nimeni nu reușește să-l vadă. 

Sunt lucruri care ne ajută nu numai din punctul de vedere al aplicării și al finanțării, dar și al circuitului. Ne mai ajută la un lucru. Să creăm o bază de date statistică, registre, pentru că vedem că, din păcate, numărul persoanelor pozitive este un pic mai mare decât ce vedem noi statistic. Ceea ce înseamnă că populația este un pic mai bolnavă decât avem noi datele statistice, neavând date concrete. Deci ne poate ajuta pe noi să vedem unde este zona în care trebuie să activăm sau să acționăm.

Și ne mai poate oferi, din punct de vedere regional, cât de sănătoasă este populația, vorbim de zona urbană și de zona rurală. Pentru că Ilfov are orașe, comune foarte dezvoltate, unde deja vorbim de zonă urbană, și are și comune mai micuțe, mai puțin dezvoltate, pe anumite comunități, și este foarte să echilibrezi accesul pentru absolut toate comunitățile respective. Programele sunt foarte importate pentru că se duc în aceste zone, văd exact ce stare de sănătate are populația, dar oferă și soluții, testează, crează circuite", precizează Radu Gănescu.

 

 

Conferința este transmisă live pe site-urile antena3.rojurnalul.ro si pe paginile de Facebook Antena 3 CNN și Jurnalul, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: radu ganescu boli cronice