x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Notă referitoare la interviul acordat de scriitorul Livius Ciocârlie în revista Forum studenţesc

0
06 Feb 2009 - 00:00

Copie ● Nr. 19064/001/2 ● Data: 06.02.1989 ● Sursa: "Şerbu" ● Primit: Lt. Col. Indrei Ioan ● Strict secret



Scriitorul Livius Ciocârlie, în ulti­mul timp prin participarea la Cenaclul literar "Pavel Dan" de la Casa de Cultură a studenţilor şi invitarea unor scriitori din Capitală ca: Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu şi alţii cu care este în relaţii apropiate, aceştia vin în contextul acţiunilor organizate de Facultatea de Filologie, Ciocârlie Livius câştigându-şi popularitatea. Astfel se explică de ce este în atenţia şi a unor studenţi care activează cercul de presă de la Casa de Cultură a studenţilor, dirijaţi de Viorel Marineasa, instructor la respectiva Casă de cultură şi totodată prozator.

În acest sens se semnalează interviul acordat de Livius Ciocârlie în revista Forum Studenţensc Nr. 56/1988 editat de Consiliul UASC din Centrul Universitar Timişoara, interviu luat de Dan Raţiu, student care face parte din colectivul de redacţie, colectiv care are ca şi component şi pe George Şerban, asistent la Facultatea de Mecanică Agricolă, autor a două romane şi care este re­dactor-şef adjunct.

Interviul lui Livius Ciocârlie, având ca titlu "Omul nu şi-a pierdut niciodată inocenţa, pentru că n-a avut-o nicicând", se referea la o serie de pro­bleme referitoare la condiţia creatorului de artă din ţara noastră chiar dacă nu este menţionată concret, întrucât prin subterfugiu, Ciocârlie face extensie la spaţiul european.

De altfel, interviul lui Livius Ciocârlie conţine următoarele idei: "Luminile iluzorii riscă să fie lipsite de carne şi sânge". Admiţând o atare idee, Livius Ciocârlie după ce află de la Dan Raţiu că în prezent se vorbeşte despre inadaptarea la lume a omului modern şi chiar despre o înstrăinare faţă de el însuşi, intervievatul răs­punde că primul său eseu s-a refe­rit la viitor, dar, recitindu-l după ani, a găsit că imaginea scriitorului era de o mare uscăciune, el era un eseu  utopic, dar "mintea noastră este pregătită să gândească asupra lumii reale", întrucât "luminile iluzorii riscă să fie lipsite de carne şi sânge", or, în ceea ce-l priveşte, el, Ciocârlie, este hotărât să se ferească a crede în luminile iluzorii.

În plan politic, economic, social şi nu mai puţin cultural, susţine Ciocârlie Livius, există o interdependenţă între părţi şi nu se poate să nu-ţi pese de ceilalţi. Degradarea părţii antrenează degradarea întregului şi problema care priveşte ansambul este cultura şi mijloacele de comunicare în masă. În continuare, Livius Cio­cârlie afirmă: "Pentru a se face un proces sensibil, conţinutul acestora trebuie să fie determinat de interesul între­gului organism, şi nu de acela îngust al unei părţi. Aceste mijloace trebuie să fie o şcoală de formare a omului, ceea ce este foarte greu de realizat, mai întâi pentru că, dacă îşi pierd atracţionalitatea şi devin şcolăreşti, îşi pierd tocmai capacitatea  de a influenţa şi, în al doilea rând, fiindcă nu este vorba numai de a transmite cunoştinţe, ci şi de a forma spiritul. Ceea ce înţelegeţi prin armonie şi paradis pierdut înseamnă de fapt spiritualitatea, iar în această privinţă rămân multe de făcut. Pentru ca ele să se facă mai este nevoie, dincolo de buna funcţionare a şcolii şi a mijloacelor de comunicare, de ceva esenţial şi anume de buna funcţionare a întregii societăţi. Este un circuit închis în care curentul ar trebui să fie continuu; indivizii (prin individ înţeleg partea faţă de întreg, adică şi naţiunea faţă de omenire) trebuie să se recunoască în comunitate, iar comunitatea trebuie să se recunoască în fiecare individ.
"Istoria aspră a secolului nostru a împiedicat în bună parte ca sentimentul solidarităţii sociale să se rea­lizeze plenar şi să dobândească un sens fundamental."

Livius Ciocârlie vorbeşte de "mitul inocenţei piedute", de violentarea tab-urilor epocii, libertatea şi îndrăzneala de a gândi şi de a acţiona intempestiv fără reţineri de nici un fel. Inocenţa pierdută este identic cu mirajul unei existenţe protejate de vulnerările istoriei. Haosul lumii se poate preveni prin cultură, Livius Ciocârlie continuând întrebându-se că "dacă vom putea să construim o lume în sens larg de cultură" pentru om. Noi, europenii, trebuie să reuşim o "regăsire ritualică", susţine Livius Ciocârlie. Noi trebuie să înţelegem prin cultură o civilizaţie care nu se suprapune naturii, nu o dă la o parte, ci o integrează creator (vezi insi­nuarea la "sistematizarea rurală") Ciocârlie susţine că există trei moduri de creaţie; unul demiurg – prin care haosul este transformat în cosmos; al doilea satanic, care integrează haosul într-un proces contradictoriu, dialectic, de ordonare nicicând încheiată şi în al treilea rând unul placentar care presupune retragerea într-o stare de nedeterminare, de latenţă, ceea ce crează armonie. Se exemplifică prin ciobanul mioritic, pentru că acesta nu luptă pentru că se retrage în pasivitate.

Pe penultima coloană din pagina 9 a interviului, Livius Ciocârlie sus­ţine că, creatorul de artă "înconjurat de surogate de tot felul, confundat într-o baie de oferte tentante care confiscă într-un înveliş de iluzii lipsite de acoperire, fiind îndepărtat de adevărata cultură. Rea mi se pare ignorarea, cunoaşterea superficială a propriului nostru trecut", susţine Livius Ciocârlie pe pag. 9. El este împoriva faptului că noi ani la rând am introdus în societatea noastră "spiritul oriental", lucru pe care-l combate cu afirmaţia că: "Decât să ne aventurăm pe căi poate împroprii spiritului european, mi se pare mai sănătos să regândim tot timpul propriul nostru model de cultură şi să-l conso­lidăm".

– Cred că sentimentul omului mo­dern este unul de precaritate.
Livius Ciocârlie concluzionează că în ultimul secol starea de precaritate s-a accentuat. În secolul trecut el, creatorul, avea un sprijin în princi­piul metafizic, dar acesta în secolul nostru fiind compromis, "oamenii au căutat atunci un suport social plin de promisiuni, în ideea de comunitate, însă istoria aspră a se­colului nostru a împiedecat în bună parte ca sentimentul solidarităţii sociale să se rea­lizeze plenar", conchide Livius Ciocârlie. "Creatorul de cultură şi-a căutat un suport în actul de creaţie dar şi acest suport s-a dovedit a fi fra­gil, deoarece a recurs la gândirea contradictorie, pentru ca mai apoi disconfortul creatorului de artă să se agraveze prin aceea că "el a ales să încorporeze artistic valorile negative ale existenţei, haosul şi vidul îndeosebi".

Sentimentul de precaritate a omului modern, susţine Livius Ciocârlie, decurge din pierderea sensului fundamental, şi deci coborârea în spaţiul valorilor negative, în haos şi nedeterminare de pierderea identităţii, ceea ce patentează starea de precaritate ori ieşirea se poate realiza prin curentul literar "post modernism" prin care se realizează o tentativă de recuparare a individului şi a sensului.

– "Creatorul de artă va fi stăpânit de nelinişte", susţine Livius Ciocârlie.
Prezentă este în starea de sin­gurătate a creatorului european, şi după secole de singurătate, după ce a îndurat neliniştile epocii moderne, omul a obosit şi simte nevoia de aşezare mai bună în lume. "Dar în ce condiţii şi pe ce căi?" C. Noica visa o lume în care civilizaţia să nu cadă în haos. Ciocârlie susţine că "în acele părţi ale Europei unde va exista şi un echilibru între societate şi individ, cultura se va găsi, probabil, în conti­nuare într-o permanentă criză", ceea ce înseamnă că nu vor lipsi ne­liniştile care vor genera şi o efervescenţă creatoare pe plan spiritual. Unii, susţine Ciocârlie, au propus ri­tualizarea vieţii. Noi am avut "tipul oriental de cultură" (citeşte rusesc, diferit de spiritul nostru).

– O altă idee care-l preocupă pe Livius Ciocârlie este aceea că "o cultură depinde prea mult de condiţiile sociale, economice şi politice, ireversibile, pentru ca să se poată rei­tera". Răspunzând la o întrebare refe­ritoare la educaţia tineretului de la noi, Livius Ciocârlie constată: "Comportamentul nepotrivit al celor care-i înconjoară pe tineri... reprezintă premisa unor viitoare, nevindecabile nevroze şi mai în general al unor tendinţe de rea integrare în lume, pe care mai târziu le constatăm destul de neputincioşi şi le atribuim naturii individului, ca unei fatalităţi... Apare o contradicţie între obiectivul instructiv şi cel formativ, nu ne interesează spiritul (tiparul), ci conţinutul, masa de cunoştinţe".

Ciocârlie Livius îndeamnă tinerii studenţi literaţi să comunice cu alţi specialişti din alte localităţi, revista Forum studenţesc necesitând să acorde un spaţiu sporit materialului de cultură.
Observaţii: Nota se va exploata la dosar.
ss. Lt. Col. Indrei Ioan

Livius Ciocârlie, Cu dinţii de lână. Jurnal (1978-1983), Humanitas, 2008, p.412-415
Citeşte mai multe despre:   cultura,   sustine,   din dosarele securităţii,   ciocârlie

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de