x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Virgil Popescu explică propunerile pe energie susținute de România în fața Comisiei Europene

Virgil Popescu explică propunerile pe energie susținute de România în fața Comisiei Europene

29 Sep 2022   •   14:46
Virgil Popescu explică propunerile pe energie susținute de România în fața Comisiei Europene

România susține mai multe propuneri importante în fața Comisiei Europene, explică ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Conferința Națională “Rezerve de energie pentru iarnă și resurse de independență energetică” organizată de Antena 3 CNN, canalul de știri din România partener exclusiv al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul.

Acesta explică faptul că autoritățile române susțin în fața executivului comunitar plafonarea prețului la toate gazele importate de UE, nu doar la cele din Rusia.

"În România, la ședința trecută a Consiliului pe energie a propus o plafonare, nu numai a gazului rusesc, ci o plafonare a întregului gaz care se vinde la nivelul UE, pentru că noi considerăm că numai așa putem decupla prețul gazului natural de prețul energiei electrice.

Ați observat că în momentul în care crește prețul gazului natural, automat se vede o creștere a prețului energiei electrice, ori această decuplare ar trebui făcută. Ce au făcut Spania și Portugalia, având avantajul unor conectivități foarte mici și foarte restrânse cu Franța. Și atunci practic s-au insulizat acolo, au făcut o insuliță între Portugalia și Spania, și evident s-a văzut în prețul energiei electrice.

România este un jucător respectat în interiorul UE, am primit mesaje că se dorește de la colegii mei din Franța să avem o discuție a Consiliului European. Noi tot timpul am colaborat cu statele care sprijină energia nucleară și gazul, ca și consubstibili de tranziție, și în interiorul acestor state, cuvântul nostru este foarte ascultat. România este parte a aceste scrisori pe care sunt 15 state care au trimis-o către Comisia Europeană, solicitând să vină clar cu o soluție pentru plafonarea prețului gazului natural la nivelul UE", explică demnitarul. 

Totodată, țara noastră susține reducerea consumului de electricitate în mod voluntar, nu obligatoriu, așa cum se discută la nivelul Comisiei Europene. 

"Noi dorim ca reducerea de consum să fie voluntară, nu obligatorie, fiecare stat membru cunoaște foarte bine și cum poate gestiona energia electrică. Trebuie să reușim să strângem o majoritate. Pentru că pe partea de voluntariat suntem doar la nivelul general de acord, de o reducere cu 10% sau cu 15% a consumului de energie electrică la nivel total. Dar vorbim și de o reducere pe orele de vârf, și acolo încă nu există o majoritate care să susțină voluntariatul. Noi sperăm să obținem acest lucru și ne vom bate să nu fie o cotă obligatorie, chiar de ar fi 5%, dar nu dorim nici atât. Ne dorim să fie totul voluntar, să fie la latitudinea statului membru", potrivit ministrului de resort. 

În plus, România vrea ca impozitele pe energie să nu se modifice. 

"Dorim ca impozitările care s-au făcut la nivelul României și altor state membre să rămână așa cum sunt. Și propunerea Comisiei Eurpene a înglobat un text propus de către România, în care, dacă există un alt sistem de impozitare în funcțiune al producătorilor, acela să poată să rămână în funcțiune. Pentru că pragurile c are vor fi impuse prin noul regulament de impozitare sunt diferite de avem noi, de ce au colegii din Grecia sau din altă parte. Deci am reușit și acest lucru să ne menținem sistemele de impozitare. În continuare, noi solicităm ca întreg lanțul care participă la comercializarea energiei electrice, inclusiv traderii, să contribuie la acest fond prin care se susține plafonarea prețului la energie electrică", precizează Virgil Popescu. 

Puteți urmări aici Conferința integral

×