x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Geniul din Carpaţi" e neliniştit

0
20 Noi 2009 - 00:00
Gerard Fouet/AFP/Mediafax


La 20 noiembrie, Arielle Thedrel scria în Le Figaro despre contextul marcat de schimbări democratice în care debuta cel de-al XIV-lea Congres al PCR.

"Virusul democratic a contaminat Europa de Est." "S-a putut în RDG!", scandau vineri studenţii praghezi. Un strigăt pornit cu adevărat din inimă. Într-adevăr, de ce un lucru care a fost posibil în RDG, ex-bastion al conservatorismului, nu ar fi valabil şi în Ce­hos­lovacia, o altă fortăreaţă a comu­nis­mului ortodox? La Sofia, asistăm la o lovitură de teatru. Nici nu ar fi fost nevoie de presiunea străzii pentru ca Partidul comunist bulgar să se hotărască să-l sacrifice pe bătrânul brejnevist Todor Jivkov şi pentru ca, opt zile mai târziu, succesorul său Peter Mladonov, totuşi un om de serai, să se pronunţe pentru alegeri libere.

Cu siguranţă, totul se mişcă foarte repede... cu excepţia inamovibilului partid românesc al cărui al XIV-lea Congres se deschide astăzi. O "slujbă" care ar trebui să culmineze cu rea­le­ge­rea, nea­pă­rat triumfătoare, a lui Ni­colae Ceau­şescu, unul dintre ultimii stalinişti aflaţi la putere. Ca de obicei, primele rânduri, mai aproape de tribună, sunt ocupate exclusiv de agenţi ai Securităţii (poliţia politică). Pentru a descuraja veleităţile contestatare.

"Geniul Carpaţilor" este încercat, totuşi, de anumite stări sufleteşti. Cuprins de o bruscă nelinişte, el tocmai a făcut apel la ajutorul chinezilor, pentru a doua oară într-o săptămână. "Situaţia internaţională este gravă şi complexă", explică el într-un interviu pentru Cotidianul poporului, orga­nul Partidului Comunist Chinez. Ade­vă­ra­ţii comunişti trebuie să coopereze, a adăugat el.

Bucureştiul se află, virtual, în stare de asediu. La apropierea Congresului al XIV-lea, patrulele de miliţie s-au mul­tiplicat şi controalele securităţii au fost sporite. În urmă cu aproximativ zece zile, cartelele de alimente şi-au făcut apariţia. Capitala, "vitrina ţă­rii", a fost până acum scutită de acest sis­tem. De vineri seară, gră­ni­ce­rii ro­mâni nu lasă să treacă decât o mică parte dintre vizitatorii care provin din Ungaria.

Semn de panică? Deşi e din ce în ce mai izolat, Ceauşescu pare că mai controlează, încă, situaţia. România nu este RDG. Micile partide satelit care gravitează în jurul Partidului Comunist în cea mai mare parte a ţărilor din Est, nu există la Bucureşti. Nici o fracţiune vizibilă în sânul partidului comunist: familia Ceauşescu deţine monopolul posturilor-cheie în timp ce sistemul de rotaţie a cadrelor îm­piedică formarea unei opoziţii în sfe­rele înalte ale partidului. Sovieticii, a căror intervenţie este tot mai aşteptată de populaţia română, oferă când una caldă, când una rece în ceea ce priveşte regimul lui Ceauşescu, me­n­ţinând ambigue intenţiile Kremlinului. În sfârşit, populaţia pare neutra­lizată de lipsurile de tot felul.

Totuşi, cum poate epidemia care se răspândeşte în Europa de Est, să lase neatinsă România? De când cu re­vol­tele de la Braşov (noiembrie 1987), tea­ma s-a atenuat. Din ce în ce mai mulţi opozanţi critică deschis re­gimul. În urmă cu zece zile, la Cluj, di­si­denta Doina Cornea începea o grevă a foa­mei în semn de solidaritate cu poe­tul Dan Petrescu arestat la 30 oc­tombrie şi despre care nu mai există veşti. La Bucureşti, biofizicianul Ga­briel An­dreescu a încetat şi el să se hră­nească pentru a protesta astfel îm­potriva de­ciziei autorităţilor de a-l muta în provincie.

Grupări clandestine de opoziţie, pre­cum Acţiunea Democratică Ro­mâ­nă sau Partidul Social-Democrat pentru Renaşterea României rezistă re­pre­siunii. În mod sporadic, greve iz­buc­nesc în ţară. Ultima dintre ele a avut loc în luna august, la uzina Gri­viţa Roşie, din apropierea Bucureştiului, locul de muncă a 20.000 de mun­citori. "Sistematizarea rurală" (distru­ge­rea satelor) a suscitat mişcări de pro­test. În Transilvania, locuitorii a trei sate ameninţate s-au revoltat şi au obţinut, provizoriu, câştig de cauză, în ciuda intervenţiei forţelor de ordine.

În sfârşit, în septembrie, a ieşit la lu­mină o mişcare de opoziţie în interio­rul Partidului Comunist. Frontul Sal­vării Naţionale, ce reuneşte membri ai comitetului central al PC care sus­ţin reformele lui Gorbaciov, şi care se manifestă pentru a două oară. Cu oca­zia celui de-al XIV-lea Congres, sub forma unui rechizitoriu, Fron­tul i s-a adresat Conducătorului. (...)"

În Le Quotidien de Paris, Georges Du­poy relata, la rândul său, la 20 no­iembrie 1989, despre România din aju­nul Congresului al XIV-lea şi des­pre fragilele tentative de disidenţă.

Anonimatul şi secretul care continuă să învăluie Frontul Salvării Naţionale ne pot face să ne gândim că e vorba despre un grup mai mult sau mai puţin numeros de membri ai Partidului Comunist Român, partizani ai perestroikăi sau care, pur şi simplu, conştientizează explozia de ură şi de violenţă care se va declanşa după căderea inevitabilă a tiranului.

Cum să nu fii îngrijorat în faţa prăpastiei dintre realitatea româ­neas­că şi delirurile despotice ale con­du­că­to­rului său, din moment ce, de jur îm­prejurul ţării, se prăbuşeşte sistemul comunist, iar popoarele cer dreptate.

Linguşitorii continuă să-l ţină pe Ceauşescu ca fiind "Stea polară a gândirii", "Constructor al geniului României socialiste moderne", "Cel mai iubit dintre cei care iubesc copiii", "Întâiul gânditor al lumii", "Personalitatea eminentă a vieţii cotidiene şi ştiinţifice internaţionale" etc.

În schimb, România e sinonimă cu foamea: o jumătate de kilogram de zahăr şi un litru de ulei pe lună de persoană, zece ouă pe lună în Bucureşti, două însă la Braşov, biata raţie de carne (de oaie) distribuită doar o dată pe lună. Nu mai e lapte, nu mai sunt legume proas­pete, săpun, medicamente. Ex­p­li­c­aţia cinică a puterii: "Românii au as­tăzi mai mulţi bani de cheltuială decât au avut vreodată şi de aceea stau la cozi de dimineaţă până seară, pentru a-i putea cheltui".

România înseamnă frigul şi întu­ne­ri­cul. 22 de kw sunt atribuiţi de în­că­pe­re pe lună, o oră de radio seara, două ore de program la televizor şi în timpul că­rora nu se poate vedea decât "Cârmaciul". La ora 21:00, se stinge lumina, fără îndoială pentru a ilustra ins­pi­ra­ţia lirică a unui "poet" simbriaş: Epoca Ceauşescu este vârsta luminii.

România înseamnă umilinţa fe­mei­­lor supuse la tuşeuri atroce de co­poii-medici ai regimului sub pre­tex­tul examenelor ginecologice care nu au alt scop decât de a depista da­că sunt însărcinate şi în câte luni. Pentru Con­­ducător, demografia este o ra­mu­ră a comerţului extern, la rubrica "adop­ţii".

România înseamnă moartea agriculturii. Această ţară care de 2.000 de ani a alimentat, succesiv, Imperiul Roman, imperiul otoman, ţările de la Marea Neagră şi pe cele din Europa Centrală, nu mai este capabilă să îi hrănească pe cele 23 de milioane de români. Noua Revoluţie Agrară, ima­ginată în 1982, a distrus deja tot ce mai însemna lumea ţărănească tra­di­ţio­na­lă. Sistematizarea care a debutat în martie 1988 a dat lovitura de graţie prin distrugerea sistematică a unui sfert din satele existente, cu scopul dement de a face rost de 320.000 de hectare pentru culturi.

România înseamnă deşertul cultu­ral. După ce i-a închis sau i-a determinat să se exileze pe intelectuali, Ge­niul Carpaţilor şi-a pus mintea cu centrul istoric al Bucureştiului pe care l-a pus la pământ pentru a construi o enormitate din beton, destinată a-i perpetua gloria. Funcţionarii regimului remarcă binevoitori că "Bulevardul Revoluţiei socialiste", care traver­sea­ză noul cartier, e cu doi metri mai lat decât Champs-Elysees. Vrem să cons­truim, spun ei, ceva cu care ro­mâ­nii se vor mândri. Deocamdată, ro­mâ­nii au botezat această oroare Hi­ro­şima.

Dar, înainte de toate, România este pro­prietatea exclusivă a familiei Ceau­şescu. "Cel mai iubit fiu al po­po­ru­lui" cumulează conducerea Parti­dului cu aceea a Statului şi a Armatei. Soţia sa, Elena, "tovarăşa inginer, doctor, academician", o virago încrezută, este, în acelaşi timp, membru în Comitetul Central al Biroului Politic şi viceprim-ministru, de fapt, al doilea personaj în Stat. Cât despre Nicu, progenitura alcoolică şi perversă, părinţii săi grijulii se gândesc să facă din el un prinţ moştenitor şi să pună astfel bazele unei dinastii comuniste precum cea a lui Kim Ir Sen în Coreea de Nord sau cea a lui Castro, din Cuba, cei doi aliaţi sinceri. Cei doi fraţi ai "Cârmaciului" au ocupat postul de prim-ministru; veri, verişoare şi rubedenii câtă frunză se bucură de cele mai bune locuri şi de posturi de încredere justificând astfel tropul ieşit din pana unui aed cu ştate de plată: "Planeta Terra trăieşte astăzi sub semnul Ceauşescu".

Cu excepţia nefericiţilor români toată lumea se împacă foarte bine cu această tragedie. Domnul Gorbaciov o  face pentru că în ciuda alergiei lui Ceauşescu faţă de reforme, acesta conduce ţara cu o mână de fier, furnizează alimente şi produse de bază la preţ mic după ce le confiscă de la compatrioţii săi. Occidentalii pentru că "multilate­ralul con­du­cător" îşi rambursează da­to­riile la cent. Un "model", se extaziază un fi­nanţist vest-european. Ceea ce nu îi împiedică pe români să-şi pă­ră­sească ţara.

Totuşi, Congresul al XIV-lea, această "slujbă" neagră sub înaltă suprave­ghe­re poliţienească, ar putea marca ul­timele minute ale compla­cerii. Sunt zvonuri că Ceauşescu s-ar pregăti să ur­meze exemplul cehoslovac şi să li­be­ralizeze sistemul vizelor, provo­când astfel un aflux de refugiaţi ro­mâ­ni în Europa Occidentală. O ma­nieră tipică pentru el de a se răz­bu­na pentru re­pro­şurile conti­nue cu privire la în­căl­carea drepturilor omului.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu
Citeşte mai multe despre:   aici radio europa liberă

Serviciul de email marketing furnizat de