Finalul celui de-al doilea razboi mondial determina Europa Centrala si de Est sa parcurga un proces de transformari structurale. Comunizarea statelor din aceasta zona a inceput o data cu ocuparea teritoriilor lor de Armata Rosie. Ea s-a finalizat dupa ce partidele comuniste au reusit sa "confiste" conducerile tarilor respective.
Distrugerea sistemului democratic est-european
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, mai multe state europene au intrat in sfera de influenta sovietica. Romania, Ungaria, Bulgaria, Albania, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia si o parte din Germania (ce se va numi ulterior Republica Democrata Germana) au fost tarile care au cunoscut transformari drastice ale sistemelor lor politico-sociale, in directia imitarii modelului sovietic. VISUL COMINTERNULUI. Comunizarea a fost un proces de dimensiuni internationale. Aceasta s-a produs nu numai in Romania, ci si in alte state din Europa Centrala si de Sud-Est, dar si in tari de pe continentele american si asiatic. Contextul in care s-a produs a fost sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Atunci, Uniunea Sovietica, singurul stat comunist la acea data, datorita contributiei sale la infrangerea Germaniei naziste, a profitat de situatie in favoarea intereselor sale. Aceste interese, URSS nu le-a dezvaluit niciodata Aliatilor sai, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie. Principalul motiv consta in antagonismul structural dintre ideologiile reprezentate de URSS, pe de o parte, si de Aliatii occidentali, de cealalta parte. Uniunea Sovietica a speculat atunci la maximum oportunitatea de a "exporta" sistemul sovietic in cat mai multe state, punand acum in aplicare scopurile Cominternului. In concordanta totodata cu teoria lui Stalin, de aparare a "patriei comunismului". METODE SI MIJLOACE. Se pare ca nu a existat o strategie clara privind comunizarea Europei Centrale si de Sud-Est. Liderii sovietici si-au adaptat planurile din mers, in functie de evolutia razboiului si a evenimentelor internationale. Diplomatia a fost unul dintre argumentele forte pe care a mizat Stalin. Argumentul militar, horatator in orice conflagratie - ocuparea Europei Centrale si de Sud-Est de Armata Rosie - , i-a permis sa negocieze de pe pozitii de forta si sa faca dure presiuni interne in statele ocupate. In statele ce vor fi comunizate, Stalin a reactivat partidele comuniste, care functionau acum in legalitate (exceptie face Cehoslovacia, unde Partidul Comunist nu fusese scos niciodata in afara legii). Instrumente fidele ale Moscovei, comunistii au urmat intocmai directivele Kremlinului privind modalitatile de instituire a regimurilor sovietice in propriile state.
Citește pe Antena3.ro
|
PROTECTIE
"Intrucat URSS nu putea spera sa concureze in termeni economici egali cu SUA, Stalin a calculat ca singura politica ce-i era la indemana dupa 1945 era sa retraga URSS in spatele noii sale bariere defensive, creata in timpul razboiului prin achizitionarea Europei de Est" Michael Lynch |