"Cam după 2007-2008, am îmbunătăţit parcul auto la Ambulanţe, la Serviciile de Ambulanţă, la SMURD, am răspândit SMURD-ul în toată ţara, am început să creştem capacitatea aeriană de intervenţie şi asta a însemnat sosire mult mai rapidă la accidentele în afara oraşului şi trimiterea unor echipe foarte bine pregătite, cu Descarcerare, cu tot, ca să poată să salveze vieţi.
Pentru a reduce mortalitatea şi pentru a reduce complicaţiile celor care sunt răniţi grav, ai nevoie de un sistem de urgenţă performant, înspre spital, la Primiri Urgenţe şi, bineînţeles, la diferite specialităţi care tratează pacientul respectiv, că vorbim de Chirurgie, Ortopedie, Reabilitare, care este extrem de importantă după accidentul rutier.
Noi, pe această linie, am continuat să investim. Dacă dau numai cifre din ultimele investiţii, făcute în ultimii cinci ani, s-a modernizat complet parcul autospecialelor de descarcerare mai complexe, care sunt acum 66 de autospeciale noi distribuite în ultimii doi ani, toate maşinile de Pompieri noi care se distribuie au echipamente de descarcerare tocmai ca să poată dacă ajung să scoată cât mai rapid pacientul.
Îmbunătăţim viitoarele Ambulanţe şi vor fi total altceva faţă de ce am folosit până acum, cu multă tehnologie şi dotare pe ele", a spus acesta.
"Până la sfârşitul anului vom avea 7 elicoptere Black Hawk"
"Sunt 10 baze aeriene funcţionale. Aşteptăm să o deschidem pe cea de-a 11-a în judeţul Suceava. Vor sosi elicopterele mari, care, fiecare este pregătit cu 4 tărgi de transport. Pe lângă alte acţiuni pe care poate să le facă, una din acţiuni este asistenţa medicală de urgenţă în accidentele colective. În mijlocul lunii noiembrie le aşteptăm. Până la sfârşitul anului vom avea, sper, 7 elicoptere Black Hawk, şase destinate situaţiilor de urgenţă, unul, ordinii publice", a precizat Raed Arafat.
"Nu trebuie să existe scutire medicală pentru purtarea centurii de siguranţă"
"Nu trebuie să existe nicio formă de scutire medicală pentru purtarea centurii de siguranţă. Nu există motive medicale, eu ca medic o spun, să îi dai unei persoane ca să nu poarte centură de siguranţă, inclusiv persoanele gravide. O gravidă care este fără centură de siguranţă riscă să moară, să moară fătul, pentru că nu e protejată şi abdomentul loveşte maşina", a insistat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).