Întrunire a Tratatului de la Varşovia pe fondul agitaţiei din regiune

Întrunirea Tratatului de la Varşovia, din Bucureşti, de la 7-8 iulie, se va ţine pe fondul agitaţiei considerabile din cadrul alianţei, în special din URSS, Polonia şi Ungaria. Circumstanţele par că presează liderii tratatului să îşi regleze propriile probleme interne, dar tradiţionalul îndemn de a folosi plat­forma întrunirii pentru pro­iec­ta­rea unor noi iniţiative Est-Vest ar pu­tea prevala din nou.

Lista transformărilor şi conflictelor din cadrul Tratatului de la Varşovia, între statele membre, este cu adevărat impresionantă. Dezacordurile din cadrul alianţei conduse de sovietici privesc atât aspectele militare, cât şi pe cele politice, ca să nu mai menţ­i­o­năm ireconciliabilele divergenţe eco­no­mice care deja au făcut inoperante proiectele de integrare în CAER. Politicienii comunişti şi mass-media au încetat să mai pretindă că familia lor de naţiuni este o ceată veselă de foşti tovarăşi de arme. Armonizarea pare a fi obiectivul major al momentului.

Întrunirile de acest tip nu sunt cele mai bune instrumente pentru a pune ca­păt diferenţelor, în orice fel de con­diţii, în general. Noutatea situaţiei din cadrul alianţei conduse de sovietici constă în faptul că multe din celelalte „sub­întruniri" par să fi eşuat. Că un con­cept unificator al blocului frag­men­tat ar putea încununa întrunirea li­de­ri­lor dezbinaţi pare să fie imposibil.

Agenda întrunirii nu a fost deta­liată în avans. Iuri Gremiţkih, prim-secretar al Biroului de Informaţii al Ministerului de Externe al URSS, le-a spus ziariştilor, la 4 iulie, că întruni­ri­le Pactului de la Varşovia sunt importante şi că „se poate spune cu toată încrederea" că următorul va reflecta „pe larg iniţiativele recente privind pacea" din URSS şi din ţările aliate.

Întrebat de corespondentul MTI dacă disputele dintre România, Ungaria şi Cehoslovacia se vor afla pe agenda sa, Gremiţkih a spus că cele trei delegaţii ar putea destul de bine să discute chestiunile respective în cadrul unor „întâlniri bilaterale", de presupus, în timpul evenimentului de la Bucureşti.

Răspunsul pare să indice faptul că disputele particulare nu mai sunt văzute ca o chestiune de abordat în cadrul unei conferinţe multilaterale, aşa cum se întâmpla în 1968, când Leonid Brejnev a dorit şi a realizat admonestarea aproape colectivă a Cehoslovaciei reformiste (România nu a participat la întrunirile din 1968).

Pe de altă parte, liderii pactului s-au mai întâlnit în cadrul unei conferinţe, la Varşovia, în iulie 1988, „o întâlnire cordială şi prietenească" pentru a vorbi despre „principalele tendinţe din activitatea partidelor noastre frăţeşti", potrivit comunicatului de presă oficial. Chiar şi aşa, nu s-a observat vreo diminuare a tensiunilor intrabloc.

În ceea ce priveşte raportul Est-Vest, Gor­baciov nu duce lipsă de iniţiative. În Franţa, el tocmai a lansat ideea ini­ţi­erii unor pregătiri timpurii pentru o întrunire a tuturor ţărilor eu­ro­pe­ne spre a perfecta o conferinţă pe tema re­ducerii armelor con­ven­ţi­o­na­le (dis­cu­ţii care încă nu au început); el ar pu­tea începe o nouă acţiune unila­te­­­rală de reducere a echipamentului mi­litar şi a personalului din armată.

CONFLICTELE
Deşi numeroasele conflicte din ca­drul Tratatului de la Varşovia nu vor fi pe lista de discuţii, la Bucureşti, evenimentul reprezintă un bun prilej pentru a analiza impactul lor asupra ali­an­ţei.

Tratatul a fost întotdeauna o ali­an­ţă atât militară, cât şi politică, având, aparent, trei obiective militare prin­cipale: menţinerea în Europa de Est (cu excepţia României şi a Bulgariei) a unei formidabile maşinării de răz­boi sub conducere sovietică, ghidată de o doctrină esenţialmente ofen­sivă şi pregătită pentru confruntarea cu Vestul; asigurarea unei plat­forme unite pentru iniţiativele co­mune politico-militare şi la care toate statele membre erau obligate să con­tri­buie; şi, nu în ultimul rând, men­ţi­ne­rea prezenţei militare sovietice în Europa de Est pentru a asigura obedienţa politică şi militară a regimurilor.

În prezent, puterea militară sovietică în Europa de Est a fost redusă, iar doctrina ofensivă a fost convertită în diverse forme de ideologie defensivă. Ar trebui remarcat că retragerile unilaterale de trupe sovietice, după în­tru­ni­rea de anul trecut a Tratatului de la Var­şovia, nu trebuie explicate prin ati­tu­dinea Germaniei de Est şi a Cehoslovaciei, aşa cum s-a scris, ci prin aceea că Moscova încă aştepta, în schimb, concesii din partea Vestului.




Când Vestul a refuzat să joace acest joc, iar sovieticii au început să fie presaţi de exigenţele economiei proprii, ei s-au grăbit să întreprindă tot felul de mişcări de trupe ostentative, toate conform planului lui Gorbaciov.

INDIFERENŢA MOSCOVEI
În acelaşi timp, Moscova a ales, evident, să taie din scurt (dacă nu să elimine) rolul de poliţist al zonei al Tratatului de la Varşovia. Maghiarii au proclamat întoarcerea la de­mo­craţia multipartidică, iar regimul din Polonia a căzut în desuetudine după pierderea alegerilor. Critica „devierilor antirevoluţionare" din Ungaria, critică venită din partea României, Cehoslovaciei şi a RDG după ceremonia de reînhumare a lui Imre Nagy, la jumătatea lunii iunie, a amintit de doctrina lui Brejnev, dar Gorbaciov a refuzat să reacţioneze în vreun fel.

În vreme ce România s-a situat tot timpul la marginea liniilor de forţă ale doctrinei tratatului, percepţia convenţională asupra alianţei rămâne vie în Germania de Est şi Bulgaria, dar trebuie să ne întrebăm, totuşi, dacă poziţia lor mai poate fi considerată „loială" conducerii sovietice a mo­men­tu­lui (aşa cum a fost cazul mai îna­inte); este mai degrabă loială tra­diţiei lui Brejnev a „internaţionalei pro­le­tare" de care Gorbaciov se pare că vrea să scape.

Liderul sovietic are de-a face, pe de o parte, cu două ţări care merg repede pe calea reformelor şi, pe de altă parte, cu trei ţări care sunt cu mult în urma chiar şi a schim­bă­ri­lor modice pe care el însuşi le întreprinde. De fapt, Tratatul de la Varşovia pare să se fi împărţit în patru: o subali­anţ­ă ideologică a trei conservatori, un disident dogmatic, doi „deviaţionişti de aripa dreaptă" şi preşedintele.

Nici o ţară membră nu se opune re­al­mente destinderii propuse de Gor­ba­ciov chiar dacă nici nu este pe de­plin fericită cu privire la stufoasele im­plicaţii. Berlinul de Est nu poate agrea realmente ideea unei axe Bonn-Mos­cova, Bucureştiul vede ca pe o pro­vocare renunţarea Moscovei la ideea luptei de clasă şi alte implicaţii ale „noii gândiri", Praga este prinsă în­tre nevoia de a da bine în faţa Vestului şi dorinţa de a acţiona cu mână forte asu­pra rebeliunii intelectuale de aca­să, iar Sofia poate fi ad­monestată pentru că a crispat faţa prietenoasă a re­for­mei comunismului prin persecu­tarea minorităţii turce.

Fiecare stat are însă un interes anume de a împiedica dezintegrarea completă a alianţei, dar logica abor­dării reformiste a lui Gorbaciov, ca şi logica evenimentelor din diferite ţări estice au dus deja diversele divergenţe dincolo de un punct în care acestea ar fi putut fi aduse la un numitor comun. Comentariile din presă cu privire la viitoarea întâlnire de la Bucureşti au fost slabe atât în Est, cât şi în Vest; acest lucru reflectă importanţa redusă de care se bucură aceste evenimente atât din partea participanţilor, cât şi a observatorilor.

Cum cel puţin unele dintre ţările comuniste merg pe calea reformelor, poate că acestea vor începe să se gândească la transformarea Tratatului de la Varşovia într-un alt tip de alianţă liberă de state care au îm­părtăşit o experienţă stalinist-brejnevistă, dar care acum ar vrea să se ajute reciproc să depăşească fără pericole această perioadă, căutându-şi, în acelaşi timp, un loc în contextul global european de care Gorbaciov este atât de ataşat.

• Vladimir Kusin
Radio Europa Liberă (München) - Raport al Secţiei de cercetare condusă de dr. M. Shafir. Document din „Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
• (Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu)