x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Aripi la înălţime!

Aripi la înălţime!

05 Aug 2009   •   00:00

Dacă stai de vorbă cu oricare dintre oamenii muncii de la Compania TAROM, fiecare îţi va spune despre sine şi despre ceilalţi doar că îşi fac datoria. "Este foate adevărat, din afara ei aviaţia pare spectaculoasă, poate chiar şi este, dar noi ne-am îmvăţat cu bucuriile şi problemele ei şi credeam că eforturile noastre sunt la fel cu cele ale tuturor oamenilor din România socialistă." Sunt vorbele directorului Companiei TAROM, Romulus Crăciun, vorbe pline de adevăr, adevăr ce îl puteţi de­duce din ritmurile care urmează.

De curând, oamenii muncii din Compania TAROM s-au bucurat că în 1989 roadele strădaniei lor au fost răsplătite pentru a doua oară consecutiv cu Ordinul Muncii clasa I. Această înaltă distincţie arată şi răspunderea cu care au ac­ţionat pentru trecerea în viaţă a programelor de per­fecţionare şi modernizare a producţiei, pentru îndeplinirea producţiei fi-zice, ridicarea calităţii muncii.

Un alt eveniment avea să fie, zilele trecute, pentru Compania TAROM adunarea festivă, în care s-au înmânat "Drapelul roşu" şi "Diploma de onoare" ale UGSR pentru rezultatele deo­se­bite obţinute în anul 1988, în în­trecerea socialistă dintre întreprinderile de transporturi şi telecomunicaţii.

Aceste rezultate s-au datorat măsurilor adecvate pentru dis­ponibilizarea tehnică a aero­na­velor, adaptarea operativă a capacităţii la cerinţele pieţei, creşterea graficului de cone­xiune şi a orelor efectuate pentru aeronavele închiriate beneficiarilor externi, corelat cu asigu­rarea pragului de rentabi­litate pentru întreaga activitate desfăşurată, prin creşterea eficienţei ecomomice a curselor.

Forţa şi calitatea potenţialului uman şi tehnic, capacitatea personalului Companiei TAROM de a depăşi şi unele mo­mente mai dificile şi greutăţi ale muncii de fiecare zi au dus la o mobilizare ce situează compania în eşa­lonul fruntaş şi pe primele şase luni ale anului 1989. Faţă de perioada similară a anului acesta, a crescut volumul traficului de pasageri şi mărfuri cu 165 milioane călă­tori-kilometri convenţionali.

Cu optimismul caracteristic, generat de succesele în muncă obţinute cu trudă şi seriozitate, oamenii muncii din Compania TAROM, organele colective de conducere, organele de partid, de sindicat şi UTC s-au angajat, în această adunare, să ac­ţio­neze cu toată energia şi capacitatea de muncă pentru a folosi cu eficienţă sporită întreaga bază materială, în aşa fel încât până la 23 August să realizeze planul de opt luni, iar până la Congresul al XIV-lea al PCR cel pe întreg anul.

Pasagerii TAROM-ului au putut constata, în mod direct, diversificarea serviciilor la bord şi, ceea ce este cel mai important, transportul în deplină si­guranţă de zbor, atrăgând după sine un binemeritat prestigiu inter­na­ţional.
Aceste calităţi se reflectă şi în faptul că personal navigant şi tehnic al Companiei TAROM este atestat de autorităţi aeronautice străine pentru a executa misiuni de zbor pentru diverse companii din întreaga lume.

O altă dovadă a creşterii prestigiului şi recunoaşterii pro­fesiona­lismului românilor o găsim în acordarea de asistenţă în pregătirea personalului teh­nic şi de zbor pentru companii par­tenere.

O noutate în TAROM o re­pre­zintă lucrările de mare anvergură la avioanele din dotare, lucrări tehnice de mare complexitate, inclusiv reparaţii ca­pitale care până acum se efectuau în străinătate.

Expresie a înaltei clase a specialiştilor companiei în dome­niul întreţinerii apa­ratelor de zbor, companiile aeriene străine au solicitat şi au beneficiat de serviciile TAROM-ului în domeniul tehnic. Aceste lucrări, care se fac pentru prima dată în România, aduc importante eco­nomii va­lutare.
Victor Rădulescu - Flacăra, nr. 31 din 1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei