Abecedarul vieţii începe cu "Pace"

Un filme seamănă grozav cu un joc de cuburi. O imagine se alătură unei alte imagini şi aşa mai departe pentru ca la sfârşit să descoperi povestea. Povestea în care interpretez acum rolul unei fetiţe. Eu alerg pe stradă, alţi copii aleargă pe stradă. O piaţă, o fanfară, cutii de crete, careuri numerotate. Copii care desenează. Desenează fluturi, valuri, soare şi păsări.

În jurul meu, gloanţele şuieră, muşcând adânc din trun­chiurile copacilor. Alerg. Bocancii şi haina prea mare mă împiedică să înaintez în iarba înaltă. O explozie în stânga. Îmi simt inima ca o păsărică speriată prinsă într-o capcană. Mă arunc în iarbă.

Intru apoi în clădirea şcolii, strecurându-mă printre şirurile de oameni speriaţi de război. Prin geamurile sparte şuieră vântul. În clasă ninge. Ninge cu fulgi negri de fu­ningine, peste pistruii mei, înmulţindu-i. Pe tablă o pro­poziţie neterminată. În pupitru, o carte. O deschid şi citesc: "ma-ma, ca-sa"... Un abecedar. E tot ce-a mai rămas. Strâng cartea la piept şi mă strecor în stradă. Pe cer, în loc de păsări trec avioane. Mă cuibăresc printre dărâmături, cu genunchii la gură. Alerg. Alerg printre gloanţe şi bombe. Aud printre explozii glasul regizoarei. Elisabeta Bostan. Alerg. Eu nu trebuie să mor. Eu nu mai sunt Mădălina dintr-a V-a. Eu sunt Copilăria.

În haina largă, cu bocancii mari şi grei, cu pistruii mânjiţi de funingine şi lacrimi, alerg prin câmpul cu maci către voi. Voi ajunge în piaţa mare unde fetiţe îmbrăcate cu rochiţe curate şi băieţi se plimbă cu Pegasurile lor strălucitoare, în piaţa unde atâţia copii desenează pe asfalt fluturi şi valuri de soare.

Eu voi veni de departe şi de demult, purtând în amintire gloanţele, bombele şi imaginea şcolii distruse. Ce cumplit ar fi ca într-o zi să devină realitate! În genunchi, pe asfalt şi din adâncul fiinţei mele, scriu, fără ezitare, patru litere: "Pace".
Mădălina Marinescu - Cinema, nr. 5/1989